Există în România un colţ de Rai, în care dispar toate grijile, toată oboseala, iar funcţiile organismului se regenerează instant.
Pe o porţiune de un kilometru pătrat, se manifestă o anomalie magnetică atipică, după cum o definesc specialiştii, zonă care are efecte benefice asupra organismului uman.
“Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialiştii din domeniu apar în rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei terestre sau în alte asemenea fenomene geologice care se înregistrează într-o forma atipică pe diagrame. Aici e vorba însă despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stănică, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a ştiut să-l interpreteze. În acel moment am făcut legătura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp şi care se manifestă printr-o emisie de radiaţii patogene, încă rămase cu o origine necunoscută”, a spus Vasile Rudan.
Locul energetic se află pe Piciorul Muntelui Doamnele, pe drumul dinspre Peştera spre Doamnele. O altă variantă spune că locul magic ar fi pe ruta Cabana Omu – Peştera, tot pe creasta Doamnelor. Sunt şanse minime ca un călător neexperimentat să găsească locul cu pricina, însă din spusele celor care l-au descoperit, acolo se întâmplă magie.
Sursa: https://www.one.ro/lifestyle/vacante-si-calatorii/locul-miraculos-din-romania-functiile-organismului-se-regenereaza-instant-sunt-radiatii-de-origine-necunoscuta-16823188