În Câmpina, nu departe de Valea Doftanei, se află un loc în care spiritele par să se simtă ca acasă. Castelul, căci despre el vorbim, este destul de cunoscut grație faptului că i-a aparținut lui Bogdan Petriceicu Hașdeu.
Castelul bântuit al Iuliei Hașdeu s-a construit la câțiva ani după moartea sa, între 1894 și 1896, la dorința tatălui său. Profund îndurerat de moartea prematură a fiicei sale, el căuta un loc în care să se poată regăsi cu ea, prin intermediul ședințelor de spiritism. Astfel, a pus bazele acestui lăcaș care este urmărit de fenomene stranii și legende înfricoșătoare chiar și acum.
Despre ședințele de spiritism ale lui Hașdeu
Iulia era singura fiică a scriitorului, iar pierderea sa l-a afectat până peste margini pe bietul tată rămas fără copil. Ședințele de spiritism pe care le desfășura la Castelul din Câmpina erau adevărate opere oculte, iar martorii rămâneau uimiți și speriați când luau parte la ele.
Ion Luca Caragiale a fost și el invitat la o astfle de ședință de contactare a spiritelor din alte lumi. El a descris într-un eseu experiența, oferindu-ne o idee clară a felului în care arăta locul:
„Păşim pragul şi ne aflăm sub domul înalt din centrul clădirii. În mijlocul sălii circulare, stă liniştit un stâlp masiv de zidărie, de culoarea marmorii trandafirii. În partea din spate a stâlpului, împotriva uşii de intrare e o scară care suie la celelalte două. În rând cu galeria, deasupra stâlpului pe care se reazimă scările, este un pod susţinut de stâlpi subţiri de fier. Deasupra acestui pod stă sub domul albastru, statuia Mântuitorului, o dată şi jumătate mărimea naturală. Statuia este de lemn, şi colorata, dupa stilul evului mediu, este o operă de rară frumuseţe a sculptorului Casciani din Paris. Mântuitorul se ridică deasupra unor nouri, către cer cu braţele deschise, cu privirea aplecată spre pământul pe care-l binecuvântează cu amândouă mâinile. Din ochi îi pică lacrimi, în mâini şi în picioare se vad urmele cuielor şi pe frunte ale ghimpilor. Divinul Fiu se înalţă cu faţa către isvorul luminii, către Răsărit.”
Ion Luca Caragiale
Legătura puternică dintre Hașdeu și Iulia
Hașdeu mărturisea că ideea spiritismului i-a venit destul de natural, legătura sa cu fiica lui decedată fiind mult mai puternică decât cineva și-ar fi putut închipui. El povestește că cei doi își scriau, de cele mai multe ori în franceză. Deși scriitorul credea în aparență că să comunice cu Iulia îl liniștește, aceste evenimente nu au făcut decât să contribuie la degradarea sănătății sale psihice.
„Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seară umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea luă un creion şi-i rezemă vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic. Deodată, mâna mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hărtie şi cetii acolo foarte limpede: – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns. Iulia Hasdeu) Era scris şi iscalit cu slova fiicei mele. Ce să fie? O va spune această carte.”
Bogdan Petriceicu Hașdeu
Ce spun oamenii care ajung la castel?
Castelul Iuliei Hașdeu este deschis publicului în fiecare zi, joia fiind chiar momentul perfect pentru economii deoarece intrarea este liberă pentru toată lumea. Mulți oameni doresc să viziteze acest monument grație renumelui pe care și l-a croit de-a lungul timpului, datorită legendelor care îl înconjoară, însă mulți doresc doar să se bucure de încă o minune arhitecturală a acestei țări.
Localnicii spun că seară de seară se aud cântece de pian, obicei adorat de tânăra care a pierit acum un secol și jumătate, ba mai mult decât atât, o voce de bărbat felicită la finalul melodiei recitalul, întocmai precum Bogdan Petriceicu Hașdeu o sprijinea pe Iulia.
Turiștii care l-au vizitat ne-au oferit păreri mixte. Câțiva ne-au spus că este la fel ca oricare alt castel, însă obiectele și felul în care sunt așezate oferă spațiului un aer straniu. De cealaltă parte, alți turiști ne-au spus că s-au confruntat cu stări de-a dreptul rele aici: dureri, emoții, halucinații etc.
Cu toate acestea, lumea încă alege să viziteze acest loc, probabil pentru faptul că pe pielea noastră simțim cel mai bine lucrurile. Voi ați pune pe listă o asemenea destinație?
