România este prezentă cu câteva zeci de atracții turistice pe harta mentală a pasionaților de călătorie din toată lumea. Există momente în viață care schimbă și definesc ceea ce ești.
Călătoria într-un loc nou, lansarea în mijlocul aventurii necunoscute, cu o minte deschisă către lume și către orice te așteaptă, este exact unul dintre aceste momente.
Călătoriile ne învață lucruri, nu doar despre lume și diferitele sale culturi, dar și despre noi înșine. Multe sunt felurile în care te pot schimba călătoriile, iar dacă te încumeți și o pornești în lumea largă, așteaptă-te să descoperi laturi ale tale pe care nici nu le bănuiai.
Și pentru că trăim vremuri în care trebuie să fim alături de România acum mai mult ca niciodată, iată câteva dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în România.
Biserica Densuș
Fără îndoială, unul dintre motivele pentru care trebuie să vizitezi Țara Hațegului este biserica de piatră de la Densuş. Construită integral din blocuri masive de piatră, lăcaşul este deschis enoriașilor de mai bine de şapte secole.
Dacă unii istorici spun că lăcașul de cult a fost inițial un templu roman dedicat zeului Marte, alții susțin că biserica a fost ridicată în secolul al VII-lea și îmbunătățită 6 secole mai târziu.
Indiferent de adevărul istoric, biserica ridicată pe un vârf de deal impresionează de la distanță. Nu doar construcția în sine, ci si modelul ei, straniu și atât de diferit de al altor biserici din țară.
Fundația, pereții, acoperișul și turla au fost construite din blocuri masive de calcar aduse de la 10 km distanță, din fostul oraș roman Ulpia Traiana Sarmisegetuza.
Biserica poartă hramul Sfântului Nicolae. Oficial, lăcașul de cult a fost ridicat în secolul al VII-lea, iar în secolul al XIII-lea au apărut adăugiri și îmbunătățiri.
Sunt însă unii istorici care susțin că la Densuș a fost, la început, un templu roman dedicat zeului Marte, templu transformat apoi în biserică. După 1720, nici interiorul, nici exteriorul bisericii nu au mai fost îngrijite.
Localitatea Bezidu Nou
Situat la mai puţin de 6 km de localitatea Sângeorgiu de Pădure, satul Bezidu Nou a fost atestat documentar, pentru prima oară, în 1566.
Localitatea – aşa cum o spune, de altfel, şi numele era de fapt o prelungire a Bezidului, un sat, aflat în plină expansiune din punct de vedere economic, care devenise suprapopulat. Saşi, maghiari, secui, ba şi o mână de români, toţi locuiau între graniţele satului în bună pace şi înţelegere.
Nu doar naţionalităţile le erau diferite, ci şi religiile şi obiceiurile. Regimul comunist a avut însă alte gânduri cu micuţul sat. Potrivit datelor oficiale, zona în care se afla satul se inunda foarte des, iar apele părâului Cuşmed ameninţau de două-trei ori pe ani casele din cinci localităţi aflate în zonă.
Aşa se facă că în anul 1975 comuniştii au decis că în zonă trebuie să construiască un baraj. Barajul a fost ridicat, iar în 1988-1989, toate casele din Bezid, inclusiv biserica, au fost scufundate.
Localnicii care au auzit de la bătrâni povestea tragică a oamenilor care au rămas fără case spun însă că motivul pentru care satul a fost scufundat a fost cu totul altul, unul care se potriveşte cu tendinţele regimului dictatorial de a înnăbuşi orice încercare de revoltă.
Oamenii spun că regimul de la acea vreme a scufundat intenţionat satul pentru a împrăştia comunitatea religioasă din zonă. Astăzi, Bezid este singurul lac de acumulare din judeţul Mureş, iar legenda sa atrage anual mii de turişti străini.
Lacul este la 2 kilometru de Sângeorgiu de Pădure şi 42 de kilometri de Târgu Mureş. Vârful bisericii se mai vede şi astăzi din apă, iar pe timp de secetă se pot observa şi zidurile câtorva case.
Satul Geamăna
În urmă cu mai bine de 30 de ani, despre localitatea Geamăna din Munţii Apuseni nu se ştia aproape nimic. Acum, lumea întreabă de „satul scufundat”, devenit o destinaţie turistică, mai ales pentru străini.
Localnicii din zonele apropiate ştiu deja ce să răspundă, atunci când o maşină se opreşte în dreptul lor, fără a mai fi nevoie să li se pună vreo întrebare. „La biserica scufundată vreţi să ajungeţi?”. Iazul de steril care a acoperit satul Geamăna, cu tot cu cele 400 de case, s-a transformat în principalul punct de atracţie din comuna Lupşa.
Tot ce a mai rămas din satul în care locuiau peste 1.000 de suflete este turla bisericii. Restul este sub ape. Nuanţele de roşu şi verde ce aduc aminte de deşeurile vărsate în iaz, de la cariera de cupru de la Roşia Poieni, adună an de an fotografi şi turişti veniţi să vadă „minunea”.
Puţini sunt cei care se mai gândesc la suferinţa localnicilor care şi-au văzut casele, mormintele şi grădinile cum dispar sub apele tulburi şi roşiatice.
Pe lângă turiştii obişnuiţi, Geamăna este şi o destinaţie preferată de fotografi şi producători de film. Şi din acest motiv, zona a ajuns una dintre cele mai vizibile din România pe internet.
Mii de fotografii care ilustrează dezastrul ecologic de aici sunt publicate şi pot fi vizualizate pe internet. ”Este o imagine aproape apocaliptică. Nu am crezut că poate exista aşa ceva în România şi nu vâd cum mai poate fi reparată o asemenea tragedie ecologică.
Multe generaţii de acum încolo vor avea de suferit”, spun turiștii din Bucureşti, care se afla în vizită în Apuseni şi doresc să vadă şi iazul de la Valea Şesii.
Liniştea din peisajul ce înconjoară iazul este tulburată doar de „vuietul” unor conducte groase pe care este adus sterilul cale de mai mulţi kilometri de la combinatul din Roşia Poieni.
Ironia sorţii face ca închiderea sau oprirea activităţii la combinat să fie echivalentă cu un veritabil accident ecologic. Sterilul de pe conducte conţine şi var, substanţa necesară pentru diluarea acţiunii metalelor grele din iaz.
La Geamăna mai există doar câteva căsuţe care par părăsite şi o biserică nouă ridicată pe deal. Restul este acoperit de sterilul care creşte e la an la an.
Muzeul Consumatorului Comunist
Inaugurat în luna mai 2015, Muzeul Consumatorului Comunist este amenajat sub forma unei locuințe ”obișnuite” din Epoca de Aur, cu sufragerie, camera copiilor, bucătărie, debara, baie ș.a.m.d., şi cuprinde ” tot ce aveau românii acasă”: obiecte de uz casnic și decorativ de producție românească, mobilier, bunuri provenite din marfa de contrabandă, obiectele handmade ale vremii, îmbrăcăminte și accesorii de vestimentație, încălțăminte, articole de uz casnic, electrocasnice, jocuri, jucării, casete audio, discuri vinil, produse cosmetice, papetărie.
Nimic nu lipsește patrimoniului Muzeului Consumatorului Comunist, de la păpușile Arădeana, la țigările Carpați și Amiral, de la discurile și casetele cu muzică pionierească, la sticlele de lapte și de bere, sacoșele de rafie ”de ținut rând la Alimentara” sau săpunurile Cheia.
Vizitatorii pot vedea, atinge, folosi obiecte care au traversat epoca comunistă, pot răsfoi ziarele, revistele, almanahurile vremii şi pot asculta muzică patriotică, iar copiii se pot distra cu jucării.
Muzeul Consumatorului Comunist este o inițiativă culturală privată, realizată din donații, sponsorizări, din investiția inițiatorului său și prin efortul a numeroși voluntari implicați în proiect. Muzeul nu are caracter politic sau ideologic.
Scopul său principal este de a recupera memoria pierdută a obiectelor epocii socialiste și de a lansa în circuitul public un obiectiv turistic original al Timișoarei.
Muzeul Consumatorului Comunist este amenajat în imobilul de pe strada arh. Szekely Laszlo nr.1, Timișoara, în ”subteranele” Teatrului Auăleu și ale Scârț -loc lejer, spațiul devenind astfel o ofertă culturală unică în România, edificiul care găzduiește un teatru și un muzeu, ambele independente.
Accesul publicului este liber. Vizitatorii pot să facă donații și pot primi suveniruri comuniste.
Muzeul de Vânătoare “August von Spiess” din Sibiu
Muzeul Cinegetic „August von Spiess”, a fost deschis pentru public în 1966 şi reorganizat în 1981 într-o cochetă vilă în stil românesc care a aparţinut colonelului-vânător Spiess, o autoritate în domeniu ce a deţinut pentru mulţi ani funcţia de Maistru de Vânătoare a Casei Regale.
Colonelul a fost un vânător renumit, menţionat în analele internaţionale de cinegetică şi participant la un lung safari în Africa, de unde a adus piese deosebit de valoroase care acum fac parte din colecţia Muzeului Cinegetic.
La ora actuală patrimoniul muzeal numără 1.577 de piese, unele cu o vechime de peste 100 de ani, achiziţionate de la colecţionari sau provenite din donaţii acumulate începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, în cea mai mare parte, din trei colecţii importante: „August von Spiess”, „Emil Witting” şi „Colecţia Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale din Sibiu”.
Circuitul muzeal se deschide cu o panoramă a istoriei uneltelor şi armelor de vânătoare, sala a doua familiarizează vizitatorul cu avifauna cinegeticã, sala cu numărul trei este rezervatã vânatului mare. Ultima salã este rezervatã trofeelor africane.
Expoziţia reflectă evoluţia ustensilelor şi armelor de vânătoare de-a lungul timpului şi pune în evidenţă varietatea vânatului din ţara noastră, cât şi calitatea deosebitã a trofeelor lui, trofee care au obţinut numeroase medalii cu ocazia diferitelor expoziţii din ţarã şi străinătate.
Muzeul a fost restaurat şi reorganizat în perioada 2006-2007, fiind redeschis publicului la 25 februarie 2007 sub denumirea de Muzeul de Vânătoare „August von Spiess”, in prezent poarta denumirea de Muzeul Cinegetic „August von Spiess”.
Mănăstirea dintr-un lemn din Frânceşti
Mănăstirea Dintr-un Lemn este situată în Depresiunea Horezu, o zonă pitorească, ferită de agitația cotidiană şi considerată leagănul spiritualităţii din sudul ţării. Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din România, construirea lăcașului de cult are la bază o legendă fantastică.
Legenda spune că un călugăr a găsit într-o scorbură a unui stejar secular icoana Maicii Domnului. Povestea transmisă din generaţie în generaţie prin viu grai spune că acesta a auzit o voce care l-a îndemnat să construiască în acel loc o biserică din acel stejar secular.
Biserica a fost ridicată în cinstea Icoanei găsite a Maicii Domnului, ce se păstrează şi astăzi în biserica de piatră a mânăstirii. Obiectul sfânt are dimensiuni impresionante – 1,5 m înălțime pe 1 m lățime.
Mănăstirea Dintr-un Lemn se află în judeţul Vâlcea, pe Valea Otăsăului, în comuna Frânceşti, la 25 de kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea. Unitatea monahală este situată în afara drumurilor naţionale, iar şoseaua care te va duce spre aşezământul monahal şerpuieşte printr-un cadru natural mirific.
Până la Mănăstirea Dintr-un Lemn, indiferent din care parte a ţării vii, trebuie să ajungi mai întâi în localitatea Băbeni. De aici, Drumul Judeţean 646 te va duce la Frânceşti, iar din comună urmează DJ646B, iar şoseaua te va conduce la destinaţie.
