Un sat desprins din basme stă, parcă ascuns, printre dealurile verzi ale Parcului Național Piatra Craiului, în comuna brașoveană Moeciu. Satul retras se numește Măgura. Aici încă s-a mai păstrat din viața satului românesc de odinioară. Oamenii simpli au rămas harnici, se ajută între ei și îi primesc pe turiști cu brațele deschise. Localnicii spun că aici, pentru că se află la înălțime, este unul dintre locurile în care se poate dormi cu capul în nori în România.
Mai mult Măgura a devenit un fel de „tărâmul făgăduinței” pentru străini. Mulți s-au îndrăgostit de acest, loc iar o britanică s-a decis că ar fi mai bine să se mute aici.
Britanica Arabella McIntyre-Brown trăiește de aproape 10 ani în Măgura. A fost jurnalistă și a trăit în Marea Britanie în metropole ca Londra sau Liverpool și a copilărit în West Sussex. La Măgura s-a retras pentru a duce o viață liniștită și ca să scrie cărți, mai ales pentru copii.
Datorită britanicei, Măgura le-a atras atenția jurnaliștilor de la Financial Times. În urmă cu câțiva ani, satul cu cei 400 de locuitori dintre Munții Bucegi și masivul Piatra Craiului a fost subiectul unui articol în suplimentul House&House la rubrica Expat Lives, în care a fost redată povestea Arabellei McIntyre-Brown.
Acesta le-a spus jurnaliștilor că primul drum până în sat l-a făcut cu o căruță trasă de cai și nu o deranjează că trebuie să meargă opt kilometri până la cel mai apropiat magazin. A luat o casă veche „cu multe găuri în acoperiș”.
În timpul unei ierni, din cauza zăpezii a stat în casă zile bune. Unul dintre vecini a venit cu un rucsac plin de mâncare și s-a supărat când a vrut să-i plătească alimentele, le-a povestit britanica jurnaliștilor de la Financial Times.
Cei care vor să-și petreacă o vacanță în Măgura se pot caza la mai multe pensiuni din sat. O noapte de cazare costă între 80 și 160 de lei.
Ce poți face în Măgura? În apropiere, la mai puțin de o oră de mers pe jos este un alt sat pitoresc, Peștera. De aici se pot vedea atât Bucegii, cât și Munții Piatra Craiului. De asemenea, se poate ajunge și în zona Prăpăstiilor Zărneștiului, o zonă superbă.
În Măgura se ajunge plecând din Zărnești spre Fântâna lui Botorog. Astfaltul se termină repede și urmează apoi un drum prin pădure, care, în condiții meteo normale nu pune probleme mașinilor.
Sursa: ideipentruvacanta.ro