fbpx
553

„Omul sfințeşte locul” nu e doar un clişeu răsuflat ci un principiu pe care se bazează turismul, cred eu. Oamenii sunt cei care dau suflet unui loc, fie că e vorba despre o piață, un oraş, o cârciumioară, o cazare sau alte servicii pe care le cumpărăm în vacanțe. Degeaba ai infrastructură și condiții de multe stele dacă primirea, atitudinea și serviciile sunt proaste. Ideal ar fi să le ai pe toate, eu la asta visez. De multe ori trecem cu vederea scăpări ori găsim înțelegere de dragul gazdelor. Ajungem acasă şi ne amintim figura celui care ne-a întâmpinat, povestea pe care a zis-o în timp ce ne-a mai turnat un pahar de vin, noaptea în care ne-am întins la poveşti, melodia pe care a pus-o cât am aşteptat sau lacrima care i s-a scurs pe obraz la despărțire. Călătoriile fără oameni sunt doar plimbări besmetice prin pustiu, ei sunt cei care spun povestea fiecărui loc, prin ei merge mai departe tradiția, chiar dacă e tocită de vreme, e şi normal să se întâmple aşa.

Când spun Alma Vii, mă gândesc pe loc la familia Iacob care are grijă de cele două case de oaspeți din centrul satului săsesc ce au fost renovate și introduse în circuitul turistic de către Fundația Mihai Eminescu Trust: Alma Vii 104 și Alma Vii 108 Reveria. Pamela Iacob și soțul său sunt doi oameni ce au avut toată viața funcții importante în capitală și s-au retras de câțiva ani în sudul Transilvaniei pentru o viață liniștită, cu mai mult sens. Ei sunt gazdele oaspeților care ajung în sat și ei ne-au întâmpinat și au avut grijă și de noi în luna mai a anului trecut pentru un weekend prelungit ce mi-a rămas la suflet.

 

Ce este Alma Vii 104

Alma Vii 104 este casa de oaspeți în care am stat pentru 2 nopți, în satul săsesc Alma Vii. E o fostă casă săsească ce a fost recondiționată cu grijă de meșterii Fundației Mihai Eminescu Trust. Se află pe strada principală, față în față cu biserica fortificată, și are o curte lungă plină de plante. Casa este țărănească, mi-a amintit cu drag de bunici, are două dormitoare, un hol mai mic și unul mai mare, o bucătărie și o terasă. Recondiționarea i-a adus și câteva facilități extrem de utile pentru turism: două toalete utilate, câte una pentru fiecare dormitor, și o centrală termică excelent mascată în interiorul sobei cu plăci colorate de faianță. În luna mai, noi nu am pornit centrala dar a fost destul de rece încât să facem focul în sobele din dormitoare – ce plăcere să dormi când auzi cum trosnesc lemnele!

Casa se închiriază doar integral, pentru maxim 4 adulți, deși cred că dacă sunt și copii mici, nu-i o problemă.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/destinatii/romania-idei-de-vacanta/cazare-alma-vii-intr-o-casa-saseasca-reconditionata.html


Like it? Share with your friends!

553
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?