A fost o vreme când în România (aproape) toate pensiunile erau parcă trase la indigo: gresie și faianță peste tot, canapele de piele în living, balustrade din inox, uneori și plante decorative din plastic amplasate strategic prin te miri ce locșor din casă. Era aceaași vreme când nici hotelurile mari nu o duceau prea bine, multe dintre ele nu mai investiseră în renovări de zeci de ani dar mențineau prețuri usturătoare pentru o noapte de cazare (de coșmar). Vremurile astea despre care vorbesc sunt aceleași când foarte mulți turiști români au început să-și facă vacanțele prin alte țări, acolo unde patronul străin înțelesese de mult că dacă îi păstrează micului hotel pe care îl are farmecul locului, atunci are numai de câștigat.
De vreo zece ani însă (poate chiar mai mult), în România au început să se schimbe puțin lucrurile, mai întâi timid pentru că puțini dintre ai noștri erau dispuși să plătească 40-50 de euro pentru o noapte de cazare într-un loc plin de vechituri, cum am auzit pe unii spunând. A fost o perioadă de pionierat într-ale locațiilor inedite de vacanță în România, acum este un trend ascendent și nu pot decât să mă bucur pentru că locul unde te retragi după o zi de hoinăreală prin împrejurimi nu trebuie să fie sinonim doar cu un pat și un duș cu apă caldă. Într-o vacanță mai lungă în același loc, e important ca pensiunea sau hotelul în care stai să facă parte din poveste.
Frauendorf – Satul Femeilor
Am ajuns pe la prânz în Axente Sever, o comună cu case săsești aproape de Sibiu. Biserica fortificată din sat e pe marginea șoselei naționale care face legătura cu Mediaș așa că e ușor de reperat. Din anii ’30 localitatea poartă numele unui revoluționar pașoptist – Axente Ioan Sever, însă pe vremuri se numea Frauendorf, adică satul femeilor fie pentru că exista o mănăstire de maici, fie datorită bisericii în locul căreia s-a construit cetatea și care avea hramul Fecioarei Maria.
Pe zidul de apărare e agățat un banner pe care stă scris cu litere de-o șchioapă „Muzeul cetate” și nu prea înțeleg de ce. Intrarea se face prin spate (lângă școală), pe o ușă masivă de lemn, după ce în prealabil suni la sonerie sau la telefon. Ne întâmpină un bărbat pe care am impresia că l-am întrerupt de la treburile lui, dar nu pare supărat din pricina asta, poate doar puțin debusolat. Iarna nu sunt prea mulți turiști în Axente Sever.
Ne spune 2-3 cuvinte despre biserică, ne deschide ușa să o vedem în interior, ne spune că putem să urcăm și în turn și ne invită să vizităm și muzeul pe care îl au amenajat acolo. De fapt, taxa de intrare pe care am plătit-o este pentru întreținerea muzeului, de altfel unul dintre cele mai frumoase dedicat culturii și tradițiilor săsești din câte am văzut.
Nu sătenii sau primăria s-au ocupat de colecționarea tuturor obiectelor din muzeu, a documentării sau a restaurării spațiului în care sunt expuse toate astea (în fostele cămări din zidul de apărare al Bisericii fortificate), ci un olandez, pe numele lui Antoine van Rijen iar muzeul e relativ nou, din 2009. M-am întrebat de ce ar veni un olandez în România și s-ar ocupa de o muncă așa de grea cum e restaurarea unei biserici fortificate vechi de 700 de ani? Răspunsul e în fiecare colțișor din muzeu: când a ajuns în satele din Transilvania. Antoine van Rijen a fost uluit de asemănarea dintre cultura și tradițiile din țara lui și ce a găsit aici așa că a început să scotocească prin arhive și prin casele oamenilor. Așa a reușit să demonstreze că sașii sunt originari din Olanda și Belgia de astăzi, iar dovezile (portul popular, cuvinte etc) sunt în muzeul cetate de la Axente Sever.
Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/inedit-romania-biserica-fortificata-transformata-guesthouse.html
