fbpx
567

La 15 octombrie 1968, Evangelia, nava ce a aparţinut omului de afaceri grec Aristotel Onassis a eşuat în condiţii încă misterioase la 1,5 mile marine în larg de plaja staţiunii Costineşti.

Nava care are 131 de metri lungime, 17 metri lăţime şi 10 metri înălţime a fost construită pe şantierele navale Harland&Wolff din Belfast (Irlanda de Nord), unde a fost construit şi celebrul vas Titanic.

Una dintre legendele legate de naufragiul navei spune ca incidentul a fost provocat intenţionat de căpitanul navei, la ordinul armatorului grec Aristotel Onassis, pentru a putea obţine despăgubiri, nava urmând să fie trimisă la casare după doi ani.

Costineştiul încă îşi aminteşte acea zi. Localnicii au aflat că în dimineaţa de 16 octombrie, toată plaja era plină de portocale, care proveneau de la Evangelia. „Aşa am auzit. Că toţi au adunat de pe plajă portocale“, îşi amintesc localnicii.

Echipajul a fost salvat de grăniceri şi dus la Constanţa. Timp de o lună, grecii au încercat să scoată nava din zona unde eşuase, însă fără succes. Inclusiv remorcherul „Viteazul“ a fost adus la faţa locului, dar fără folos. Nava a trecut peste un platou stâncos de pe fundul mării şi acolo s-a înţepenit.

La scurt timp, localnicii au început să prăduiască tot ce s-a putut. De pe vas s-au furat cazarmament, hrană, bucăţi de lemn din cabine.

La Revoluţie, epava simbol a Costineştiului a fost torpilată. „A fost un zvon că acolo se ascund terorişti. Şi acum se vede o gară mare, la suprafaţa apei“, spune el.

Acum, cei care se aventurează pe vas sunt în pericol.

Turiştii sunt plimbaţi vara cu barca în jurul epavei, în schimbul sumei de 10 lei. Epava a rămas loc de întânire în Costineşti, mai ales al îndrăgostiţilor.  Primăria a avut un proiect turistic în legătură cu epava, dar a fost abandonat din cauza crizei. În zonă urma să se ridice un miniport turistic, în care epava să fie centrul de atracţie.  Acum, epava este habitat pentru pescăruşi şi porumbei, care se adăpostesc în pântecele ei.


Sursă: http://www.one.ro/lifestyle/vacante-si-calatorii/misterele-epavei-de-la-costinesti-ce-s-a-intamplat-pe-15-octombrie-1968-16734179


Like it? Share with your friends!

567
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?