511
944 shares, 511 points

Întemeierea localității Snagov este legată de construirea Mânăstirii  pe Ostrovul din zona de nord a lacului, care s-a făcut de către primii voievozi de după Basarab, poate Vladislav sau succesorul său Radu I. Nu este însă deloc exclus ca pe locul așezamântului acestui voievodat necunoscut să fi existat altul încă și mai vechi deoarece urmele de locuire de pe Ostrovul Snagovului urcă departe în timp, demostrând o continuitate de viață impresionantă. Amintim că materialul arheologic studiat, include mărturii din epoca bronzului și până în perioada romană, ceea ce întărește ipoteza unei viețuiri feudale timpurii.

Aflată pe o insulă înconjurată de ape adânci și încadrată de verdele unei vegetații bogate, Mănăstirea Snagov a fost cel mai un important centru duhovnicesc şi cultural al Ţării Româneşti, al perioadei feudale. Ea se găsește în partea nordică a lacului Snagov, din apropierea localității Snagov situată în județul Ilfov, la 45 km de capitală. Mănăstirea este probabil una din ctitoriile domniei târzii a lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată documentar în anul 1408. A fost refăcută de mai multe ori de alți domnitorii, printre care se pot menționa Vlad Țepeș și Mircea Ciobanul. De aceea poate mai este cunoscută în prezent și sub denumirea de „Mănăstirea Vlad Țepeș”. Biserica cea mare a mănăstirii are trei hramuri, după cum urmează: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (hramul inițial, 21 noiembrie), „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” (ctitorul actualei biserici, 26 septembrie) și „Sfântul Antim Ivireanu” (starețul mănăstirii, 27 septembrie). Construită pe un loc străvechi – unde descoperirile arheologice din 1933 au scos la iveală vase din epoca bronzului şi a fierului şi monede romane şi bizantine –   mănăstirea ce a fost ridicată pe locul unei străvechi așezări dacice, reprezintă una dintre cele mai vechi aşezări monahale din zona Bucureştiului.

O primă așezare monahală a fost semnalată aici în secolul al XI-lea, care, fiind din lemn, a ars la un moment dat. Prima atestare documentară scrisă, referitoare la această mănăstire, datează din a doua jumătate a sec. al XIV–lea, din timpul domniilor lui Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418). O consemnare apare la anul 1408, într-un hrisov al domnitorului Mircea cel Bătrân, dar se pare că în anul 1453 Vladislav al II-lea zidește pe malul insuliței un paraclis cu hramul „Buna Vestire”, paraclis scufundat în jurul anului 1600 în apele lacului Snagov, dar ale cărui uși împărătești se păstrează la Muzeul Național de Artă din București. În 1456, Vlad Ţepeş hotărăşte ca în acest loc izolat de ape şi înconjurat de păduri, să se construiască o închisoare pentru trădători, un zid de apărare, un pod care să facă legătura cu uscatul şi un tunel de refugiu pe sub apă. Inițial ansamblul monahal din insulă, ridicat din cărămidă, era înconjurat de ziduri puternice pentru apărare, străjuite de un turn înalt de observare și pază (construit din piatră de râu și cărămidă), care servea, în același timp, și pe post de clopotniță. Din vechile clădiri, astăzi se mai păstrează numai biserica cea mare, clopotnița, o fântână și o serie de ruine ale chiliilor și ale închisorii de atunci. Mănăstirea Snagovului a servit, pentru o perioadă și ca închisoare de stat pentru boierii trădători. Fiind înconjurată de ape și păduri dese și întunecoase, insula făcea evadările dificile și foarte rare. Zidurile puternice și străjile aflate în turnul clopotniță se adăugau acestor condiții naturale unice.

Biserica actuală, având hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, a fost construită din cărămidă, în stil bizantin, dar având elemente decorative în stil românesc, de către domnitorul Neagoe Basarab, între anii 1517-1521. Biserica are la interior balcon, navă și altar. Balconul era susținut de 16 stâlpi de diverse forme geometrice, foarte frumos ornate cu cărămidă aparentă. Se pot vedea la exteriorul pronaosului. Biserica are patru turle poligonale, acoperite cu țiglă, ca și restul acoperișului bisericii. Interiorul bisericii a fost „îmbrăcat” în frescă, în anul 1563, de către zugravul Dobromir cel Tânăr, prin grija domnitorului Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanul și al doamnei Gheajna. În interiorul bisericii se pot distinge fresce din secolul al XV-lea, precum și portretele unor personalități de seamă ale vremii: Sfântul Neagoe Basarab cu fiul său Teodosie, dar și Mircea Ciobanul cu familia sa. Deși, de-a lungul vremii, frescele din Mănăstirea Snagov au suferit numeroase transformări și restaurări, acestea reprezintă încă cel mai mare ansamblu mural care se păstrează într-o biserică din țara noastră. Valoarea culturală a aşezământului sporeşte încă la anul 1643, când domnitorul Matei Basarab înzestrează aşezământul cu o tipografie.

În decembrie 1662, tot la Snagov îşi găseşte sfârşitul şi bătrânul postelnic Constantin Cantacuzino, căzut victimă a intrigilor boierilor în lupta pentru domnie. Perioada de apogeu cultural a mănăstirii este însă atinsă în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, şi mai ales în vremea în care stareţ al mănăstirii este Antim Ivireanul (1694-1705), ulterior devenit mitropolit al Ţării Româneşti. Brâncoveanu a înfiinţat aici una din tipografiile sale de cea mai bună calitate, cărturarul Antim Ivireanul tipărind, pentru prima dată cu litere mobile, primele cărţi în limba română cu caractere latine. La 6 februarie 1696 era tipărită aici prima carte cu litere latine a epocii limbii române moderne, „Orânduiala slujbei Sfinţilor Constantin şi Elena”. Era perioada de avânt al tipăririi cărţilor bisericesti în limbile română, greacă, arabă, slavonă şi gruzină, ducând astfel faima meşterilor tipografi de la Snagov până în Grecia, dar şi Egipt şi în Asia Mică, pe vechiul teritoriu al Geților de Aur primordiali (pelasgii). Aici, la Snagov, a fost schit de călugăriţe până în anul 1810, atunci când Mitropolitul Filitis l-a desfiinţat, mutând obştea la Mănăstirea Ţigăneşti, iar în anul 1814 un puternic cutremur produce importante stricăciuni bisericii. Documentele mănăstirii consemneză că, la începutul secolului al XIX-lea, a fost planificat ca, în vatra monahală de la Snagov, să se înfiinţeze un seminar.

În anul 1815, pictura din naos şi altar este refăcută de către Gheorghe Zugravul, iar în aprilie 1817, mănăstirea era descrisă ca fiind închisă cu ziduri înalte de jur împrejur, în partea de est erau casele domneşti învelite cu şindrilă, iar în rând cu acestea exista şi un paraclis cu turlă, precum şi câteva dependinţe folositoare obştii, o bucătărie, trei odăiţe învelite cu şindrilă şi un „şopron pentru adăpostul hambarelor“. În anul 1821, podul construit din bârne de stejar, care lega insula de ţărmul lacului, a fost incendiat în timpul Revoluţiei, nemaifiind refăcut, până de curând, răstimp în care accesul la aşezământ s-a realizat doar cu barca, peste apele lacului. Se spune că atunci podul a ars timp de o zi şi o noapte, aşternând un drum de flăcări peste luciul apei Snagovului. În anul 1835, în mănastirea de pe insula Snagov s-a înfiinţat o şcoală de reeducare pentru tineret. În anul 1840, Mănăstirea Snagov a fost trecută, potrivit Regulamentului Organic, în rândul mănăstirilor în incinta cărora s-au înfiinţat închisori, iar vechile chilii au fost dărâmate şi înlocuite cu clădiri noi, destinate administrării şi pazei închisorii. Mănăstirea Snagov deţinea o poziţie strategică remarcabilă, dată fiind aşezarea pe o insulă a unui lac aflat în mijlocul Codrilor întinşi ai Vlăsiei, astfel că ea a devenit loc de refugiu şi surghiun, unul din exemple fiind înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, şi refugierea aici a capilor revoluţiei în frunte cu Nicolae Bălcescu.

În anul 1858, după ce stareţul Ghermano a cerut să fie mutat de la Snagov, arhiereul Calist Stratonichias a făcut din nou demersuri pentru consolidări. Arhitectul Schalater, văzând ruina, a dat ca soluţie construirea unei noi biserici, dar şi această încercare şi toate eforturile succesorilor, Irinarh Gredianu şi Agatanghel Gănescu, au rămas fără nici un rezultat. În anul 1864, după secularizarea averilor mănăstireşti, călugării de la Mănăstirea Snagov au părăsit insula, chiliile fiind demolate, iar ansamblul abandonat în paragină. Locuitorii satelor din jurul insulei, Fundul şi Coadele, care mergeau şi se rugau în fiecare duminică la biserica mănăstirii, au rugat ca monahii să fie lăsaţi în continuare să slujească în biserică, iar în martie 1873, ei cer să se repare pe socoteala lor biserica. Pentru că nu au reuşit să refacă biserica, locuitorii din preajmă s-au adresat din nou ministerului pentru a-i ajuta, dar pentru că nu primesc nici un ajutor, au reparat-o singuri, în anul 1874. La scurt timp, ansamblul mănăstirii suferă din nou multe stricăciuni, în urma unei ploi torenţiale. Abia în anul 1904, biserica cea mare şi clopotniţa au fost restaurate, iar în anul 1940 construcţia este grav afectată de cutremur, însă un an mai târziu aici avea loc lucrări de restaurare, un amplu proces de reconstrucţie desfăşurându-se în vremea patriarhului Justinian, în anii 1966-1967. În anii 1977 şi 1986, cutremurele de pământ afectează puternic structura bisericii, însă până în anul 1995 şi în perioada 1998 – 2000, aici au loc ample lucrări de consolidare.

În anul 2010, insula a fost legată de ţărm cu un pod metalic, inaugurat în luna noiembrie. La 1 octombrie 2016, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al întregului Orient, a aşezat piatra de temelie pentru viitorul „Centrul de protejare și conservare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov din judeţul Ilfov”, momentul fiind marcat printr-o slujbă la care au participat ierarhi, preoți și numeroși credincioși. În cuvântul rostit atunci, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a mulțumit Preafericirii Sale pentru prezența la Mănăstirea Snagov: „În numele Patriarhului României, vă mulţumim Preafericirea Voastră pentru prezenţa şi slujba pe care aţi săvârşit-o aici la această aşezare a pietrei de temelie. Nădăjduim ca în scurt timp aici să fie un centru care să pună în lumină istoria acestui loc, dar şi un Paraclis închinat Sfântului Martir Antim Ivireanul şi Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. În acelaşi timp, adresăm cuvinte de mulţumire delegaţiei Bisericii Georgiei care se bucură văzând că fiul acestei Biserici şi al pământurilor georgiene este cinstit şi în Mănăstirea unde a fost egumen. De asemenea, mulţumim şi ierarhilor care însoţesc pe Preafericirea Voastră şi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan de Rustavi, conducătorul delegaţiei Bisericii Georgiei, a spus ierarhul”.

De istoria Mănăstirii Snagov se leagă numeroasele obiecte de cult şi de artă feudală, păstrate cu multa grijă, din care menţionăm uşa paraclisului care datează de la jumătatea secolului al XV-lea, un panaghiar de argint aurit, din acelaşi secol XV, o anaforniţă dăruită de Radu cel Mare și un chivot dăruit de Sfântul Varlaam, o cățuie oferită de Sfântul Antim Ivireanu, alte tezaure liturgice, bisericeşti şi culturale care se păstrează în cadul colecțiilor din Muzeul Naţional de Artă al României aflat la București. Biserica a fost folosită și ca necropolă domnească, astfel păstrându-se aici pietrele de mormânt ale unor dregători decapități pentru trădare sau călugăriți cu forța, ca: Dragomir Postelnicul, Stoica Logofătul, Pârvu Vornicul, Ioan Călugărul, Serafim Mitropolitul, bătrânul postelnic Constantin Cantacuzino (1662)…


Sursa: identitatea.ro


Like it? Share with your friends!

511
944 shares, 511 points

Comentarii

comentarii