Strada Sforii din Brașov a fost redeschisă publicului, după ce a fost închisă o lună și jumătate pentru restaurare. Cu o lungime de 80 de metri și pe lățime cuprinsă între 1,11 și 1,35 metri, strada Sforii este un monument al Brașovului, fiind atestată documentar încă din secolul al XVII-lea.
Strada a fost renovată și reinventată în urma proiectului „Sfoara Brașovului“, fiind transformată într-un muzeu în aer liber, unde vor fi găzduite expoziții, mini-concerte, concursuri pentru lucrări de artă, evenimente pentru tineri și copii, precum și alte activități culturale, informează un comunicat al Primăriei Brașov.
Strada Sforii a fost construită ca o scurtătură pentru intervenția de urgență a pompierilor, între străzile Poarta Schei și Cerbului din cetatea Brașovului. Menționată pentru prima dată în documente din secolul al XVII-lea, Strada Sforii este cea mai îngustă stradă din România și pe locul trei între cele mai înguste din Europa.
Sursa: https://identitatea.ro/strada-sforii-din-brasov/