fbpx
567

România se mândrește cu o sumedenie de locuri minunate care atrag călători din toate colțurile lumii. Ceea ce se știe mai puțin este faptul că despre multe dintre aceste locuri s-au țesut mituri și legende stranii. Fie că vorbim despre un zeu antic care și-a făcut casă într-una dintre cele mai frumoase peșteri din țară, despre drama unui sat întreg care a fost luat de ape, iar lacul format a fost colorat cu sângele lor, sau despre faimoasele legende cu vampiri ce bântuie încăperile castelelor din Transilvania, aceste legende sunt pe cât de fascinante, pe atât de înspăimântătoare.

Sfinxul

Unul dintre cele mai importante monumente naturale din România, Sfinxul, de pe Platoul Bucegi, atrage o mulțime de turiști curioși să admire silueta acestui monolit uriaș. Cum nu se cunosc prea multe despre modul în care a fost formată această stâncă, o serie de legende și mituri încearcă să-i explice apariția. Cea mai populară este legată de celălalt Sfinx faimos, cel din Egipt. Se spune că vechii egipteni au construit acea statuie gigantică după modelul Sfinxului din Bucegi, ambele vând aceeași înălțime.

De asemenea, se mai spune că acest loc este un centru energetic care a fost folosit de extratereștri, iar pietrele emană energii pozitive ce au apărat țara de cotropitori. Mai mult, în ziua de 28 noiembrie, o sumedenie de curioși se adună pe Platoul Bucegi pentru a vedea cum razele soarelui realizează o piramidă energetică în jurul Sfinxului, acest fenomen având loc în fiecare an, încă din cele mai vechi timpuri, când Decebal și-a sacrificat aici fiul pentru a-l trimite ca mesager zeilor.

Babele

Nu puteam să vorbim despre legendele Sfinxului, fără să menționăm și Babele, aflate la o aruncătură de băț de celebrul chip sculptat. Cel mai popular mit legat de formarea Babelor spune că Baba Dochia avea un fiu, Dragobete, care într-o zi i-a adus acasă o noră pe care bătrâna nu o putea suferi. Ca să o necăjească, Baba Dochia i-a dat tinerei un ghem de lână neagră și a trimis-o la rău să-l spele, spunându-i că nu are voie să se întoarcă până când lâna nu este perfect albă. Fata s-a chinuit în zadar să spele lâna până când Dumnezeu i-a dat o floare.

Fata a pus floarea în apă, iar lâna a deveni imediat albă. Fericită, tânăra s-a întors cu floarea acasă, iar Baba Dochia, crezând că este primăvară pornește în căutarea ei. Din cauza soarelui arzător, bătrâna își dă jos, rând pe rând, cojoacele, dar vremea se schimbă brusc, iar Baba Dochia îngheață, devenind stană de piatră.

Roșia Montană

De numele comunei Roșia Montană se leagă numeroase controverse, dar puțini sunt familiarizați cu legendele ce înconjoară această zonă. Se spune că sub întregul lanț Carpatic se află un labirint de tuneluri realizat de Zamolxe pentru a apăra poporul dac. În aceste tuneluri se află titanii, primii zei, iar Roșia Montană este intrarea principală în acest oraș al zeilor.

De asemena, se mai spune că vechii locuitori din Roșia Montană și-au construit case după modelul german, cu peretele la drum, pentru a-și ascunde mai bine bogățiile, comorile acestora fiind îngropate în pereții groși ai locuințelor. Totodată, legendele mai vorbesc și despre morojniţe, ființe fantastice care apar după miezul nopții, se dau de trei ori peste cap, se transformă în animale similare cu veverițele și fură laptele vacilor.

Peștera Urșilor

Peștera Urșilor este una dintre cele mai faimoase caverne din România și pe bună dreptate. Aici au fost descoperite o sumedenie de rămășițe ale ursului de cavernă, care a dispărut în urmă cu 15.000 de ani. Potrivit legendei, gura peșterii a fost închisă după ce a căzut o stâncă uriașă, iar aproximativ 140 de urși înfometați au fost închiși aici. Până la urmă, animalele s-au atacat reciproc până când au murit toate. O altă legendă vorbește despre zmei cu puteri fantastice care trăiau odinioară în peșteră.

Podul lui Dumnezeu

Unul dintre cele trei poduri naturale din lume, Podul lui Dumnezeu din județul Mehedinți are și el o poveste fascinantă. Legenda spune că aici se afla o peșteră în care trăia diavolul. După ce localnicii l-au rugat pe Dumnezeu să-i scape de drac, acesta a lovit cu palma tavanul peșterii care s-a prăbușit peste intrare. Totuși, dracul a scăpat pe o altă intrare în peșteră, agățându-se cu ghearele de un deal din apropiere, formându-se astfel cele două câmpii de lapiezuri numite Afrodita și Cleopatra.

Un alt mit spune că acest pod a fost construit de Hercule sau chiar de Dumnezeu, pentru ca Sfântul Nicodim să treacă prin Tismana, după ce a fost alungat din comuna Ponoarele. Sf. Nicodim căuta o cascadă ce i s-a arătat în vis, peste care trebuia să construiască o mănăstirea. Așa el a ajuns la Tismana unde a construit mănăstirea cu același nume, dar nu înainte de a blestema apa din comună, să fie fără pești, și chiar așa s-a întâmplat.


Sursa: ghiduri-turistice.info


Like it? Share with your friends!

567
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?