La ora 6 dimineaţa cobor din tren şi încerc să ma lămuresc unde sunt. O gară pustie şi nu prea arătoasă apoi o autogară plictisită, nişte câini somnoroşi şi o localnică ce arată spre înainte. Merg pe mâna ei şi mă îndrept spre centrul oraşului Alba Iulia. Şterg o bancă de rouă şi aştept să se trezească oraşul.
După ce răsare soarele, merg la o benzinărie pentru cafea. Toate celelalte magazine şi cafenele sunt închise. Angajaţii, doi ardeleni sadea, mă întreabă care îmi e traseul, îmi dau câteva indicaţii şi-mi urează drum bun. Îmi fac curaj şi mă apropii de una dintre porţile Cetăţii Alba Iulia. Ferdinand şi Maria mă întâmpină fără să schiţeze un zâmbet şi mă poftesc în curtea interioară.
E încă prea dimineaţă şi toţi sunt cam anchilozaţi. Nici Mihai Viteazul nu pare să fie mişcat de vizita mea. El păzeşte Muzeul Unirii din 1968, de la aniversarea semicentenarului Unirii Transilvaniei cu Romania.
Am impresia că am intrat pe poarta greşită şi am nimerit în alt film. Unul din secolul 18, cu gărzi pedestre şi călare. Soldaţii sunt îmbrăcaţi în uniforme militare austriece şi par că păzesc ceva. Scot harta şi verific, ceva pare în neregulă.
Read more: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/jurnalele-travelgirls/cetatea-alba-iulia.html
