fbpx
562

La 30 de km de Cluj se află unul dintre cele mai frumoase locuri din această zonă, remarcându-se prin antiteza dintre vechi și nou, dintre clasic și modern. Castelul Bánffy, cunoscut drept „acasă” de către miile de iubitori ai festivalului Electric Castle, are o istorie frumoasă, care merită descoperită.

Cum a apărut castelul?

A fost odată ca nicidoată o familie nobiliară, care printr-o moștenire regală în 1387, a obținut teren în comuna Bonțida din Transilvania, unde a pus bazele unui ansamblu arhitectonic ce mai târziu dobândește numele de Versailles-ul Transilvaniei. Până la frumosul castel, în zona respectivă exista o reședință nobiliară.

Familia Bánffy este la origini una dintre cele mai vechi familii maghiare și una dintre cele mai longevive dinastii din Transilvania, fiind împărțită în două ramuri: conți și baroni, un membru important al acesteia, Eva Bánffy, decedând în anul 2009.

Procesul de construcție a fost demarat în secolul al XVI-lea și finalizat undeva în jurul secolului al XIX-lea, îmbinând numeroase stiluri arhitecturale, predominant baroc și renascentist, dar și neogotic, romantic sau clasicist. Prima formă a conacului era în formă de L, cu pereți dreptunghiulari, turnuri rotunde la cele patru colțuri și o poartă înaltă la intrarare.

Construcția actualei clădiri a fost inițiată de Dionysi Bánffy, cumnatul și consilierul Principelui Mihai Apafi I al Transilvaniei. După decapitarea acestuia, castelul a avut de suferit. Astfel, în urma războiului de independență pornit în 1704 și terminat 7 ani mai târziu, castelul a întâmpinat probleme și defecțiuni, necesitând numeroase restaurări.

Modificări ale castelului

Ulterior, au început construcțiile pentru manejul, grajdul, remiza și locuințele servitorilor, toate parte a clădirii porții. A urmat apoi înființarea frumosului parc care înconjoară castelul Bánffy în stilul baroc francez ce se remarcă printr-o multitudine de forme geometrice clare, alături de un lac, alei, statui și fântâni arteziene.

Jozsef Bánffy, următorul descendent al familiei nobiliare maghiare, a demolat în anul 1820 turnul de poartă, iar din materialul obținut în urma acestei mișcări, construiește o moară de apă care să fie utilă sătenilor. Tot în acele luni a fost modificată și fațada vestică a ansamblului în stil romantic, neogotic, pentru a se putea asorta cu noul parc cu o înfățișare splendidă.

Castelul în timpul războiului

Știați că în timpul celui de Al Doilea Război Mondial castelul a fost utilizat drept spital militar, unde soldații puteau primi îngrijirile necesare? De asemenea, tot atunci, armata germană aflată în retragere jefuiește și incendiază castelul, lăsând în urmă o ruină în devenire.

Castelul în perioada comunistă

În perioada comunistă, castelul a funcționat drept Cooperativa Agricolă de Producție (C.A.P) Bonținda, susținând inițiativa planului bolșevic de naționalizare și industrializare. Ulterior, în 1963, ansamblul Bánffy a fost platou de filmare pentru pelicula lui Liviu Ciulei, Pădurea Spânzuraților. În urma unei scene de incendiu, mai multe zone ale castelului au luat foc, suferind arsuri masive și daune grave.

Din aceste cauze, Castelul Bánffy a ajuns în topul celor mai periclitate situri din lume.

Castelul în prezent

După căderea regimului comunist în România, în urma revoluției din 1989, multe semne de exclamare au fost ridicate în privința unor clădiri de patrimoniu, printre care se numără și Castelul Bánffy. Astfel, în 1999 s-a semnat un acord de reabilitare între Ministerul Culturii de la noi și Ministerul Patrimoniului Cultural din Ungaria.

În 2001 Programul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit pornește procesul prin care dorește restaurarea clădirii bucătăriei și a fundației, asigurând paza și întreținerea castelului, precum și obținerea unor fonduri pentru o nouă restaurare, completă de această dată. În 2005 se înființează Centrul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, în 2007 Principesa Margareta a României numindu-se Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit la Bonțida.

În anul 2008, contesa Bánffy Katalin stabilită în Maroc, fiica lui Bánffy Miklós, proprietara actuală a castelului, a încheiat un contract concesional pe 49 ani cu Fundația Transylvania Trust, prin intermediul căruia Fundația va avea grijă ca frumosul castel săse afle într-o stare bună și va înființa un centru cultural și de specializare.

Când vizităm castelul?

În prezent, castelul poate fi vizitat zilnic, de luni până duminică, între orele 9 și 18. Prețul unui bilet este de 3 lei, iar accesul se poate face cu mașina prin DN1C. De asemenea, castelul se poate închiria pentru diverse ocazii în scop personal, cum ar fi nunțile, botezurile, ceremoniile etc.

Povestea Electric Castle

De 9 ani, aici la castelul Bánffy de lângă Cluj, are loc celebrul festival Electic Castle, unde anual se strâng zeci de mii de oameni pentru a se bucura de muzică bună, distracție și o locație amețitoare. Electric Castle îmbină stiluri muzicale diverse, menite să atragă cât mai mulți oameni, pornind de la rock și mergând în direcția hip-hop, raggae sau chiar techno și electro.

Festivalul aduce împreună oameni de toate vârstele, care pe lângă muzică, profită de frumosul decor al spectacolului. Anual, fie în luna iunie, fie iulie, Electric Castle aduce cei mai în vogă artiști pentru o atmosferă de neuitat. Anul 2020 a fost singura excepție, când din cauza pandemiei în floare, orice activitate de tip cultural a fost interzisă. Cu toate acestea, ediția de anul trecut a festivalului a adus în prim-plan bucuria revederii, muzică bună, prieteni și momente frumoase.

Anul acesta, Electric Castle se va desfășura în perioada 13-17 iulie, în aceeași magică locație, unde sunt așteptate nume mari precum Twenty One Pilots, Gorillaz și Deftones. Prețul unui abonament pentru cele 4 zile de festival pornește de la 649 lei.



Like it? Share with your friends!

562
Ioana Livia

Așa cum arta m-a făcut, dar și natura... scriu din pasiune, observ și simt, apoi transmit mai departe cum știu eu mai bine, trecând mereu informațiile prin filtrul sufletului.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?