fbpx
532

City break-urile sunt la mare căutare în ultimul timp, mai ales pentru că prețurile biletelor de avion nu mai sunt atât de piperate iar orarele zborurilor îți permit să pleci vineri după serviciu și să te întorci duminică seara. Ai biletele de avion, ți-ai rezervat o cameră cu vedere minunată, știi ce vrei să vezi în orașul nou în care urmează să ajungi și te pregătești să pleci într-o mică vacanță. Adaugă la toate astea sfaturile TravelGirls pentru un city break reușit și ai să te întorci cu cele mai frumoase suveniruri din călătorie.


1. City Pass – vezi orașul la jumătate de preț

Dacă planul tău pentru city-break include vizite la toate muzeele din oraș, folosirea în exces a transportului în comun și cât mai mult going out, atunci trebuie să ai în buzunar un city pass. Pe de altă parte însă, dacă nu stai decât o zi, aceste city carduri nu sunt rentabile dar dacă vrei sa profiţi la maximum de şederea ta, un asemenea card îţi va permite să câştigi timp şi bani. Mai multe despre cum să economisești cu un city pass poți să afli în articolul dedicat.

2. Free Walking Tour – vezi orașul aproape gratis

Chiar dacă-i spune free walking tour, această plimbare nu e gratuită însă TU ești cel care stabilește câți bani să-i dai ghidului care îți spune câte-n lună și-n stele despre oraș. Mai multe despre aceste tururi am mai vorbit în „bacșișul care îți arată dedesubturile unui oraș„. Ce vreau eu să punctez este că ghizii sunt foarte bine pregătiți și că nu sunt prinși pe picior greșit orice întrebare le-ai adresa deși nu sunt ghizi de profesie. Tururile lor sunt amuzante, neconvenționale și foarte fresh motiv pentru care sunt atât de populare în rândul turiștilor din toată lumea.

3. Programare ca la medic

Unele obiective sunt vizitate de atât de mulți turiști încât dacă nu vrei să pierzi o jumătate de zi la cozi care par să nu se mai termine mai bine îți faci rezervare pe internet cu cel puțin 48 de ore înainte. E foarte simplu și fie nu trebuie să plătești nimic înainte fie prețul biletului este același ca la casă. De exemplu, la Parlamentul Ungariei am trimis un mail, am ales intervalul orar în care să-l vizitez, am primit confirmarea și nu am mai stat la nicio coadă. Aș fi făcut la fel dacă aș fi știut din timp și la Alhambra de Granada, din Spania.

4. Alege din timp unde să stai

Dacă mizezi pe faptul că în marile orașe te așteaptă bătrâneii cu cheile în mână ca la Costinești, te înșeli. Nu lăsa pe ultima sută de metri rezervarea unei camere unde să dormi pentru că riști să îți strici vacanța. Sigur că în marile orașe sunt hoteluri din 200 în 200 de metri însă după un drum lung nu vrei să începi epopeea căutării unei camere pe gustul și pentru buzunarul tău. Studiază bine ofertele de pe internet și, dacă nu vrei să plătești de acasă integral măcar asigură-te că totul e pregătit când ajungi acolo.

Fii atentă și la numărul de stele ale hotelurilor pentru că sunt multe țări unde sistemul de acordare al stelelor este puțin diferit. Citește toate detaliile și asigură-te că ai toate facilitățile pe care ți le dorești – uscător de păr, de exemplu.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/13-secrete-pentru-city-break-norocos.html


Like it? Share with your friends!

532
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?