fbpx
532

România este cunoscută pentru locurile sale inedite, însă Tunelul Sfinților din Straja este un loc cu adevărat impresionant.

Straja este cunoscută pentru magia pe care o oferă turiștilor mai ales în anotimpul rece, când zăpada oferă numeroase oportunități de distracție, însă turiștii sunt adesea impresionați și de tunelul care a devenit celebru în Europa.

sursa – CunoasteLumea.ro

Staţiunea Straja este situată în Masivul Vâlcan, la o altitudine de 1.440 de metri. Accesul se poate face din oraşul Lupeni pe un drum judeţean asfaltat. Iarna, cel mai simplu este ca turiştii să urce în staţiune cu telegondola care pleacă din Lupeni. Straja este recunoscută şi pentru calitatea pârtiilor de schi, care se întind pe 25 de kilometri.

Două idei transpuse, din fericire, în practică au făcut ca în staţiunea Straja, din Valea Jiului, să fie realizat unul dintre cele mai interesante calendare bisericeşti din Europa, pe un tunel în lungime de 54 de metri fiind pictaţi 365 de sfinţi ortodocşi, câte unul pentru fiecare zi din an.

Românii au rămas plăcuți impresionați venind de la mii de kilometri depărtare doar pentru a vedea pe viu calendarul realizat în tunelul de la Straja.

sursa – Stiristuldeserviciu.ro

Locul a fost construit de cabanierul Emil Părău, omul care, de altfel, a venit și cu ideea de a construe Tunelul Sfinților, așa cum îl numesc localnicii.

Acesta povesteşte că totul a plecat de la căutarea unei soluţii practice prin care turiştii credincioşi să poată ajunge uşor la schitul de lemn din staţiune şi pe timp de iarnă, atunci când zăpada depăşeşte cu mult un metru şi jumătate.

Emil Părău mărturisește că “În Straja este foarte multă zăpadă şi tot timpul se ajungea destul de greu la schit. De aceea, am zis să facem acest tunel până la schitul Straja. Şi ca să dăinuiască în veci l-am făcut din beton. După aceea, în timp ce mă uitam la un calendar ortodox, am zis că noi, ortodocşii, avem în fiecare zi câte un sfânt. Aşa mi-a venit ideea ca în acest tunel să pictăm tot calendarul ortodox, de fapt, să fie un calendar ortodox în imagini”.

sursa – TripAdvisor.ro

Lucrările de construcţie ale tunelului s-au încheiat în anul 2006 şi au continuat, atunci când peretele a permis, cu pictura interioară. A fost nevoie de doi ani de zile pentru ca meşterii să poată finaliza inedita lucrare, dar ceea ce a rezultat are un farmec aparte. Turiștii sunt impresionați și admiră această lucrare de fiecare dată, iar acest lucru îi bucură nespus pe cei care au trudit din greu la realizarea acestui mici opere de artă.

Calendarul începe cu luna septembrie, respectând astfel regulile ortodoxiei, şi este pictat pe partea stângă a tunelului. Pentru fiecare zi din an a fost ales câte un sfânt preluat din calendarul ortodox. Data din calendar este marcată cu o candelă care arde în permanenţă la baza picturii care marchează acel moment din an. După o zi, candela aprinsă este mutată la următorul sfânt din calendar.

sursa – PovesteaLocurilor.ro

Însă factorul inedit al tunelului nu se oprește aici. Calendarul reprezintă doar o treime din tunel. Pe tavan sunt pictate scene din Vechiul şi Noul Testament, iar pe o parte a tunelului sunt reprezentate 12 prăznicare ortodoxe, alături de cele zece porunci creştine. Nimic nu este la întâmplare. La ambele capete ale tunelului sunt porţi masive din lemn, iar lumina naturală este asigurată prin ferestrele decupate sub forma unor cruci.

Iarna, când zăpada este mare, abia dacă se mai poate zări afară, pentru că ninsoarea acoperă aproape în totalitate tunelul. Vara, în schimb, peisajul care se deschide privirii combină verdele tare al muntelui cu panorama Văii Jiului.

sursa – TripAdisor.ro

Vizitatorii care ajung pentru prima oară în acest loc sunt de-a dreptul impresionaţi. Prima dată îşi caută ziua de naştere şi sfântul care are grijă de ei și de cele mai multe ori aceștia importalizeaza momentul, plecând cu amintiri frumoase. Emoţionaţi, unii oamenii au lacrimi în ochi deoarece, până la acel moment, nu ştiau cum arată ”sfântul lor”.

Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii locului spun că staţiunea este protejată de simbolurile creştine, iar argumentul principal este că dintre toţi turiştii care au urcat în Straja niciunul nu a pierit pe munte.


Like it? Share with your friends!

532
ADX Digital Agency

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?