Mausoleul de la Mărășești este un monument unic în țară și printre cele mai frumoase și impozante din Europa. Amplasat pe drumul ce duce de la Focșani la Adjud, el străjuiește locul unde, în 1917, s-a purtat poate cea mai importantă bătălie din Primul Război Mondial. Doar aici au căzut pentru a-și apăra patria și neamul 21.000 de soldați alături de 480 de ofițeri.
Întru aducerea lor aminte și veșnica pomenire, în cadrul Congresului din anul 1919, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române a decis ridicarea unui mausoleu care să cinstească memoria celor morți aici.
În 1921, terenul necesar construcției este donat de către Georges Ulise Negropontes iar în 1923 se stabilește proiectul final al construcției, elaborat de arhitecții Constantin Pomponiu și George Cristinel astfel încât, din același an încep lucrările de construcție care se vor întinde pe următorii 15 ani.
Deși piatra de temelie s-a pus pe 6 august 1923, criptele au fost inaugurate la doar un an distanță pe 28 septembrie 1924, locul unde astăzi își dorm somnul de veci circa 5000 de soldați și ofițeri căzuți la datorie în Primul Război Mondial.
Inaugurarea a avut loc pe 18 septembrie 1938, în prezența Majestății Sale Regele Carol al II-lea, ocazie cu care a fost lansată și o medalie jubiliară. Aceasta avea un diametru de circa 6 centimetri, cu efigiile regelui Ferdinand I și a regelui Carol al II-lea pe avers alături de stema României Mari iar pe revers o imagine în relief cu Mausoleul de la Mărășești.
Chiar în centru construcției se află sarcofagul impresionant al Generalului Eremia Grigorescu, Comandantul Armatei I Române. Acesta a trecut la cele veșnice în 1919 dar faptele sale de curaj din Marele Război și talentul de comandant i-au câștigat pe drept cuvânt un loc în panteonul eroilor neamului.
Iar deasupra sarcofagului tronează Cupola Gloriei, un acoperiș maiestuos ce pare să ilustreze coborârea Duhului Sfânt. În laterale patru vulturi din granit flanchează cupola iar sub ea, de jur împrejur, există un basorelief de proporții.
Dar aici nu se odihnesc doar militari căci în Război vârsta nu a contat și toți românii au dus aceeași luptă. De aceea, pe Culoarul Cavalerilor, alături de numeroși eroi ce s-au făcut remarcați în luptă, se află și mormântul Măriucăi Zaharia. Copila de doar 12 ani a înțeles cât de important este ajutorul ei și plină de curaj a spionat mișcările inamicilor, transmițând informații prețioase soldaților români până ce a fost doborâte de un lunetist german.
Vreme de câteva decenii, în Mausoleul de la Mărășești și-a dormit somnul de veci și Eroul Necunoscut, simbol al tuturor soldaților căzuți în luptele pentru apărarea Patriei. Însă după 1990, atunci când monumentul Eroilor Comuniști din Parcul Carol și-a pierdut semnificația, autoritățile au restituit Eroului locul său de drept în Parcul Carol.
Într-o clădire separată de Mausoleul de la Mărășești dar în cadrul aceluiași complex muzeal, se mai găsește o altă clădire unde sunt expuse documente și imagini, arme și efecte personale ale soldaților români. Iar deasupra sunt amplasate simbolic drapelele acelor unități de armată române ce au participat la luptele de la Mărășești.
Sursa: descoperalocuri.ro