fbpx
539

Ținutul Secuiesc deține câteva locuri pe care nu trebuie să le ratați. De pe această listă face parte și Piatra Singuratică, aflată în masivul Hășmașu Mare. Locul este cum rar îți e dat să vezi, priveliștea întinzându-se spre Despresiunea Ciucului și chiar mai departe, în zare, spre Munții Ciucaș, Bucegi, ori Piatra Craiului.

Locul încântă în orice anotimp cu peisajele sale pe care nu ai cum să le uiți odată ajuns aici. Dar cine ajunge aici pe timp de iarnă, sigur va fi cuprins de atmosfera magică a acestui anotimp!

Cine a ajuns deja aici poate confirma că nu mai ai nevoie de altceva: natură, aer curat și un loc primitor în care poți înopta liniștit, pentru ca a doua zi să poți s-o iei din nou la pas ca să descoperi minunățiile acestei țări.

Este vorba despre Cabana Piatra Singuratică, loc aflat la altitudinea de 1504 metri. În decursul anilor, cabana a fost extinsă şi renovată de mai multe ori. În anul 2010 degradarea accentuată a cabanei a facut necesară recontrucţia completă a acesteia.

În prezent, în afară de camera cabanierului, există două încăperi încălzite, cu aproximativ 16-18 paturi. În podul cabanei sunt de asemenea amenajate circa 10-15 locuri pe saltele. Podul nu este încălzit, dar se poate dormi în saci de dormit chiar şi în condiţii de iarnă. Lângă cele două camere se află o sală de mese, prevăzută cu două mese lungi, scaune din buturugi şi sobă. În sala de mese pot lua loc simultan aproximativ 20 de persoane.

Se poate ajunge fără probleme aici. Traseele ce duc din oraș până la cabană sunt recomandate oricărui turist, de la cel începător, la cel cu experiență. Odată ajunși la cabană, se poate urma un traseu montan ce poate ajunge la hornul Pietrei Singuratice, unde există posibilitatea de a face trasee de escaladare, zona fiind cunoscută și amenajată în acest sens. De reținut însă că acestea sunt numai pentru persoanele experimentate și bine echipate pentru escaladare.

Ca să descoperiți acest tărâm fascinant, există două trasee, accesibile în orice sezon: cel cu bandă labastră și cel cu triunghiul roșu. Amândouă pornesc din orașul Bălan, județul Harghita.

Banda albastră: biserica din Bălan (865 m) – valea pârâului Fierarilor – Cabana Piatra Singuratică (1504 m)

Triunghiul roșu: casa pădurarilor din Balan (885 m) – valea pârâului Szep – Cabana Piatra Singuratică (1504 m).


Sursa: identitatea.ro


Like it? Share with your friends!

539
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?