fbpx
541

România nu încetează să ne uimească cu peisajele sale parcă scoase din cărțile cu povești, unde realitatea se împletește cu fantezia. Multe dintre locurile acestea nu sunt cunoscute în rândul turiștilor, însă frumusețea lor trebuie să se remarce cu orice preț. Printre aceste minunății ale naturii se numără și Cheile Băniței, un loc ascuns de lumea din jur, însă marcant și cu adevărat memorabil pentru cei care le-au descoperit.

În județul Hunedoara, aproape de Petroșani, se află Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina. El este situat în Munții Șureanu, parte a Carpaților Meridionali, și se întinde în județul deja menționat, dar și în Transilvania. Parcul natural este o arie protejată, scopul acestuia fiind să consolideze relația omului cu natura.

Unde se află și cum putem ajunge la Cheile Băniței?

Printre multe alte obiective și zone-țintă ale parcului se află și Cheile Băniței. Accesul aici se poate face cu mașina, mergând până aproape de Pasul Merișor din direcția Petroșani. Elementul care marchează zona este o benzinărie aflată în paragină pe marginea drumului, prin spatele căreia se creează drumul forestier pe unde se ajunge la chei. De preferat este să lăsăm mașina până să intrăm în pădure, pentru a evita deteriorarea drumului sau a autoturismului, dar și pentru a profita de energiile transmise de cadrul natural. De asemenea, se poate ajunge cu trenul până la Halta Peștera Bolii, care se află în apropierea cheilor, luând-o apoi la pas până aproape de serpentinele de la Petroșani-Simeria.

Odată ce vom ajunge la chei, vom rămâne cu adevărat uluiți de peisajul din fața ochiilor noștri. Pietrele înalte depășesc 10-15 metri, luând forme spectaculoase datorită cursului apei ce a oscilat în timp printre ele. Pe vremuri, pietrele formau o peșteră, însă timpul nemilos a detrămat acoperișul, lăsând culoarul format descoperit. Adesea, ele se lungesc și formează un nou acoperiș, aspect ce dă iluzia unei umbrele din piatră.

Pe lângă înălțimea uluitoare a pietrelor, alt lucru care ne convinge că merită să pornim în aventură pe Cheile Băniței este faptul că au un colorit special, unde nuanțele jonglează diferite tonuri în funcție de vreme și de perioada anului. De asemenea, fostele cursuri de apă au sculptat în stâncile calcaroase niște excavații care poartă denumirea de „nări”, grație formei haioase pe care au dobândit-o.

Traseul prin apă – o experiență de neuitat

Pârâul Bănița se scurge printre impresionantele pietre, făcând ca peisajul să fie și mai frumos, iar traseul turiștilor și mai interesant și aventuros. Cheile nu sunt lungi, fiind un drum de circa 300 de metri, care însă dus-întors durează cam 40 de minute, deoarece cu siguranță vom fi tentați să facem poze sau să ne oprim pentru a admira priveliștea.

Traseul se realizează prin apă, de aceea este indicat să mergem vara, când nu este nici foarte adâncă, rar trecând de genunchi, și nici foarte rece. Este de preferat să avem o încălțăminte adecvată unui astfel de drum, cum ar fi niște papuci speciali cu talpă tare, sandale sau cizme de cauciuc.

Cu toate astea, multe persoane fac această drumeție desculțe, ceea ce nu este neapărat interzis, însă fiind un râu de munte ce are pe fund pietre, să mergem pe piciorul gol ne poate provoca răni sau un oarecare disconfort. Nepăsarea oamenilor a făcut ca pe lângă pietriș, să dăm prin apă de gunoaie, cioburi și alte lucruri asemănătoare care ne pot face rău.

Pereții de stâncă albă, gri și chiar albăstruie cresc și descresc în jurul nostru pe măsură ce parcurgem drumul prin apă, fiind decorați pe alocuri cu copaci și alte ierburi și frunzișuri. Este un peisaj parcă extras dintr-un tablou.

Peștera Bolii

La 2 km de Cheile Băniței se află și Peștera Bolii, care păstrează specificul zonei, fiind singura peșteră din România străbătută în întregime de un râu. Aceasta este și ea parte a Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Ciocovâlna și a fost în 2013 restaurată și pregătită de Asociația Ecologică Petroaqua din Petroșani pentru vizitatorii curioși și iubitori ai naturii. 

Peștera Bolii își are numele de la familia Bolia, care acum mulți ani era deținătoarea unor proprietăți din zonă. Peștera este frumos decorată acum, fiind luminată în diverse nuanțe colorate, dar și amenajată interesant, cu poduri și podețe de toate mărimile și formele.

Intrarea în peșteră ne înfățișează un spectaculos portal format de Pârâul Jupâneasa, care a săpat în perete și a creat această minunăție înaltă de aproape 15 m. Distanța străbătută prin peșteră nu este una foarte mare, ajungând aproape la jumătate de kilometru (466 m), iar înălțimea ei este destul de vastă, pe vremuri oamenii trecând călare pe aici.

Aceasta se poate vizita oricând, cu câteva excepții, însă recomandat este precum la chei, să venim vara. Prețul de acces este 5 lei pentru adulți și jumătate de preț pentru copii și pensionari.

Printre alte obiective turistice pe care le putem bifa dacă ne hotărâm să facem o excursie în această superbă zonă a țării noastre, se regăsesc și Cetatea Băniței, punct strategic pentru daci, Cetatea Sarmizegetusa Regia, Rezervația de Zimbri Hațeg, Grota Haiducilor sau Transvîlcan.


Like it? Share with your friends!

541
Ioana Livia

Așa cum arta m-a făcut, dar și natura... scriu din pasiune, observ și simt, apoi transmit mai departe cum știu eu mai bine, trecând mereu informațiile prin filtrul sufletului.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?