fbpx
505

Cu siguranță nu ați ratat orașul minune al României, care de-a lungul vremii s-a afirmat puternic în rândul obiectivelor turistice din țară. Sibiu face parte din topul orașelor care au reușit să atragă anual mii de turiști veniți din toate colțurile țării. Cert este că un astfel de loc chiar are cu ce să se mandrească. Astfel, vă invităm într-un tur virtual al Sibiului, urmând ca voi să îl vizitați cu prima ocazie.

Sibiul este indiscutabil un oraş nodal pentru tranzitul spiritual european şi nu numai.

Ion Ilieascu

Șansa de a călători nu trebuie refuzată niciodată, indiferent de locul în care mergeți. Chiar dacă ați văzut o locație de mai multe ori, fiți siguri că de fiecare dată vă va transmite un alt sentiment, o altfel de emoție. Astfel este și Sibiul, un oraș ce își împărtășeste poveștile prin clădirile vechi, cultura prin instituțiile de valoare și divertismentul prin toate locațiile ce reușesc să încânte orice turist. În orice anotimp orașul Sibiu este absolut deosebit. Vara plimbările par eterne pe străzile pavate, toamna este nostalgică pe aleile brodate de frunzele înflăcărate, iarna se petrece pe marginea lacului înghețat, iar primăvara totul renaște, Sibiul înflorind.

Turiștii sunt profund impresionați de arhitectura clădirilor. Fiecare oraș are un ,,Centru”, locul în care cumva a fost presărată toată frumusețea orașului, locul care îl definește cel mai bine. Astfel, în Sibiu dacă veți ajunge, nu ratați Piața Mare. Clădirile ce o înconjoară sunt de o arhitectură impresionantă, fiecare construcție realizată într-un mod aparte. Acestea transmit și poartă amprenta unui trecut demult dispărut, un trecut glorios ce ne-a lăsat drept moștenire aceste clădiri deosebite.

Odată ajunși aici nu ratați obiectivele turistice din jur. Acestea definesc imaginea culturală a Sibiului, fiind atracție majore ale locului în rândul turiștilor.

Podul Minciunilor
Dacă există un loc care să fie reprezentativ pentru Sibiu, ei bine…acesta este Podul Minciunilor. Atractivă podului este legenda ce o poartă de multă vreme și anume că orice minciună spusă aici va fi într-o zi descoperită. De asemenea, este cel mai vechi pod din fontă din țară.

Turnul Sfatului
Acesta se află localizat între Piața Mare și Piața Mică. Este cel mai valoros loc al Sibiului, din vârful căruia poate fi admirată o panoramă absolut fascinantă asupra orașului.

Alte locații atractive ale Sibiului se află pe o rază de câțiva kilometri. Puteți vizita Muzeul Astra, care prezintă o imagine amplă a ceea ce a însemnat viața țăranului român. Parcul Național Dumbrava Sibiului este perfect pentru plimbările lungi și romantice, orice anotimp fiind superb în acest parc. Pentru cei mici Grădina Zoologică este foarte primitoare, fiind cea mai veche din România. Datează din anul 1929 și este prima grădină din țară ce a deținut o pereche de zebre. Pentru a vă întoarce în timp nu ratați Pasajul Scărilor. Ajunși aici veți simți cum pășiți spre un timp medieval, locul făcând legătura dintre Orașul de Jos și cel de Sus.

Pentru câteva momente de suspans vizitați Abația Cârța. Aici au fost realizate o parte din scenele faimosului film horror The Nun, producătorii fiind impresionați de legendele și aspectul locului. Este unica Mânăstire cisterciană din țară și o locație ce vă va purta în timpurile cu mult îndepărtate. Datează din secolul al XIII-lea, fiind renovată de câteva ori.

Este cert că Sibiul are o mulțime de locuri impresionante de văzut, ce merită vizitate nu o dată, ci de mai multe ori. Unui loc nu îi vom înțelege adevărata frumusețe, pentru că de fiecare dată va transmite altceva.


Like it? Share with your friends!

505
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?