Strada principală, numărul 186, Micloșoara. Deschid poarta masivă de lemn, specifică tuturor caselor tradiționale din partea asta de țară și mă întâmpină cu zâmbetul pe buze administratorul casei de oaspeți ne aștepta. Curtea e generoasă, nu știu la ce să mă uit mai întâi: la casa cea mare, veche de cel puțin 150 de ani, la grajdul pentru cai sau la mesele de lemn de sub pomi, la care îmi imaginez că vara stau turiștii la povești.
Intrăm în casă, unde ne așteaptă soba încinsă și focul arzând în șemineu. Ciocnim câte un pahar de palincă aromatizată cu chimen, în semn de bun-venit, apoi facem turul casei: două camere în pod, un salon, un living și bucătăria la parter iar la subsol crama unde poate fi servită cina de către toți cei cazați în casele de oaspeți ale Contelui Kalnoky.
În niciuna dintre case nu există televizor, așa că guesthouse-ul nu a primit decât 2 margarete, dar dacă ar fi după mine, ar avea 5 margarete tocmai pentru asta. Oricum, nu trebuie să-ți faci griji că te plictisești aici în serile lungi de iarnă. În bibliotecă și în fiecare cameră există o colecție impresionantă de cărți și multe albume cu fotografii din zona Transilvaniei, pe care le poți răsfoi în fața șemineului. Te asigur că n-ai nevoie nici de știrile toxice de la tv, nici de internet cât stai aici.
Contele a restaurat cu multă grijă mai multe case în Micloșoara si, după ani de muncă le-a introdus în circuitul turistic. Prietenul lui bun, Prințul Charles, e cel mai bun ambasador al Caselor de oaspeți pentru că de fiecare dată când vine în România, trece și pe la Micloșoara. De altfel, și fiul său, Prințul Harry a fost în vacanță tot aici.
Cine este Contele Kalnoky și de ce primește oaspeți în casele sale?
Se spune că în urmă cu vreo 800 de ani, regele maghiar din acele vremuri ar fi mers la vânătoare prin locurile acestea și, la un moment dat, i-a ieșit în cale un urs. În momentul în care fiara s-a năpustit asupra regelui, fiind pe punctul de a-l omorî, unul dintre însoțitori a tras o săgeată în inima ursului, salvând astfel viața regelui. Drept recunoștință, regele îl înnobilează pe salvator, un secui pe nume Kalnoky, îi dăruiește mai multe domenii la Micloșoara și titlul de conte. În timp, familia Kalnoky devine cea mai bogată din ținut iar ursul străpuns de o săgeată este de atunci emblema familiei.
Contele Tibor Kalnoky este a 25-a generație de conți și a venit pentru prima dată în România în 1987 (tatăl lui a plecat în exil după ce comuniștii au venit la putere) și, pentru că s-a simțit acasă aici (straniu sentiment, deși nu mai fusese aici niciodată, născut fiind în Germania) și-a fixat un scop pe cât de îndrăzneț, pe atât de nobil: să salveze de la pieire casele și istoria familiei.
Castelul din Micloșoara, care în trecut a aparținut tot familiei Kalnoky se află în continuare în proprietatea statului, dar Contele a reușit să-l concesioneze pe o perioadă de 49 de ani și să atragă fonduri pentru o restaurare care să-l transforme, sper eu, în atracția principală a Ținutului Secuiesc.
Cum ajungi la Micloșoara?
Din București sunt aproximativ 250 de km, cu mașina faci în jur de 3h 30min-4 ore. Drumul între Apața și Aita Mare este blocat, așa că ai două variante să ajungi în Micloșoara după ce te abați de la E60 (DN 13): prin Feldioara – Hăghig – Arini – Belin – Aita Mare sau Măieruș – Apața – Ormeniș – Augustin – Căpeni. Ca idee, trebuie să urmezi șoseaua Brașov – Baraolt. Eu am fost pe ambele drumuri, sunt bune, practicabile chiar și pe zăpadă.
Dacă vii cu trenul (cele mai apropiate stații de tren sunt în Augustin și Apața), transferul până la guesthouse este gratuit, trebuie doar să anunți înainte. Din Brașov pleacă zilnic spre Augustin 6 trenuri: primul la ora 6:20, ultimul la 19:40, iar călătoria durează în jur de o oră.
De ce să mergi la Casele de oaspeți ale Contelui Kalnoky din Micloșoara
Înainte să merg aici, nu știam mai nimic despre Ținutul Secuiesc și nici nu mă gândeam că într-un sătuc unde trăiesc doar vreo 500 de suflete se face turism de calitate, că mii de englezi, nemți, americani sau elvețieni vin la Micloșoara să se plimbe cu căruța pe dealuri, să mănânce slană cu ceapă și să se veselească după câteva păhărele de palincă. Străinii care calcă pragul caselor de oaspeți din Micloșoara sunt în căutare de locuri autentice, neatinse de globalizare iar satele românești le oferă asta.
Asta căutăm și noi de când Colindăm România iar în sătucul din Covasna am găsit chiar mai mult: nu am fost turiști acolo, ci musafiri ai unei comunități vechi, într-o casă care respiră istoria locului prin toți porii. De fapt, asta e și ideea familiei Kalnoky și a celor aproape 30 de angajați, să le arate oaspeților cum se trăia în Ținutul Secuiesc în secolele trecute, fără tehnologie, în comuniune perfectă cu natura.
Micul dejun este aproape numai cu produse locale: zacusca este făcută în casă, salata din vinetele culese din grădină, gemurile și dulcețurile conservate cu grijă de bucătărese, mierea de la stuparii din zonă, laptele de la văcuțele din sat, la fel și brânza și produsele din carne tot din zonă. În crama de la subsolul casei, în fiecare seară musafirii iau cina la lumina lumânărilor. Își dau întâlnire la aceeași oră și mănâncă împreună la aceeași masă, același meniu. Sistemul acesta, de table d’hôte, cum îi spun francezii, e cunoscut și aplicat în cele mai multe case de oaspeți din Franța și turiștii îl preferă tocmai pentru că în felul acesta socializează cu ceilalți musafiri. Am mai spus-o, diferența dintre vacanța ta și a altuia e dată de oamenii pe care îi cunoști.
Zona este excelentă pentru birdwatching și cum Contele Tibor Kalnoky este ornitolog, pune la dispoziție două binocluri profesionale – Swarowski pentru ca iubitorii de păsări să poată vedea speciile rare de aici și pentru cei pasionați de acest domeniu are în bibliotecă mai multe cărți de ornitologie.
Vara poți închiria o bicicletă cu care să te plimbi pe dealuri, costă 15 lei/2 ore sau 40 de lei pentru toată ziua sau te poți plimba cu căruța cu cai iar iarna cu sania cu cai. Dacă îți plac mult caii poți face echitație și dacă vrei cu adevărat o aventură, poți să mergi împreună cu un ghid într-o mini-expediție călare, de câteva zile.
Ce mi-a plăcut cel mai mult
Mi-am început articolul cu o adresă pentru că e singurul reper pe care îl ai când mergi la Micloșoara. Nu există firme luminoase, bannere sau mai știu eu ce alți indicatori că acolo e o casă de oaspeți. Turiștii nu ajung aici din întâmplare, pentru că nu au unde să înnopteze, ci pentru că vor să trăiască o experiență inedită, autentică, într-un loc unde nu există urmă de kitsch și prost gust. Ba unii vor chiar mai mult, așa cum este o scriitoare din UK care de fiecare dată când vine la Micloșoara cere să stea în singura cameră închiriabilă din castel, restul clădirii fiind gol-goluț și cred că destul de înfricoșător pe timp de noapte. Nu știu cu ce amintiri pleacă acasă romanciera britanică dar eu am luat câteva suveniruri dulci: dulcețuri de rubarbă, mure, cireșe și caise, toate făcute artizanal, cu drag pentru musafirii Contelui Tibor Kalnoky.
În vacanță cu copiii la Casele de oaspeți ale Contelui Kalnoky de la Micloșoara
Majoritatea turiștilor care vin la Micloșoara sunt tineri în luna de miere sau familii cu copii mici iar gazdele știu cum să-i facă pe pici să plece de la ei cu cele mai frumoase amintiri de vacanță. Poneiul este cu siguranță atracția principală, dacă e zăpadă sunt câteva săniuțe cu care copiii să se dea pe derdeluș pe ulițe iar pătuțul pentru bebe și scaunul pentru masă sunt din poveste. În plus, dacă ai nevoie de mâncare gătită pentru bebeluș, contează pe ajutorul bucătăreselor!
Doar pentru cârcotași
Din punctul meu de vedere, cele două zile pe care le-am petrecut la Micloșoara au fost perfecte, am intrat în mood-ul de vacanță imediat ce am deschis poarta și m-am deconectat total. Mi-a plăcut la nebunie fiecare colțișor al casei, am savurat fiecare poveste pe care a spus-o Imola – ghidul nostru, care a stat de dimineață până seara acolo și a răspuns cu drag tuturor întrebărilor noastre și mă voi întoarce negreșit la vară, pentru trekking și cutreierat dealurile pe bicicletă.
Am tot încercat să găsesc ceva care să nu-mi fi plăcut și n-am reușit dar am două sugestii, doar pentru cârcotași. Camera cea mare din casă, în care am stat noi, e cu vedere la stradă. Drumul e unul județean, slab circulat chiar și în timpul zilei (noaptea abia dacă trec câteva mașini), dar dacă vă știți sensibili la zgomote de orice fel, specificați asta în momentul rezervării. Și la prânz și la cină toți turiștii au același meniu, așa că dacă nu tolerați un aliment sau sunteți vegetarieni, menționați asta în momentul rezervării sau când ajungeți acolo.
Prima dată, nu și ultima
De fiecare dată când merg într-un loc unde mă gândesc să vin din nou cu părinții, rudele sau prietenii mei, știu că e un loc special, doar vrem ce-i mai bun pentru cei dragi, nu? M-am simțit din prima clipă ca într-o familie aici, deși nu-i mai văzusem niciodată pe oamenii aceia și de când am plecat de acolo mă urmărește o imagine, aceea a Imolei (ghida noastră) și a fierarului satului (vecin cu Contele) luându-și rămas bun de la noi ca de la doi buni prieteni. Până la urmă, oamenii fac diferența între vacanțele noastre, nu?
Sursa: identitatea.ro
