Ce frumoasă este țara prin ochii călătorilor, veniți din toate colțurile lumii pentru a îi admira splendorea. Definită de simplitate, țara noastră ascunde cele mai splendite locuri, care îmbată privirile turiștilor, îndrăgostiți de natură și minunile ei. Iar în România, natura nu s-a odihnit, ci doar a creat locații de vis, parcă desprinse cumva din paradis. Cei mai mulți călători ajung pe teritoriul țării vara, mărturisind că cele mai deosebite peisaje și culori le-au văzut doar aici, în România. Sunteți curioși să vedeți peste ce locuri vara și-a revărsat paleta de culori, făcând din acestea adevărate colțuri de Rai?
Munții Bucegi
Munții Bugeci sunt foarte mari ca suprafață, însă, indiferent de locul în care veți ajunge, fiți siguri că vă veți bucura de imagini absolut divine. Cele mai frumoase peisaje pot fi privite de la mare altitudine sau din acele zone mai puțin accesibile, această locație fiind potrivită, mai degrabă, pentru cei ce preferați și puțină adrenalină și emoție în organism. Doar priviți cum aburul se ridică peste stânci, acestea îmbrăcate de o pătură verde, presărată cu câtiva copaci galbeni, ce reprezintă pata de culoare din tablou. Astfel de imagini sunt dovada că natură este cel mai mare artist al lumii, un pictor și sculptor, care niciodată nu va înceta din a ne surprinde prin talentul ei. Văile sunt atât de mărețe, dominate de stâncile puternice și ușor fioroase, dar care cumva veghează acest loc desprins din paradis.
Munții Parâng
Ce pată de culoare deosebită pot să ofere acele flori roz peisajului. Nu sunteți de aceeași părere? Cu câtă splendoare soarele răsare dintre nori, razele lui aducând la viață toată valea adormită! Lumina se revarsă peste podoaba de iarbă verde, peste petalele aprinse ale florilor, iar aburii se ridică și ei ușor-ușor din văzduhul amorțit. Cum să nu iubiți România pentru astfel de peisaje încântătoare?! Oricine s-ar îndrăgosti de Munții Parâng și ale sale imagini deosebite. O clipă petrecută în acest ținut magic, se va resimți cât o eternitate, pentru că și Munții Parâng sunt cu siguranță desprinși din Eden.
Lacul Vidraru
V-ați dorit să atingeți vreodată cerul? Doar priviți cum acesta se oglindește cu atâta măreție în frumosul Lac Vidraru, a cărui oglindă de o veți atinge, pur și simplu veți crede că cerul v-a fost pe degete. Ce operă de artă a creat vara cu ale sale culori în acest frumos loc. Un tablou natural, pictat cu cele mai minunate nuanțe, în care imaginea munților domină splendidul peisaj. Împrejurimile sunt de-a dreptul fascinante, oricine ar putea îndrăgostindu-se de această magică locație. Să mai fie un secret că țara noastră este ,,Grădina Maicii Domnului”, când toate locurile ei sunt nu altceva decât ,,Raiul pe pământ”?!
Călătoriți de-a lungul României, luați la pas fiecare colțișor de pământ și aveți certitudinea că veți întâlni locuri, care pur și simplu vă vor face să iubiți această țară din toate adâncurile voastre. Noi ne-am îndrăgostit de ea acum multă vreme…