Vacanța, pe cât este de râvnită, pe atât poate fi de obositoare și stresantă atunci când vorbim de organizare, mai ales că pentru unele persoane pregătirea bagajelor este o corvoadă.
Indiferent care e scopul sau durata următoarei tale călătorii, cu siguranţă vrei să ai tot ce îţi trebuie cu tine, fără prea multe bătăi de cap. Odată ce ai rezervat hotelul şi ai hotărât cu ce ve ajunge la destinație, bagajul este ultimul lucru care mai stă în calea plecării tale.
Iată mai jos câteva trucuri utile, care-ți vor transforma vacanța într-o experiență de neuitat.
- Listele sunt cel mai bun prieten în vacanțe
Dacă nu ești o fire extrem de organizată și întotdeauna îți faci bagajul pe ultima sută de metri, probabil ți s-a întâmplat de multe ori să uiți lucruri importante sau să iei cu tine obiecte inutile. Pentru cei care se regăsesc în această descriere, cea mai eficientă soluție este realizarea unei liste în avans, pe care trebuie să o bifeze înainte de a ieși din casă.
2. Trusa de prim ajutor este un must have
Neprevăzutul stă la orice pas, așa că cel mai bine este să te asiguri că ai luat cu tine cele mai importante medicamente pentru tine și cei dragi. Schimbările ce vor apărea odată cu vacanța pot determina schimbări și în organismal tău. Evită orice problemă și asigură-te că pleci la drum cu o trusă de prim ajutor create special pe nevoile tale.
3.Lasă loc în bagaj pentru suveniruri
Când pleci în vacanță te simți mai generos, vrei să te bucuri din plin de experiență și ești mai deschis spre a face shopping. Așadar, gândește-te la asta de acasă și rezervă-ți un spațiu în bagaj pentru eventualele lucruri pe care le vei cumpăra ca amintire din locurile pe care le vei vizita.
4. Nu-ți pune în bagaj multă încălțăminte
Cel mai voluminos şi mai frustrant lucru din bagajul de călătorie este fără doar și poate încălțămintea. Mult mai important decât spaţiul pe care îl ocupă este utilitatea lor. Așa că, rezumă-te la maxim 3 perechi de încălțări și alege-le pe cele mai comode. Încalță-te pe drum cu cele mai voluminoase/ grele, va fi o idee minunată.
5. Less is more când vine vorba de cosmetice
Mai puţine cosmetice înseamnă şi riscuri mai mici pentru explozia de scurgeri de lichide prin bagaj peste care ai putea să dai când îţi deschizi valiza la destinaţie. Transferă-ți produsele de care ai nevoie în recipiente travel-size și îți vei mulțumi atunci când va trebui să cari bagajul.
6. Rularea hainelor
Rularea hainelor este o tehnică perfectă de economisire a spațiului. Chiar și ordinea în care împachetezi contează. Începe cu lucruri plate și dreptunghiulare pentru a umple denivelările de la baza bagajului.
7. Pune încărcătorul de la telefon/laptop într-un loc sigur
Dacă ai nevoie de încărcătoare pentru laptop sau telefon, ia-le cu tine ca să eviţi preţurile de lux din aeroporturi atunci când ţi-e lumea mai dragă. Chiar nu poți pleca la drum fără aceste obiecte, asta dacă nu cumva vrei să te deconectezi total de la viața de zi cu zi.
8. Alege hainele versatile și comode
Atunci când eşti presat de spaţiul limitat din valiză, împachetează hainele cele mai bune pentru zi de zi şi rezumă-te, de exemplu, la doar o ţinută elegantă de seară. Nu sta cu stresul ținutelor,alege tot ce se potrivește încă de când îți organizezi bagajul.
9. Fii atent cu lucrurile delicate
Dacă vrei să iei cu tine un obiect fragil, asigură-te că l-ai pus în folie cu bule. Vei uita pe drum de exsitența lui, poți scăpa bagajul și atunci vei regreta că nu ai fost mai precaut.
10. Compartimentează bine bagajul
Bluze la bluze, tricouri la tricouri, pantaloni la perechi de pantaloni – în felul acesta va fi mai simplu pentru tine să găseşti ce ai nevoie şi să desfaci bagajul doar într-o parte.
11. Verifică din timp prognoza meteo
În funcţie de destinaţia de călătorie, prognoza vremii este fie cea mai bună prietenă a călătoriei tale, fie cel mai mare inamic. Verifică prognoza cu o zi înainte de zbor şi ajustează-ţi bagajul conform prognozei, fă loc şi pentru umbrela care nu te lasă la greu în caz de nevoie.
12. Nu lua prea multe prosoape
Prosoape! Încă un tip de obiect care umple spaţiul imediat. Verifică din timp dacă la cazare ţi se vor oferi şi prosoape, de cele mai multe ori da.
13. Verifică de două ori lucrurile indispensabile
Verifică şi iar verifică să ai la tine banii şi cardul bancar, un paşaport sau, după caz, actul de identitate valid. Mai mult, dacă crezi că un lucru anume îţi va fi extrem de folositor şi cât mai curând de exemplu o jachetă, pune-o deasupra.
Nu-i așa că-ți va fi mai ușor să-ți organizezi bagajul pentru următoarea vacanță?