fbpx
532

Îmi place la nebunie să planific până în cel mai mic detaliu vacanțele, mai ales în afara țării. Atunci când am timp mă documentez zile, chiar săptămâni întregi și așa reușesc să aflu mici secrete care mă ajută să am o călătorie reușită, fără prea multe surprize neplăcute și, mai ales, mă scutește de cheltuieli inutile. Și cum cheltuiala ocazionată de cazare e un aspect major în calculul bugetului de călătorie, e foarte important să știi unde să cauți vacanțe aproape gratis.

Cu riscul de a mă repeta, o să spun încă o dată că aproape gratis nu înseamnă să înnoptezi în locuri obscure și să mănânci scovergi uscate doar de dragul plecatului de acasă și al fotografiilor minunate pe care le încarci pe Facebook, să te dai mare în fața prietenilor. E important să îți evaluezi prioritățile într-o călătorie, mai ales atunci când ai un buget limitat. Și dacă ajungi la concluzia că vei fi de dimineață până seara pe drumuri și că tot ce ai nevoie seara e un duș cu apă caldă și un pat cu așternuturi curate să alegi în consecință.

Odată ce ai stabilit ce fel de vacanță vrei și care îți sunt prioritățile legate de cheltuielile ocazionate de călătorie, unde cauți vacanțe aproape gratis?

Airbnb.com – 192 de țări, 34 000 de orașe, o vacanță pe care și-o permite oricine

Pour les connaisseurs, aș îndrăzni să spun că e un soi de couchsurfing cu bani. Pentru cei care nu știu cu ce se mănâncă această comunitate (couchsurfing), pe airbnb.com este vorba despre hotelieri amatori. Fie că închiriază apartamente întregi, fie doar o cameră dintr-o casă în care locuiesc și ei (82% dintre proprietari scot la bătaie doar casele în care locuiesc și ei), proprietarii care își pun casele la dispoziție pe airbnb.com știu că e foarte importantă comunicarea cu turiștii.

Prin urmare, dacă ești printre cei care nu caută doar să închirieze un apartament în regim hotelier, ci vrei să cunoști localnici cu care să interacționezi și care să-ți povestească despre destinație așa cum știu ei mai bine, ai nimerit unde trebuie. Airbnb este pentru cei care vor să descopere un oraș dincolo ghidurile turistice.

Trebuie să știi că în afară de prețul pe care îl plătești pentru rezervarea camerei/apartamentului, uneori va trebui să mai scoți din buzunar bani pentru servicii suplimentare, cum ar fi prosoape,  șampon și gel de duș sau acces la internet. Totul diferă însă de la proprietar la proprietar iar prețurile sunt menționate de fiecare dată, în descrierea locației.

Cât costă? Am făcut o simulare pentru 3 nopți în Paris, 2 persoane și am găsit camere cu prețuri începând de la 300 de lei (pentru toată perioada).

cazare-aproape-gratis-5-611x404

Lastminute.com – Lasă totul pe ultima sută de metri

Dacă te-ai hotărât în ultima clipă să pleci în vacanță ori dacă nu ții morțiș să mergi într-un anumit hotel, atunci aruncă o privire pe lastminute.com! Partea frumoasă e că poți să fii și în pană de idei de vacanță pentru că ofertele sunt atât de tentante încât chiar îți va fi greu să alegi unde să pleci.

Cât costă? 3 nopți în Barcelona, pentru 2 persoane, check-in peste 2 zile costă 400 de lei.

Europa cu autocarul

Dacă nu ești în criză de timp în concediu și nici nu te deranjează să petreci ore bune (chiar zile) pe scaunul destul de incomod al unui autocar, poți să mergi în city-break-uri în Europa cu foarte puțini bani. Majoritatea agențiilor de turism au în ofertă astfel de pachete, pentru vacanțe de 3-5 zile în Budapesta, Praga, Viena sau Veneția. Partea bună e că se fac opriri la fiecare 3-4 ore, un ghid o să-ți povestească vrute și nevrute despre destinație iar dacă mergi pe timpul nopții rulează filme. De cele mai multe ori ofertele includ și un tur panoramic al orașului, astfel încât o să-ți fie mai ușor să te orientezi după ce te dai jos din autocar.

Cât costă? Noi am plătit 100 de euro pentru 5 zile la Istanbul (dintre care 3 nopți de cazare cu mic dejun și 2 pe drum, în autocar).

city-break-istanbul-611x358

Homelidays.com – stai mai mult, plătești mai puțin

Dacă plănuiești să stai cel puțin o săptămână într-un singur loc și să nu plătești o avere pe camera de hotel, închiriază un apartament. Dacă mergi cu copiii sau cu mai mulți prieteni, cu atât bine, pentru că prețul e mai mic pe măsură ce crește numărul de camere. În plus, apartamentele au bucătării complet echipate și utilate și te poți administra singură, cel puțin la micul dejun și/sau la cină.

Homelidays.com e o bază de date destul de generoasă, cu peste 80 de mii de locații de vacanță din peste 100 de țări. În funcție de buget, de numărul de persoane și de specificul vacanței, găsești de la studiouri și apartamente la vile și camere pe vapor. Îți trebuie doar puțină răbdare să scotocești printre sutele sau miile de oferte care se afișează pentru fiecare oraș în parte. În plus, cu cât stai mai mult, cu atât vei plăti mai puțin raportat la prețul camerei/noapte.

Cât costă? Un studio pentru 2 persoane, în centrul Istanbulului se închiriază cu 175 de euro pe săptămână.

Ofertele Secrete de la booking.com

De curând am aflat un secret de la booking.com: loghează-te de fiecare dată când faci o căutare pe site pentru că unele hoteluri afișează prețuri muuult mai mici pentru utilizatorii înregistrați (discounturi de minimum 20%). Testat de TravelGirls.ro!

oferte-secrete-booking-611x358

Vedetele verii: Grecia și Bulgaria

Pentru o săptămână de vacanță în Grecia sau Bulgaria, noi recomandăm să apelezi la o agenție tur-operatoare pentru că sigur vei găsi prețuri mai mici decât dacă te adresezi direct hotelului/proprietarului. De regulă, marile agenții de turism negociază prețul pentru mai multe camere din hotel sau chiar pentru tot hotelul, pe întreg sezonul și astfel obține preț preferențial.

Camp in my garden – de la bamping la glamping

Cum ar fi să mergi în Sardinia cu cortul, să campezi într-o grădină cu piscină, măslini, lămâi și smochini și să plătești 8 euro pe noapte sau 10 euro dacă nu ai cortul tău? Deși nu știam de campinmygardenînainte să mă documentez pentru acest material, zău că o să-l țin minte și o să-l folosesc cândva. Poate chiar în Sardinia.

Așa cum îi spune și numele, pe campinmygarden vei găsi locuri unde poți să-ți amplasezi cortul sau chiar rulota (sau să închiriezi de la proprietar dacă nu ai unul). Nu e vorba însă despre campingurile pe care le știm cu toții ci de grădinile localnicilor așa că în preț e inclusă și socializarea.

Cât costă? Prețul variază în funcție de locație și de serviciile incluse, de la bamping (camping de bază) la glamping (campare glamour). Consultă cu atenție ce e inclus în preț și care sunt condițiile de campare și, eventual, întreabă proprietarul dacă ai nelămuriri.

cazare-aproape-gratis-1-611x357

Homestay – cum să te întorci acasă cu ceva mai mult decât fotografii de vacanță

Cred că orice călătorie sau vacanță, spune-i cum vrei, e o oportunitate să te descoperi pe tine însăți. E păcat să ne limităm doar la bife pe hărți sau în ghidurile turistice. Dacă vrei mai mult de la o vacanță decât să vezi sau să vizitezi, ține minte un singur cuvânt: Homestay. Familii din toată lumea își pun la dispoziție casele (sau doar o cameră) și timpul ca să le arate turiștilor cum trăiesc ei. Deși fac asta pe bani, suma e, de cele mai multe ori, ridicol de mică (câțiva euro pe noapte) și beneficiile sunt de ambele părți: gazdele câștigă câțiva bănuți și cunosc oameni din toată lumea iar turiștii intră cu totul în cultura țării, cunoaște obiceiurile, interacționează cu localnicii și, de ce să nu o spunem p-aia dreaptă, economisește bani la cazare.

Sunt multe site-uri unde vei găsi grupate astfel de tipuri de locații de vacanță. E suficient să cauți pe google homestay și țara de care ești interesat (homestay France, de exemplu). Mie îmi place mult Homestaybooking.

Trusted House Sitters – dădacă de casă

Înainte să spui că îți ajunge că muncești un an întreg, că tot ce vrei să faci în vacanță e să te relaxezi și că ți se pare aberant să trebuiască să ridici un deget, gândește-te că fiecare are alte așteptări de la o călătorie.

Proprietari de case din toate colțurile lumii, mulți dintre ei care au și animale de companie preferă să lase pe cineva de încredere în casa lor cât timp pleacă ei în vacanță sau în vizită la rude. Proprietarii postează anunțul pe trustedhousesitters.com iar cei interesați aplică pentru “postul” de dadacă de casă/cățel/pisică. În funcție de profilul pe care îl ai ca aplicant, vei fi sau nu acceptat.

De obicei e vorba despre perioade între 2 săptămâni și o lună, timp în care tu nu vei plăti nimic pentru cazare. În schimb, va trebui să păstrezi curățenia în casă și să ai grijă de animal(e): să-i dai să mănânce, să îl plimbi, să îl speli.

Din ce am văzut, ofertele sunt variate – de la apartament în Berlin (5 zile) la proprietate de 17 acri în Normandia, Franța (pentru 3 luni) și sunt preferate cuplurile.

Cât costă? E gratis!

***

Sunt o mulțime de trucuri prin care poți să cheltuiești mai puțin într-o vacanță dar contează să alegi soluția care ți se potrivește ca o mănușă. Trebuie să știi de la început ce vrei de la călătoria/vacanța cu pricina. Vrei să mergi cu o gașcă de prieteni și să împărțiți același dormitor ca să puteți petrece până noaptea târziu sau vrei ca după o zi de vizitat orașul să ai o cameră numai a ta, liniștită? Vrei să cunoști localnici și să socializezi cu ei seara la cină sau vrei experiențe culturale iar seara să treci în revistă ce-ai făcut peste zi în liniștea camerei de hotel? Dacă un prieten a fost în în vacanță într-un hotel all inclusive din Antalya și i-a plăcut la nebunie nu înseamnă că și ție o să ți se potrivească stilul ăsta.

 

Sursa articol: http://www.travelgirls.ro/ghid-de-calatorie/unde-sa-cauti-vacante-aproape-gratis.html


Like it? Share with your friends!

532
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?