fbpx
538

România e plină de locuri frumoase, spectaculoase, unele dintre ele aproape necunoscute, iar altele – în pericol. 

Există o serie întreagă de locuri pe cale de dispariţie din cauza unui număr de factori printre care răsturnările politice, supra aglomeraţia, lipsa fondurilor, factori de mediu şi aşa mai departe.

Dacă ai o listă lungă cu destinaţii pe care vrei să le vizitezi, poate ar fi timpul să începi să le prioritizezi.

Din cauza viitorului incert al acestor locuri, cu cât îţi planifici o călătorie mai repede, cu atât mai mult poţi profita de a le vedea în glorie.

Peştera Munticelu, judeţul Neamţ 

Rezervaţia Cheile Şugăului – Munticelu din judeţul Neamţ le oferă vizitatorilor oportunitatea unei experienţe inedite în măruntaiele pământului. În zonă sunt multiple posibilităţi de distracţie şi aventură, printre care şi cea mai lungă „via feratta” din România. Peştera Munticelu, una dintre puţinele formaţiuni de acest gen din Carpaţii Orientali, este situată în Rezervaţia Naturală Cheile Şugăului – Munticelu, din judeţul Neamţ, în imediata vecinătate a Cheilor Bicazului, unul dintre cele mai căutate obiective turistice din ţară.

Până la Cheile Şugăului – Munticelu se poate ajunge venind dinspre Piatra Neamţ, urmând drumul naţional DN 12 C. „Peştera Munticelu este unicat în Carpaţii Orientali şi în Moldova. Ce o face deosebită la nivel naţional ar fi şi traseul până la această peşteră. Este unul dintre cele mai frumoase trasee din Carpaţi fiindcă pentru a ajunge acolo ai şansa să mai parcurgi o mică peşteră – Peştera Tunel, unde intri printr-un versant şi ieşi prin celălalt versant, aidoma unui tunel, după cum îi spune şi numele.

Se iese în vârful unui turn de calcar pe creastă, apoi se coboară la peştera Munticelu. Tot traseul acesta este o raritate în Carpaţi, este foarte spectaculos.


Situată în Rezervaţia Naturală Cheile Şugăului Munticelu, în apropiere de Cheile Bicazului, peştera nu este amenajată în scop turistic şi a avut de suferit din cauza vizitatorilor care au rupt din stalactite, şi-au scris numele pe pereţii peşterilor şi chiar au făcut focul în adâncuri.

Recomandări de cazare în apropierea Peșterii Munticelu

Booking.com

Plaja de la Eforie Nord 

Eforie Nord este a doua stațiune ca mărime și este situată la 14 km de Constanța. În partea de sud-vest se află lacul Techirghiol cunoscut pentru proprietățile curative ale nămolului astfel că turismul recreativ se îmbină cu cel balnear.

Plaja stațiunii atinge cam 3-4 km lungime și lățime de 20-100 m, mărginită în partea de nord a stațiunii de o faleză înaltă, loc de promenadă binecunoscut în această stațiune. Plaja stațiunii Eforie Nord prezintă următoarele diferențieri de-a lungul ei: Plaja din partea de sud, spre Eforie Sud, este porțiunea cea mai bună din stațiune, fiind mai mare, cu accesul foarte ușor aici neexistând faleză și având și spații de agrement numeroase. Cea din centrul și nordul stațiunii este mai îngustă, aglomerată, iar accesul se face de pe o faleză înaltă pe scări.

 Întreg litoralul românesc se confruntă cu aceeaşi problemă, eroziunea, însă turiştii care vor alege Eforie Nord ca destinaţie pentru vacanţa de vară s-ar putea să nu mai aibă unde să facă plajă în viitorul apropiat.

Recomandări de cazare în Eforie Nord

Booking.com

Lacul cu nuferi din Băile 1 Mai 

Un lac cu nuferi din Băile 1 Mai, unic în lume, a secat. Un întreg ecosistem a dispărut: nuferi, peşti şi melci din specii rare. În urmă cu câţiva ani, acest loc era unul fabulos, desprins parcă din poveşti. Lacul seamănă mai mult cu o baltă. Peste trei sferturi din luciul lui a dispărut şi odată cu el şi specii unice în lume, cum ar fi nufărul termal, roşioara lui Racoviţă sau melcul Melanopsis.

Nufărul termal, unic prin faptul că este o plantă tropicală care s-a adaptat climei temperate, a fost salvat.

Poate fi admirat câţiva kilometri mai departe, la Băile Felix. Pentru a nu dispărea este tot timpul păzit de un vânător.

 Este una dintre cele mai importante arii protejate din România, pe pe cale de dispariţie. Lacul cu nuferi a rămas fără apă după ce proprietarii de pensiuni au folosit apa termală pentru confortul clienţilor.

Recomandări de cazare în apropierea Lacului cu nuferi

Booking.com

Castanii comestibili din judeţul Bihor

Castanele comestibile sunt considerate delicatese, tocmai pentru faptul că arborii sunt o raritate. În România, arbori de castan comestibil se găsesc doar în câteva localităţi din ţară. Arborele nu este unul pretenţios, însă are, totuşi, nevoie de unele condiţii climatice specifice, pe care le-a găsit aici.

Acum câteva decenii castanii din Dobreşti acoperau o suprafaţă de peste 250 de hectare. Acum, abia dacă mai sunt în picioare 40 de hectare. Problema este că şi castanii tineri de 15-20 de ani se usucă văzând cu ochii, iar soluţii nu par să existe.

Pentru a recolta castanele comestibile, culegătorii lovesc castanul cu bâtele, cu barosul şi uneori cu utilajele grele. Se crează astfel leziuni care favorizează pătrunderea bacteriilor sub scoarţa copacului. 

Acum, 80% din castanii sălbatici din pădurea de lângă Dobreşti, unul dintre puţinele locuri din ţară unde aceştia mai există, s-au uscat.

Recomandări de cazare în apropiere de Dobrești – Bihor

Booking.com

Satul Beia din județul Brașov

Satul Beia din judeţul Braşov este descris ca fiind o „ascunzătoare din Transilvania” care oferă o „călătorie în timp spre Europa Medievală”.

Unul dintre cele mai frumoase sate săseşti din România se află în pericol din cauza tehnologiei moderne. Termopanul, ţigla de tablă, placajele cu polistiren şi finisajele kitschoase.

Recomandări de cazare în apropierea satului Beia din Brașov

Booking.com


Like it? Share with your friends!

538
ADX Digital Agency

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?