fbpx
521

Traseu: Câmpulung – Cabana Brusturet – Refugiul Grind – Creasta Sudică – Cabana Garofița Pietrei Craiului – Podul Dâmboviței

Aproape de împărăția norilor, acolo unde doar vulturii au curaj să se avânte, singuratic, vârful Piatra Craiului stăpânește văile. Abrupt, golaș și semeț este cu adevărat piatra de încercare pentru cei care vor să se laude că au muntele la degetul mic.

Lăsând în urmă legendara urbe de pe râul Târgului, caii putere ai automobilului te petrec prin ținutul de basm al Rucărului până în Podul Dâmboviței – poartă de intrare în împărăția munților, așa cum odinioară era loc de trecere între Țara Românească și Ardeal. Până la cabana Brusturet, drumul forestier însoțește apa vioaie a Dâmbovicioarei, ce și-a sculptat în haina de piatră a muntelui minunatele chei ce ascund înalții pereți și peștera cu același nume.

Scurtului popas la Brusturet îi urmează urcușul, la început lin, apoi antrenant prin Valea Seacă a Pietrelor, apoi prin pădure, urmând poteca ce însoțește curba de nivel până ajungem în punctul „La Table” – o minunată poiană din care se face aprovizionarea cu rezerve de apă, căci pe măsură ce vom pătrunde dincolo de porțile cetății alpine, apa va lipsi cu desăvârșire. Din poiană, urmând marcajul bandă albastră, vom ajunge după un ceas la Refugiul Grind, locul nostru de odihnă pe parcursul primei înnoptări pe munte.

A doua zi, când zorii alungă voioși ultimele umbre ale nopții deasupra creștetului Craiului, o pornim spre Vârful Piscul Baciului – acoperișul Pietrei Craiului – prin Colții Găinii. De pe vârf combinăm ascensiunea pe Creasta Sudică, traseu dificil ce ne răsplătește însă eforturile prin splendoarea peisajului înfățișat privirii.

Călăuziți de marcaj (punct roșu) și dragostea de munte, vom părăsi împărăția alpină în punctul La Prepeleag, continuând incursiunea spre poalele masivului, spre Stâna din Valea lui Ivan și apoi spre Cabana Garofița Pietrei Craiului, unde poposim după petrecerea unei zile pline de aventură.

La întoarcere, urmăm drumul forestier care, trecând prin localitățile Săticul de Jos și Săticul de Sus, va ajunge în Podul Dâmboviței, de unde a început aventura noastră. De aici, pe DN 73A ne vom reintegra în viața citadină, însă mai bucuroși și animați de speranța unei reveniri cât mai grabnice în aceste locuri.

Acces: Câmpulung – Podul Dâmboviței – Dâmbovicioara. Din Dâmbovicioara drumul forestier continuă preț de 6-7 km până la complexul turistic Brusturet.

Urcare: Cabana Brusturet – Valea Seacă a Pietrelor – Stâna din Grind – Refugiul Grind (1620 m, marcaj + galbenă, II albastră, timp 3 ore) – Vârful La Om (Piscul Baciului)

Coborâre: Vârful La Om – Creasta Sudică – Vârful Lespezi – La Prepeleag (punct roșu, 4 ore) – Crucea Grănicerului (nemarcat, o oră) – Stâna din Valea lui Ivan – Cabana Garofița Pietrei Craiului (triunghi roșu, o oră și jumătate)

Pentru partea de abrupt a traseului, care începe la refugiul Grind, este de dorit prezența unui alpinist familiarizat cu astfel de ture. Luați-vă rezerve serioase de apă, deoarece, din cauza reliefului calcaros, Craiul este lipsit de resurse de apă. Ultimul punct la care vă puteți aproviziona este „La Table”, înainte de urcușul spre Refugiul Grind.. Dacă vremea nu este favorabilă ascensiunii, renunțați la porțiunea de creastă, oprindu-vă fie în Grind, fie mai jos la Brusturet. 


Sursa: miscareaderezistenta.ro


Like it? Share with your friends!

521
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?