fbpx
597

România este preferată ca destinaţie turistică, pentru sejururi de peste cinci zile, de 41% dintre românii care locuiesc în mediul urban, pe locul secund situându-se Grecia, cu 16% dintre sufragii, arată un studiu de profil, potrivit Agerpres.

Conform rezultatelor cercetării efectuată de Exact Business Solutions, când planifică o vacanţă, românii se informează în primul rând de la membrii familiei sau de la prieteni (56%). De asemenea, site-urile agenţiilor de turism reprezintă o sursă de informare pentru 5 din 10 turişti, iar social media pentru 4 din 10.

Cât priveşte condiţiile de călătorie, majoritatea preferă să se deplaseze maşina personală (52%), se cazează la hotel (45%), fără a achiziţiona servicii de masă (39%). Cei mai mulţi turişti aparţinând acestei categorii sunt reprezentaţi de cupluri (46%) şi familii cu copii (30%), notează studiul.
Potrivit sursei citate, România este preferată de 41% dintre românii din mediul urban, pe locul al doilea fiind Grecia, cu 16% din total, în timp ce poziţia a treia este ocupată de Bulgaria şi Italia, ambele cu 12%.

Aproape trei sferturi (74%) dintre cei care pleacă în vacanţă în sezonul cald, pentru mai mult de cinci zile, o fac pentru a se relaxa la plajă sau la piscină.

Pe segmentul excursiilor externe de tip city break, Roma reprezintă alegerea a 18% dintre români, destinaţie urmată de Paris – cu 11% şi Viena (6%). O treime dintre români optează pentru călătorii city break de ori ori pe an, 28% o dată pe an şi 26% o dată la fiecare 2-3 luni.

Şase din zece români care pleacă în city break-uri călătoresc împreună cu partenerul şi aleg călătoria cu avionul, în timp ce 5 din 10 se cazează la hotel, iar 4 din 10 optează pentru varianta cazare cu mic dejun.

Cercetarea de specialitate relevă, totodată, că destinaţiile din România cele mai căutate pentru week-end sunt: pentru Litoral – Constanţa (11%) şi pentru munte – Braşov (10%). De asemenea, o altă destinaţie preferată pentru sfârşitul de săptămână este Cluj-Napoca (6% din total), odată cu festivalurile de muzică şi dezvoltarea înregistrată la nivel de start-ups & innovation.

Studiul „Traveler’s Persona Study” a fost realizat de Exact Business Solutions, în luna noiembrie a acestui an, pe un eşantion de 1.083 de persoane cu vârste de peste 18 ani, rezidente în mediul urban, utilizatoare de internet, şi care au plecat în cel puţin într-o vacanţă în ultimele şase luni.


Like it? Share with your friends!

597
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?