fbpx
556

Unul dintre cei mai mari sculptori din România a fost și rămâne veșnic Constantin Brâncuși, ale cărui creații au marcat întregile generații. Se spune că fiecare operă de artă se naște din iubire, dintr-o emoție lăuntrică a autorului, cum de altfel, fiecare sculptură a lui Brâncuși a luat naștere dintr-un sentiment. Un muzeu în aer liber, vizitat anual de sute de turiști, se află în Târgu Jiu, județul Gorj, locul în care sunt expuse unele dintre cele mai reprezentative creații ale sculptorului. Le-ați vizitat până acum?

Dacă încă nu ați ajuns în această zonă a Olteniei, ar trebui să o bifați pe lista locurilor ce urmează vizitate, pentru că aici veți regăsi cultură și povestea celor trei monumente ale lui Brâncuși.

Constantin Brâncuși s-a născut la data de 19 Februarie 1876, în localitatea Hobița, iar de-a lungul întregii sale vieți s-a remarcat prin talentul său copleșitor în lumea artistică a sculpturii. Este unul dintre inițiatorii limbajului și viziunii moderne asupra sculpturii contemporane, care a creat opere de artă de-a dreptul impresionante și apreciate dincolo de granițe. Trei dintre creațiile sale sunt expuse în Târgu Jiu, unde turiștii le pot admira în aer liber.

Orașul este primitor și oferă ocazia călătoriilor de a se bucura de câteva momente de relaxare. De-a lungul bulevardului și prin anumite zone din oraș, sunt etalate și alte sculpturi ale mai multor maeștri din țară. Este o locație cu încărcătură culturală, și câteva repere de divertisment ce pot să încânte fiecare călător. Însă, marea atracție este legată de creațiile lui Brâncuși, care ascund și o poveste profundă.

Care este povestea celor trei monumente din Târgu Jiu?

Așa cum am afirmat, fiecare operă de artă se naște cu un scop, pornește de la un sentiment al autorului ei. Astfel se întâmplă și cu operele lui Brâncuși, cele trei semnificative din Târgu Jiu. Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului au o însemnătate aparte și prezintă povestea soldatului român plecat pe frontul de luptă.

Constantin Brâncuși a dat naștere acestor trei sculpturi în cinstea tuturor soldaților ce au murit pe front. Povestea este următoarea: Masa Tăcerii reprezintă momentul de liniște din ultima seară petrecută cu familia a soldatului. Clipa în care fiecare trebuie să se resemneze cu datoria pe care acesta o are și anume de a lupta pe front. Poarta Sărutului este locul de întâlnire al soldatului și iubitei sale. Se știe câte iubiri au luat sfârșit odată cu plecarea pe front, astfel ia capăt și relația dintre soldatul lui Brâncuși, în fața Porții unde acesta își declară iubirea pentru ultima dată. Coloana Infinitului nu este decât calea către cer, pentru toți aceia ce s-au sacrificat pentru popor. Sfârșitul tragic al soldatului se încheie cu drumul infinit către Rai. Toate aceste trei sculpturi prezintă în detaliu cele trei etape esențiale prin care soldatul român a trecut.

Odată ce veți ajunge în acest frumos oraș, probabil nu veți afla imediat de povestea monumentelor, însă, vă veți bucura să știți încă de acum care este și probabil veți privi cu alți ochi cele trei sculpturi unice. Încercați să vă Imaginați soldatul în fața fiecăruia dintre ele și astfel, vă va încerca o emoție aparte, plăcută și profundă totodată.

Fiecare loc, oraș și monument ascunde o poveste, iar noi suntem datori să o aflăm. În cinstea celor ce le-au dat viață sau acelor ce le-au trăit.


Like it? Share with your friends!

556
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?