fbpx
544

Dacă ar fi să aleg un loc preferat dintre cele aflate pe malul Dunării (și nu mă refer aici la orașe), aș alege fără niciun dubiu Cazanele. Pe tot cursul ei de la intrarea în România și până la vărsarea în mare, fluviul mai întâlnește munți – Munții Dobrogei – dar impactul vizual nu este același, mai ales că bătrânele stânci nu sunt atât de înalte.  Ceața dimineții care se ridică încet dintre munți e un spectacol.

Clisura Dunării, Cazanele sau Defileul Dunării?

Când mi-am aruncat privirea pe hartă spre bucata asta de țară și am hotărât să pornesc într-acolo, știam zona după mai multe nume. Cele 3 denumiri cu care am identificat ani la rând sectorul Dunării unde știam doar că se află capul lui Decebal desemnează de fapt 3 porțiuni diferite. Clisura sau Defileul Dunării e porțiunea dintre Moldova Nouă și Gura Văii iar Cazanele Mici și Mari sunt pe raza localităților Eșelnița și Dubova și sunt sectoarele cele mai spectaculoase din Defileu.

Cum ajungi la Cazanele Mari

Mai întâi trebuie să ajungi în Orșova și apoi cu mașina (sau taxi) până în Golful Mraconia, de unde încep Cazanele Mici. Între Orșova și Dubova, localitatea de care aparține acest sector al Dunării, sunt 19km așa că nu poți să vii pe jos. Spuneam că nu există mijloace de transport în comun până la Cazane iar explicația pe care am cerut-o Parcului Național Porțile de Fier (doar ei ne-au răspuns întrebărilor) a fost că  „fluxul nu este chiar atât de mare încât să renteze.”

Nici cu bicicleta nu știu dacă e o idee foarte bună să vii pentru că drumul, destul de îngust, e tranzitat de multe maşini. Cu toate că sunt din ce în ce mai mulți turiști care ajung în zonă pe două roți (numai eu am văzut trecând câteva grupuri care voiau să ajungă mai departe, la Moldova Nouă), „amenajarea unor piste de bicicliști este greoi de realizat din cauza reliefului. „(Parcul Național Porțile de Fier).

Spre deosebire de Cazanele Mici care pot fi văzute de pe uscat, pentru că DN57 șerpuiește pe lângă Dunăre de-a lungul defileului, Cazanele Mari pot fi văzute doar de pe apă. Pentru asta trebuie să faci o croazieră care costă 25 RON/persoană pentru o oră la particulari sau mult mai puțin dacă închiriezi barca de la administrația parcului. Dacă ajungi în zonă, dai un telefon și pe bază de buletin și în schimbul unei sume sensibil mai mici închiriezi bărci pneumatice, biciclete, saci de dormit ori corturi. Mi se pare o inițiativă tare bună de care, din păcate, nu știu foarte mulți.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/cand-dunarea-intalneste-muntii-cazanele-mari.html


Like it? Share with your friends!

544
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?