fbpx
560

Cea mai mare clădire din România este reprezentată de Palatul Parlamentului, cunoscut drept și Casa Republicii sau a Poporului. Această construcție imperială s-a clasat în diverse topuri ale lumii, fiind o operă arhitecturală construită la dorința dictatorului Nicolae Ceaușescu.

Palatul Parlamentului este localizat în partea centrală a capitalei, în sectorul 5. Este așezat pe Dealul Arsenalului, care măsoară o înălțime de 18 metri, fiind o creație a naturii, perfectă pentru așezarea Palatului. Imaginea ce o oferă turiștilor este una glorioasă. O construcție absolut fascinantă, care se înalță măreț spre bolta albastră a cerului. Înconjurat de o pajiște verde și diferiți pomi ornamentali, arhitectura sa impresionantă strălucește în acel peisaj natural. Deși mulți consideră această constricție ca fiind inutilă, în sine este de fapt o adevărată operă magnifică.

S-a clasat într-o serie de topuri mondiale, fiind cunoscut peste tot în lume. Palatul Parlamentului și-a câștigat locul conform WORLD Records Academy în următoarele clasamente:

  • A doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafața din lume
  • Cea mai scumpă clădire administrativă din lume
  • Cea mai grea clădire din lume
    Însă, si-a mai câștigat un loc nu foarte plăcut în cadrul clasamentului ,,cele mai costisitoare, lipsite de succes și rușinoase proiecte de arhitectură făcute vreodată”. Acest lucru s-a bazat mai mult pe faptul că 70% din clădire este nefolosită și că a fost realizată constând foarte mulți bani, dar și suferința a sute de familii. Totuși, Palatul Parlamentului, în ciuda acestui clasament, reprezintă țara, ca fiind cea mai prestigioasă și de renume construcție din România.

Măsurătorile clădirii sunt impresionante. Aceasta măsoară o suprafață de 330.000 metri pătrați, fiind a doua cea mai mare clădire, după Pentagon. Ca volum măsoară 2.550.000 metri cubi, aflându-se pe locul 3 în lume, după clădirea rachetelor din Cape Canaveral, Florida și piramida din Mexic. Proiectul a început în anul 1980, la dorința soților Ceaușescu și purta numele de ,,Proiect București”. Arhitectul șef a fost desemnat de către soți, acesta fiind o tânără de doar 28 de ani. La construcția Palatului au muncit 20.000 de muncitori, 5000 de soldați, 700 de arhitecți timp de 7 ani. Costurile s-au ridicat la sume colosale, în anul 1989 acestea ridicându-se la 1.75 miliarde dolari SUA și în anul 2006 a ajuns la 3 miliarde Euro.

În final a rezultat o clădire cu următoarele dimensiuni:

  • lungime: 270 m
  • Lățime: 245 m
  • Înălțime: 86 m
  • Adâncime: 92 m sub nivelul solului
  • Suprafața construită la sol: 66.000 mp
    De asemenea și resursele folosite sunt în numere foarte mari. S-a încercat să fie construit și amenajat doar cu materiale românești. Cel puțin țesăturile au fost realizate manual în România.

Palatul Parlamentului este compartimentat în: Intrarea 13 Septembrie, Sala Drepturilor Omului, Galeria de Onoare și holul Intrării Oficiale( un culoar lung de 150 m și lat de 18 m), Sala Nicolae Bălcescu, Sala Nicolae Iorga, Sala A.I. Cuza, Sala Ion I. C. Brătianu, Sala Unirii. Pentru turiști Palatul este deschis conform orelor de vizită.


Like it? Share with your friends!

560
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?