La granița cu Ucraina, acolo unde Dunărea se desparte în două brațe – Chilia și Tulcea, se află un sat de pescari, inclus în zona protejată a Deltei Dunării, un loc parcă de la început de lume. În satul acesta – Pătlăgeanca – în zilele călduroase de vară, la amiază, pe ulițele prăfuite zburdă doar libelulele și țânțarii și, din când în când, o salcie pletoasă își mișcă greoi ramurile.
În Pătlăgeanca se ajunge ușor pentru că satul se află la doar câțiva km de Tulcea. Astfel, dacă iei pasagerul, care pleacă de trei ori pe săptămână pe traseul Tulcea – Periprava cobori la prima „stație”. Prețul este în jur de 12 lei pentru nava clasică și aproape 15 lei pentru catamaran (rapida). Călătoria durează vreo jumătate de oră și sigur nu o vei uita prea curând. În plus, dacă mergi într-una din zilele când circulă nava clasică, profită și stai afară, pe punte de unde vei observa mai bine sălbăticia locurilor și epavale unor nave, scufundate pe jumătate.
Dacă mergi pe jos sau cu mașina, drumul pietruit pleacă de la gară, trece pe lângă șantierul naval și de acolo, peste calea ferată, sunt 7 km printre sălcii, nuferi, parfum de cătină înflorită, stufăriș și zeci de specii de păsări. La capătul drumului rogi un pescar ori un localnic să „te treacă” cu barca spre sat.
Nu știu să existe pensiuni în sat dar poți încerca sa te cazezi la localnici. Cel mai bine însă este să fii pregătită să campezi. E loc destul pe malul Dunării, la umbra sălciilor – în sat sau la marginea lui unde sunt și păduri de plopi și unde e liniște. Dacă totuși vei găsi să stai peste noapte în casa unui localnic, întrabă dacă are baie cu aburi. Baia lipovenească (sauna) se află în exteriorul casei și, ca și hamamul turcesc, e un ritual străvechi, pe care nu îl vei întâlni în România decât în rândul rușilor-lipoveni. Pe marginea sobei se încing pietre mari de râu și apoi, cu un ibric torni apă fierbinte peste pietre care sfârâie și devind aburinde.
În Pătlăgeanca, ca în mai toate satele din Deltă, casele sunt învelite cu stuf, unele păstrează și astăzi cuptoarele de pământ din curte iar bărcile din lemn, cătrănite în fiecare an, încă mai aduc la mal prada localnicilor – peștele. „Nu se mai prinde ca pe vremuri„, vei auzi de la pescarii bătrâni. Acum 10-15 ani, după o tură de pescuit de o oră, prindeau găleți întregi de știucă, somn ori crap. Astăzi doar pescarii profesionești mai reușesc să umple coșurile de papură cu pește iar localnicii din când în când, atunci când Dunărea e tulbure.
Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/delta-ascunsa.html
