558
782 shares, 558 points

Știi cum e viața: curge ea nestingherită o vreme și își vede liniștită de traseul ei ca și cum nimic nu promite să mai intervină vreodată până când, pe neașteptate, o denivelare intervine la mijloc de vale, pe nepusă masă, și te obligă să o iei la goană cu o vehemență de care nu credeai că mai ești în stare. Cam așa-i și cu cascadele și, în cazul ambelor, când asta se întâmplă, lumea care trece pe lângă se oprește, se minunează și reflectează la propria existență.

Slavă Domnului, asemenea căderi de apă avem în România cu duiumul că, vorba aceea, ce nu se găsește pe întinsul țării noastre? Cam de toate și păcat ar fi să ne scape ceva. Mai ales când acele ceva-uri se strecoară cu dibăcie în topuri internaționale, dar mai ales când reușesc să ne scufunde mințile în… pace. Toate aceste căderi de apă spectaculoase sunt cuibărite în mijloc de natură și rareori nu reușesc să ne aducă deconectarea după care ne urlă sufletele epuizate de citadini.

Ia la mână lista de mai jos și cugetă la ceea ce simți când ești acolo, în sunet de râu care se năpustește pe formațiuni de rocă, fără ca măcar să știe către ce se îndreaptă.

1. Cascada Bigăr, județul Caraș Severin

Probabil cea mai cunoscută cascadă din țara noastră, Bigăr a fost desemnată acum ceva vreme, drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume, iar asta nu-i de colo. Motivul pentru care tu poți acum să te duci și să-i faci poze în timp ce permiți pleoapelor să se caște inevitabil este că, într-o bună zi, o mână de amanți ai naturii s-au apucat ei de strâns fonduri din partea companiei și au amenajat totul astfel încât să se ofere acces către punctul din care cascada se vede în toată splendoarea ei.

Și care-s roadele pe care le culeg? Presupunem că cele 1000 de suflete care ajung săptămânal în acest colț de Caraș Severin ar trebui să îi umple de o oarecare mândrie. Și iată cum lucrurile cele mai de preț ne sunt mai aproape decât ne închipuim, iar dacă ți-a dat vreodată prin cap că ai vrea să vezi cu ochii tăi cea mai frumoasă cascadă din lume, nu trebuie să-ți deplasezi persoana mai departe de punctul unde paralela 45 străbate țara noastră.

Sursa: https://www.momondo.ro/descopera/articol/top-10-cascade-romania


Like it? Share with your friends!

558
782 shares, 558 points

Cum ți se pare?

Sunt confuz Sunt confuz
10
Sunt confuz
Distractiv Distractiv
40
Distractiv
Nu îmi place Nu îmi place
30
Nu îmi place
Îmi place Îmi place
20
Îmi place
Alege un format
Poveste
Povestește-ne despre o călătorie care te-a impresionat mai mult.
Video
Youtube, Vimeo or Vine Embeds
Image
Photo or GIF