Cascada Putnei, declarată rezervaţie naturală, este un monument al naturii (din 1973) şi face parte din Parcul Natural Putna-Vrancea.
Căderea de apă se află în ţinutul plin de legende al Vrancei, la 70 km de Focşani, între satele Tulnici şi Lepşa. Rezervaţia Cascada Putnei are o suprafaţă de 10 ha, fiind cea mai mică dintre rezervaţiile din Munţii Vrancei.
Râul Putna, la care se adaugă afluentul Tişiţa, coboară învolburat circa 80 de metri şi urmează, apoi, un curs îngust şi abrupt, străjuit de stânci, cu o diferenţă de nivel de peste 12 m, formând o cascadă spectaculoasă cu mai multe căderi de apă.
Cascada nu impresionează, astfel, prin înălţime, ci prin puterea, viteza şi debitul mare al apelor ce se adună, apoi, într-un lac cu o adâncime ce depăşeşte pe alocuri 12 m. În aval, pe malul stâng, la circa 200 m, există o veche cascadă, părăsită de către apele râului Putna în urma mişcărilor geotectonice, moment în care acest râu şi-a schimbat cursul spre dreapta, pe albia actuală, reprezentând un fenomen unic cunoscut în România.
Accesul către Cascada Putnei se face din Drumul Naţional DN2D — Focşani — Tg. Secuiesc, fiind localizată la circa 2 km de satul Lepşa.
Parcul Natural Putna-Vrancea a fost înfiinţat în 2004, în baza Hotărârii de Guvern nr. 2151. Parcul se suprapune sectorului central-nord-vestic al Munţilor Vrancei, acoperind în totalitate bazinul hidrografic montan al râului Putna, la care se adaugă spre sud-vest masivele Mordanu şi Goru. Suprafaţa Parcului Natural Putna-Vrancea este de 38.204 ha, reprezentând 41,32 % din suprafaţa montană a judeţului Vrancea, se arată pe site-ul oficial dedicat acestui parc.
Scopul ariei protejate îl reprezintă protecţia şi conservarea ansamblurilor peisagistice unde interacţiunea activităţilor umane cu natura a creat, de-a lungul timpului, o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi culturală, cu o mare diversitate biologică. În plus, publicul are numeroase posibilităţi de recreere şi turism încurajându-se în acelaşi timp activităţile ştiinţifice şi educaţionale.
De asemenea, numai puţin de 10 specii de vertebrate, altele decât păsările, sunt sub protecţie strictă, iar dintre cele circa 110 specii de păsări întâlnite în zonă, 75 sunt strict protejate conferind Parcului statutul de zonă de protecţie acvifaunistică.
În afară de Rezervaţiile Naturale Tişiţa şi Cascada Putnei, pe suprafaţa Parcului Natural Putna-Vrancea se suprapun alte patru arii protejate: Groapa cu Pini, Strâmtura — Coza, Muntele Goru şi Pădurea Lepşa-Zboina. Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei, de tip mixt, se întinde pe 8 kilometri şi înglobează un imens tezaur de elemente fito, zoo-geografice şi geologice, cât şi ansambluri peisagistice unite într-un sistem de mare valoare ştiinţifică.
Printre frumuseţile rezervaţiei se află şi stâncile denumite în popular de localnici — Căciulata de Vrancea şi Cuşma Tişiţei. Totodată, un alt element unic al acestei regiuni este focul viu aflat la marginea drumului forestier Strâmba. Fenomenul este o emanaţie naturală constantă de gaz metan, capabilă să menţină o flacără continuă.
Munţii Vrancei predomină Carpaţii de Curbură, în cuprinsul cărora se află laolaltă Munţii Breţcului şi Munţii Buzăului. Acest sector montan este situat între aliniamentul văilor Caşin-Șuşiţa (în nord), Depresiunea Vrancei (în est), râul Râmnic (în sud) şi aliniamentul văilor superioare Oituz-Bâsca Mică dar şi marea depresiune a Braşovului (la vest). Sunt, de asemenea, bine individualizaţi, alcătuiţi predominant din aşa-numitul fliş, format din conglomerate, gresii, argilă şi marnă.
Munţii Vrancei sunt formaţi din două flancuri montane cu orientări opuse (unul spre est şi altul spre vest) şi se unesc de-a lungul unui aliniament major, cuprins între Muntele Lepşa (1.390 m) la nord şi Culmea Pietrelor Înşirate (1.476 m) la sud.
Putna, Coza, Năruja, Zăbala sunt numai unele dintre văile adânci care fragmentează aceşti munţi, în mai multe masive şi culmi legate între ele prin înşeuări largi. La vest de valea superioară a Zăbalei se evidenţiază un sector mai înalt al Munţilor Vrancei, alcătuit din masivele Lăcăuţi (1.777 m altitudine), Goru (1.785 m, cota maximă a Munţilor Vrancei), Giurgiu (1.720 m).
În partea de est-nord-est de aceasta există o serie de culmi şi masive mai scunde şi mai fragmentate (masivul Furu 1.415 m, culmea Zboina Frumoasă cu Vârful Pietrosu 1.672 m şi Vârful Zboina Frumoasă 1.657 m, masivul Coza 1.629 m, culmile Zboina Neagră 1.350 m şi Lepşa 1.503 m).
Sursa: dozadebine.ro
