fbpx
554

În România există o varietate de locuri care mai de care mai atractive. Turiști din toate colțurile lumii vin pe teritoriul românesc și rămân profund impresionați de peisajele deosebite, de cultura și istoricul orașelor, de natura și imaginea etnografică a satelor tradiționale, de măreția munților și a văilor presărate cu păduri bogate. Noi, ca români, cunoaștem o mare parte din toate aceste locuri minunate. Însă, întrebarea este…chiar știm toată România? Răspunsul este nu, pentru că aceasta încă mai are o sumedenie de locuri ascunse, cu adevărat deosebite și care așteaptă să fie găsite de călători.

Pe harta țării se ascund de mâna omului multe locații frumoase, locații în care natura este singura stăpână. Sunt acele locații de poveste, care pur și simplu îți inspiră liniște și pace. Astfel de obiective turistice sunt perfecte pentru a vă retrage complet de aglomerația orașelor. Naturalețea peisajelor este una de nedescris în aceste locații, iar pentru a vă convinge, citiți și apoi plecați în călătorie. Nu veți regreta alegerea făcută!

Tunelul Iubirii

Iubirea este cea mai frumoasă și singura pentru care trăim, ar spune unele persoane. Pentru sufletele boeme, pasionale și îndrăgostite de natură, Tunelul Iubirii din Obreja, Caraș-Severin este ideal pentru o zi de-a lungul naturii. O șină pustie de tren, se întinde parcă spre infinit, înconjurată de o vegetație bogată, formându-se astfel un minunat tunel. A fost descoperit de un cuplu de fotografi, care s-au ocupat de promovarea acestui deosebit loc. Este o boltă de plante, lungă de 200 de metri. Tunelul Iubirii face parte din ,,comorile ascunse ale Europei”, fiind apreciat de mulți turiști ce au descoperit imaginile acestui loc.

Ochiul Beiului

Oaza albastră din mijlocul pustietății, care nu are nevoie de niciun filtru pentru a i se îmbogăți frumusețea. Este o adevărată minune a naturii, care ascunde și câteva legende miraculoase. Însă, dincolo de legende ceva este cert și anume culoarea deosebită a apei. Nici cerul nu își are asemenea nuanțe când se reflectă în întinderile de apă. Această mică oază din Parcul Național Cheile Nerei, Beușnița, este dovada că natura este o creatoare de minuni fără de egal. Înconjurat de diverse plante și acompaniată de cântecul lin al păsărilor, Ochiul Beiului este o bucățică ruptă din Rai.

Castelul de Lut

Basmele nu se află doar în cărțile de povești sau în filme. Dacă vă doriți să vizitați un loc absolut magic, Castelul de Lut din Valea Zânelor este situat la doar 50 de kilometri de Sibiu. Acest loc este totodată dovada că orice vis poate deveni realitate. Proprietarii au renunțat la orice plan pentru a ridica această deosebită locație de povești. Împrejurimile sunt cu desăvârșire spectaculoase. Păzit de vârfurile neînfricate ai Munților Făgăraș, micul sătuc de basm stă așezat pe o întindere verde, deosebită în orice anotimp. Cu siguranță basmele devin realitate în acest loc!

Acestea sunt doar trei din locurile ascunse ale României. Pentru a descoperi și alte minuni, nu trebuie decât să luați țara la pas și să fii atenți la orice loc pe care îl vedeți. La fel ca acel cuplu de fotografi, puteți întâlni și descoperi un loc nemaivăzut. Călătoriți cât se poate de mult și apreciați orice locație pe care o vizitați. Amintim în rândul locurilor mai puțin știute și de: Satul Rimetea din județul Alba, Laguna Albastră a Transilvaniei și Insula Călărași potrivită pentru tinerii dornici de nopți de distracție și petreceri până în zorii zilei.


Like it? Share with your friends!

554
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?