Ce ai spune dacă ți-aș arăta un loc aproape mistic, desprins parcă din filmele SF, ce se află chiar la noi în țară? Ei bine, un loc pe care nu te-ai aștepta să-l găsești atât de aproape, cu apă cristalină, cu pești jucăuși și flori rare este chiar Lacul Ochiul Beiului din Banat.
Ochiul Beiului. Numele te-a intrigat suficient cât să vrei să afli mai multe, nu-i așa? Înainte de a-ți spune de unde provine această denumire misterioasă, hai să aflăm unde se găsește lacul cu pricina.
Dacă vei ajunge prin județul Caraș-Severin, trebuie să știi că acest loc găzduiește Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. În acest loc de vis, Dumnezeu a alăturat mai multe minuni ale naturii ce lasă de fiecare dată vizitatorii impresionați de frumusețea locurilor. Deși sunt multe de povestit despre acest colț de rai din România, ne vom opri atenția către cea mai recentă descoperire, Ochiul Beiului.
Se zice că lucrurile frumoase se obțin cu greu în viață, tocmai pentru a le aprecia mai mult. Ei bine, această zicală se adeverește când vorbim despre acest lac. Pentru a ajunge la el, trebuie să străbați un drum lung și destul de anevoios. Nu mulți sunt cei care se încumetă să-l viziteze, dar cei care o fac, sunt vrăjiți pe loc de peisajul ravisant.
Oamenii locului te vor îndruma pentru a alege cel mai bun traseu din cele două existente. Dacă te afli la Steierdorf poți porni pe drumul ce trece pe la Sasca Română până la Ochiul Beiului. Drumul durează aproximativ 4 ore, dar cu siguranță merită efortul. În sens opus, plecând din Sasca Română se poate ajunge la lac pe un traseu de doi kilometri jumătate până la Podul Beiului, iar de aici te așteaptă un traseu de încă 7-8 kilometri.
Ocrotit de Munții Aninei, pe Valea Râului Beu, lacul nostru își găsește odihna într-un “crater”, la o altitudine de 310 m. Ochiul Beiului are o adâncime de aproximativ 3.6 m și un diametru total de 15 m. fiind un lac de origine carstică. Dar hai să trecem la partea cea mai interesantă, culoarea lacului, căci aceasta l-a făcut celebru.
Apa verde-albăstruie este aproape hipnotizantă, făcându-te să te întrebi dacă te afli într-un film SF. Limpezimea apei dă impresia unui ocean static în miniatură, iar vegetația din jur încununează tabloul de vis. Dacă privești cu atenție, vei vedea păstrăvi jucăuși pe fundul lacului, în timp ce zeci de păsărele vor concerta în jurul tău.
Ce este cu adevărat impresionant la acest lac, este faptul că nu îngheață nici măcar iarna, când temperaturile scad alarmant. Deși sună a magie, adevărul este că fenomenul are loc datorită izvorului care alimentează lacul în permanență cu apă.
Să fim sinceri, e greu să cuprindem în cuvinte frumusețea acelui peisaj de basm. Așadar, trebuie să-l vizitezi cât mai curând…. dar nu înainte să-ți povestesc cum a luat naștere acest loc.
În fiecare regiune pe care o vei vizita, vei găsi oameni care-ți vor spune diverse povești, legende și întâmplări despre locurile din zonă. Bănățenii, însă, au un farmec aparte când vine vremea poveștilor. Iată ce vei auzi și tu de la ei, dacă-ți faci drum prin părțile locului.
Două legende sunt păstrate cu sfințenie și povestite în zi de sărbatoare despre Ochiul Beiului.
Unii localnici spun că un tânăr turc, bei în Imperiul Otoman s-ar fi îndrăgostit nebunește de o fată frumoasă foc de prin aceste locuri, răpind-o de la părinți. Cu cinstea șterpelită și fără ajutor, tânăra a reușit să fugă din mâinile turcului, luându-și zilele la scurt timp după aceea. La aflarea veștii, sfâșiat de durere, beiul ar fi plâns zile în șir, până când lacrimile sale s-au prefăcut într-un lac, Ochiul Beiului.
O altă legendă vie spune că aceste meleaguri au fost stăpânite de un pașă aspru ce avea un băiat mai frumos decât cerul, cu ochi albaștri și pătrunzători. Tânărul mergea adesea la vânătoare prin împrejurimi, făcându-și tatăl mândru. Într-o zi, inima i-a fost furată de privirile unei fiice de păstor valah. Dragostea dintre cei doi nu a fost pe placul tatălui său, acesta poruncind ca fata să fie ucisă de îndată.
Când tânărul a aflat de fapta tatălui său, a început să plângă cu lacrimi amare, fără oprire. Fără să suporte gândul că nu-și va mai vedea niciodată iubita, tânărul a ales să-și ia viața. Natura simțind o jertfă atât de pură, din lacrimile și suferința sa ar fi luat naștere Ochiul Beiului, cu apa albastră precum ochii băiatului.
Bătrânii locului încă vorbesc despre ielele ce se adună în noaptea de Sânziene în jurul lacului, pentru a dansa în amintirea inimilor frânte prea devreme.
