Băile Herculane, cea mai veche staţiune din România, reuşeşte să-i uimească pe drumeţii care ajung în Banatul Montan printr-o mulţime de minuni ale naturii. Aici, drumeţii nu doar că pot să respire un aer puternic ionizat, comparabil cu cel din Alpii elveţieni sau de la Cascada Niagara, dar au posibilitatea de a admira frumuseţi unice în România. Printre acestea se numără şi Peştera cu aburi, care nu are cum să nu-i impresioneze pe cei care ajung s-o viziteze.
Grota cu Aburi are doar 14 metri lungime, dar te poartă cu gândul prin locuri stranii. Asta pentru că peştera nu a primit întâmplător acest nume. Peştera răsuflă aburi fierbinţi, de până la 56 grade Celsius, printr-o crăpătură în stâncă. Vaporii sunt degajaţi de apa unui izvor termal care ţâşneşte prin crăpăturile peretului din stâncă. Interesant este faptul că în grota din judeţul Caraş-Severin drumeţii pot simţi şi un miros puternic de sulf, care este însoţit de bolboroseli înfundate asemănătoare cu fierberea unui cazan în clocot.
Astfel, această bolboroseală te duce cu gândul la o imagine a infernului. Datorită emanaţiilor sulfuroase, pe pereţii Peşterii cu aburi s-a dezvoltat un muşchi pe care-l găsim doar aici, philonotis schliephackei. Acesta a fost motivul pentru care s-a propus crearea unei rezervaţii în acest loc.
Read more: https://identitatea.ro/pestera-cu-aburi-minunea-din-banat/