Un sat din judeţul Alba este considerat printre cele mai frumoase din România, şi asta nu o spun redactorii ziarului „Unirea” ci redactorii celor de la mondonews, care au realizat un reportaj extraordinar despre localitatea Rimetea, o aşezare renumita pentru istoria sa zbuciumata, arhitectura unică, precum şi pentru peisajul mirific care se deschide cât vezi cu ochii.
Situată în judeţul Alba, localitatea RIMETEA se afla la poalele munţilor Trascău, de la care se trage şi vechea denumire. RIMETEA s-a numit Trascău până prin anii 1960, iar mai apoi şi-a schimbat numele in Torocko. În ultimele două decenii satul rămâne cu denumirea de RIMETEA, deşi germanii îl cunosc si sub denumirea de Eisenmarkt sau Eisenburg.
Cu o poziţie naturală privilegiata, RIMETEA este cunoscut drept satul cu case albe, ascuns într-o imensa căldare de granit. Este prima localitate rurala care a fost distinsa din partea
Comisiei Europene, in 1999, cu premiul „Europa Nostra” pentru conservarea patrimoniului cultural si arhitectonic.
Comuna RIMETEA se află în nordul Depresiunii Trascăului, înconjurată de masive montane care domina cu 500 – 600 metri printr-o serie de abrupturi pitoreşti. Localitatea se individualizează ca o arie depresionara tipica, iar masivele calcaroase din jurul depresiunii sunt mai împădurite în partea vestica Vf. Cornului (1238 metri), Ardascheia (1250 metri), Dealul Băieşilor (1010 metri) şi mai golaşe iî est unde domina Piatra Secuiului (1128) si apoi Tarsa (999 metri).
Citeste mai mult: http://www.identitatea.ro/sat-din-alba-este-considerat-unic-lume-localitatea-patrimoniu-arhitectural-extraordinar/