fbpx
517

Parcul Naţional Retezat este cea mai mare rezervaţie naturală din ţara noastră, un veritabil monument al naturii, fiind inclus pe lista rezervaţiilor naturale ale Biosferei de Organizația UNESCO încă din anul 1979. Situat în Carpații Meridionali, pe raza județului Hunedoara, Parcul Național Retezat are o suprafață de 54400 ha și se află la o altitudine cuprinsă între 800 și 2550 m. Este considerat raiul amatorilor de drumeții, al celor care iubesc muntele, un loc unde veți simți nevoia să reveniți mereu.

Parcul a fost înființat în anul 1935, pe o suprafață inițială de 100 de kilometri pătrați care aparținea fostului domeniu de vânătoare al Casei Regale. Rezervația este localizată în Munții Retezat-Godeanu, și se întinde pe o suprafață care cuprinde teritoriile a patru comune și orașe: Râu de Mori, Sălașu de Sus, Pui și Uricani. Cu mașina se poate ajunge până la Centrul de vizitare Nucșoara, iar mai departe, spre bucuria celor care iubesc drumețiile montane, se poate continua călătoria cu rucsacul în spate, pe trasee încântătoare.

Masivul este format din Retezatul Mare (cu un procent mai mare de roci cristaline) și Retezatul Mic (unde predomină rocile calcaroase), cele două zone intersectându-se în zona lacului glaciar Bucura, aflat la o altitudine de 2000m. Bucura este cel mai întins lac din România, cu o suprafață de aproximativ nouă hectare. Aici este și punctul de plecare către mai multe trasee turistice montane, dar există și posibilitatea de a vă instala cortul. Rezervația e formată din mai multe masive muntoase situate la peste 2.000 de metri înalțime, dar accesibile, și amintim aici Vârful Păpușa (2508 m), Retezat (2482 m), Peleaga (2509 m) sau Judele (2334 m). Principalele atracţii ale Parcului Naţional Retezat sunt peisajele de o autentică sălbăticie, reprezentate prin păduri imense, lacuri glaciare, păşuni superbe şi piscuri înalte dar mai ales de flora şi fauna zonei.

O treime din totalul speciilor de plante existente pe teritoriul Romaniei se regăsește în Retezat. Cele aproape 1200 de specii de plante fac ca zona să fie recunoscută ca un paradis al celor pasionați de botanică. Pe raza Parcului Național Retezat se găsesc aproximativ 55 de specii de mamifere, care beneficiază de condiții ideale pentru supraviețuire, mai ales carnivorele mari ale Europei, precum lupii și râșii. Alte categorii, la fel de bine protejate, sunt caprele negre, cerbii si căpriorii. Având pe teritoriul său în jur de 80 de lacuri, dintre care 60 sunt permanente, Masivul Retezat deține aproape 40 la suta dintre lacurile glaciare de pe teritoriul României.

Dacă vă doriți cu adevărat o evadare din cotidian, o perioadă în care să uitați de telefon, internet, grijile și sarcinile zilnice, o excursie prin Parcul Național Retezat poate fi alegerea ideală. Aici nu există telecabină sau telescaun, tocmai pentru a proteja aceasta zonă paradisiacă. Pentru iubitorii de mișcare în natură, într-un astfel de decor, sunt recomandate drumețiile făcute la pas. Vizitați această minune a naturii, vă garatăm o exeperiență de neuitat.


Sursa: travel.ro


Like it? Share with your friends!

517
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?