Era dimineață.
Soarele încă nu răsărise când m-am strecurat pe vârfuri afară din pat. Am deschis ușa care dădea spre grădina cu căpșuni și am ieșit cu tălpile goale direct în iarbă. Simțeam din plin pământul jilav și rece sub tălpile goale, iar răcoarea dimineții de octombrie îmi dădea fiori prin tot corpul.
În zare munți, în depărtare dealuri, și la poalele lor așezări omenești, sate, case, răsfirate sau împreună. Dar mai presus de toate, liniște. O liniște cum nu am mai trăit până acum, o liniște cu sens adânc, pe care îți place să o asculți. Nu e ca liniștea din casă, atunci când toată lumea doarme, dar se mai aude ceasul ticăind sau frigiderul pocnind. Liniștea în natură e o trăire în sine, întreruptă când și când de fâlfăit de aripi sau vânt dinspre soare-răsare.
Sunetul moale al talăngilor răzbătea în fiecare dimineață, ca dintr-o depărtare nesfârșită și apoi imediat soarele trimitea primele sulițe de după munți. Parcă se vorbiseră:)
Iar eu tot acolo eram, cu tălpile în pământ, primind toată energia lui eternă, naturală și blândă, trăind prezentul cu toată ființa , fără să mă mai las dusă.
Așa mi-am petrecut toate diminețile din vacanță, sus, pe dealul unde un om bun și luminos, a creat raiul pe pământ.
Amfiteatrul Transilvania este un complex ecologic amenajat pe un domeniu de 100 ha. L-am găsit, nu din întâmplare, ci pentru că de o vreme’ncoa îmi place să plec din oraș și să mă duc în mijlocul naturii departe de zgomot și aglomerație. Caut cazare autentică, nu comercială, cu mâncare din gospodăria proprie, nu de la supermarket. Și credeți-mă devine din ce în ce mai greu.
Când am urcat pe drumul forestier, de jos din Moeciu, mi-am zis că dacă tot stăm 4 zile, poate dăm o fugă și până la Brașov, că-i doar la o oră distanță.
Si apoi, am ajuns sus, pe platoul amfiteatrului, înconjurați de crestele Bucegilor și Piatra Craiului, și am știut că nu vom mai pleca spre Brașov și nici în altă parte. Aici, cumva aproape de castelul Bran , dar departe de turismul de masă care sufocă zona, e MAGIE.
La prima vedere, căsuțele modelate cu măiestrie mi-au părut a fi din turtă dulce și am avut senzația că realitatea se transformă într-un basm. Nu știam la ce să mă uit mai întâi. Am fost cazați în căsuța Piatra Craiului și de cum i-am călcat pragul, am simțit așa o căldură moale și plăcută, pierdută undeva printre amintirile copilăriei. Ca atunci când te-ai întors acasă, la starea de bine absolut.
Căsuța e una cu tavane scunde, în care nu îți poți ridica brațele prea sus, că atingi grinda, are 240 de ani vechime și aici în trecut se depozita fânul.
Proprietarul, cel care a restaurat și renovat casele, este un adevărat vizionar.
Fiecare casă este vie, fiecare cameră parcă respiră și trăiește odată cu oaspeții săi. Aceste case au renăscut după decenii de amorțire, furtuni și ploi, ninsori și arșițe de soare. Orice bucățică din casă poartă amprenta vechiului și a noului, a simbiozei naturii cu munca omului, care a zidit cu pricepere și pasiune fiecare detaliu. Odată ce pășești înăuntru ești năpădit de atmosfera de basm a căsuțelor, unde mirosul vegetal al pereților împreună cu culorile blânde te transpun într-o altă lume.
Camerele nu sunt extrem de spațioase dar atent amenajate, cu dotări uzuale (gen articole de baie, prosoape, uscător de par, papuci de casă). Mobilierul este fabricat din lemn sau alte materiale naturale; până și zugrăveala de pe pereți este realizată artizanal, din plante și frunze.Totul este intim, cald și comfortabil, impregnat cu elemente din tradiția românească, cu geamuri largi și miros floral, de munte. Nou și vechi.
Dacă veți trece pragul acestor căsuțe trebuie să știți că nu veți beneficia de condiții de lux (nu există televizor în camere), ci mai degrabă de un refugiu frumos și îngrijit, în mijlocul naturii. Este un loc care merită vizitat atunci când îți propui să-ti oferi un moment de intimitate cu tine sau să guști din savoarea traiului primordial.
Iată ce mesaj ne transmit proprietarii:
“Călătorule,
Am construit acest loc lucrând cu mâinile fiecare căsuță, fiecare piesă de mobilier. Am adunat tot ce ne-a oferit natura: piatră, apă, lemn și foc și am clădit “Amfiteatrul Transilvania”, spațiul unde se contopesc armonios: munții cu pădurile și izvoarele, omul cu cărările și gândurile sale.
Aici, timpul și spațiul sunt unul și același, nu există grabă și neliniște, ci doar perfecțiunea naturii grandioase care te va înconjura și te va absorbi pe deplin.
Aici este adevărata casă, aici vei (re)descoperi minunăția lumii și bucuria profundă a existenței”.
Sursa: recomandcudrag.ro
