fbpx
540

Nu mi-a plăcut niciodată ca în vacanță să stau mai mult în mașină și dacă îți alegi un loc de cazare pentru mai multe zile fie mergi în locuri apropiate de locație – nu mai mult de 40-50 de kilomeri, fie te lăcomești și mergi mai departe, dar jumăteate din zi o pierzi pe șosea. Eu aleg mereu prima variantă, mai ales că nu e o distracție să ai un bebe plictisit în mașină. Mămicile știu despre ce vorbesc.

De ce BinderBubi Mediaș?

Când planifici o vacanță mai lungă în Transilvania și vrei să vizitezi cât mai multe între Sighișoara și Sibiu, ai nevoie de un loc primitor, undeva la mijloc de drum. Noi l-am gasit la Mediaș: Hotelul BinderBubi.

Întâi de toate l-am ales pentru că micul dejun este inclus în preț, nimic nu-mi displace mai tare decât să mă trezesc dimineața și să umblu buimacă în căutarea unui loc unde să mănânc ceva și să beau o cafea decentă. Pe lângă faptul că de obicei totul e pregătit în restaurantele hotelurilor și nu mai trebuie să aștept să vină comanda, la BinderBubi micul dejun a fost variat, destul de mult pe gustul meu. Mi-ar fi plăcut ceva mai multe prăjituri sau croissante si un suc de portocale (diminețile mele sunt sucre-sale, cum ar spune francezul, pe lângă o omletă cu bacon am întotdeauna o farfurioară plină de prăjituri și croissante).

O surpriză frumoasă a fost mobilierul din lemn, pictat cu motive săsești. Mi-a plăcut cu atât mai mult cu cât BinderBubi e un hotel mare iar detaliul acesta l-am întâlnit mai degrabă în casele de oaspeți și pensiunile cu un număr mic de camere. Pentru că scopul principal al vacanței a fost să descopăr locuri noi din Transilvania și să înțeleg mai bine cultura săsească, pe mine m-a cucerit combinația de tradițional cu facilitățile moderne ale unui hotel de 4 stele.

Pe lângă toate astea, piscina semi-olimpică e clar punctul forte al hotelului (gratuit și nelimitat pentru cei cazați în hotel), e minunat să te relaxezi după o zi de hoinăreală prin Transilvania, mai ales atunci când în Mediaș nu se întâmplă mare lucru, ori să-ți omori timpul dacă vremea nu ține cu tine, așa cum ni s-a întâmplat nouă într-o dimineață, când ceața groasă ne-a ținut pe loc câteva ore bune.

Baby friendly? Child Friendly?

Hotelul este cumva în afara Mediașului, cocoțat pe o colină, într-un cartier de case, mașini care să circule sunt puține așa că este multă liniște. La vreo 200 de metri de hotel începe pădurea, dacă vremea e bună e rost de-o plimbare cu copiii într-acolo, poți să închiriezi și biciclete de la hotel. Altfel, în grădina hotelului e un loc de joacă pentru cei mici, nu l-am testat, bebe e prea mic pentru asta.

De când înverzesc copacii și până toamna târziu, deci tot din categoria dacă vremea e bună, recomand o plimbare până la Ferma Trei Stejari, numită și Micul Muzeul al Satului, care e la doar 1 km distanță de BinderBubi. Evident, pe ploaie și grade puține nu ne-am încumentat să mergem, dar mi-a rămas gândul la fermă.

În interiorul hotelului am apreciat (ca în orice alt loc unde am opțiunea asta) scaunul înalt pentru masă, altfel nu e o distracție să mănânci cu un bebeluș curios în brațe dar și pătuțul de bebe pe care l-am avut în cameră.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/ghid-de-calatorie/binderbubi-medias.html


Like it? Share with your friends!

540
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?