fbpx
511

Cheile Sohodolului se află pe pe teritoriul administrativ al comunei Runcu, la limita nordică a județului Gorj cu județul Hunedoara, în Munții Vâlcan (grup ce aparține lanțului montan Retezat-Godeanu din Carpații Meridionali).

Zona este rezervație naturală pe o suprafață de 350 hectare. Cheile Sohodolului reprezintă o zonă de chei săpate în calcare cretacice de apele pârâului Sohodol, cu forme diversificate de relief (doline, canioane, lapiezuri, avene, peșteri, abrupruri stâncoase), cu floră și faună specifică Meridionalilor, totul la superlativ. Poate că nu degeaba, în locurile acestea s-au filmat secvențe din “Mărgelatul”, interpretat de Florin Piersic, cu Florin Piersc călare, spărgând semințe.

Nările, Fusteica, Inelul, Peștera Popii (cu picturi rupestre), Peștera Gârla Vacii sunt niște repere impresionante ale acestei zone. În zonă se practică alpinismul și sunt 120 de trasee special amenajate de cățărare. Aici se găsesc peste 300 de specii de plante specifice acestor locuri, inclusiv castani seculari plantați înainte de anul 1859. Temeperatura este constant mai mică cu vreo zece grade decât înainte de chei, pentru că stâncile înalte nu lasă soarele să pătrundă, iar apa Sohodol, mereu iute și multă ține răcoare și vântură aerul.

La chei ajungi pe șoseaua care leagă orașul Târgul Jiu de Mănăstirea Tismana. Undeva, la dreapta, se face un drum asfaltat care duce în vârful munților Vâlcan. Pe drumul acesta se trece prin Cheile Sohodolului, poate unele dintre cele mai frumoase chei din țară, un ansamblu de sânci uriașe și fenomene carstice remarcabile.

Foarte strict la Cheile Sohodolului ajungi pe DN 67D, iar după ce treci de Târgu Jiu, pe podul de peste râul Jiu, în trei kilometri dai de intersecția cu DN672C, iar un indicator la dreapta te trimite spre comuna Runcu, la 16 kilometri distanță. Când ieși din comuna Runcu întrii în Cheile Sohodolului iar formațiunile muntoase care străjuiesc pe stânga și pe dreapta îți dau senzația că intri într-un canion.

La intrarea în Chei este Peștera Popii. După ce parcurgi câțiva kilometri, din cei zece cât au cheile, pe partea stângă, observăm o grotă, la câțiva metri înălțime, iar pe marginea drumului o biserică în miniatură. Mai sus, pe drumul ce șerpuiește printre stânci înalte cât două-trei blocuri la un loc, după o curbă, zărim niște grote mari prin care se scurge apa limpede a râului Sohodol. Sunt „Nările”, denumite așa după zgomotul pe care îl face apa când trece prin ele. Galeriile au 70 de metri lungime.

Pe partea opusă a văii este o gaură în vârf de munte, ca un inel. Este „Inelul de Piatră” sau „Inelul Doamnei”. Localnicii îi mai spun și „Inelul Miresei”. O legendă populară spune că acolo se întâlneau tinerii care se iubeau pe ascuns, fără voia părinților. Altă legendă denumește stânca găurită „Inelul dracului” și spune că cine va vedea unde cade raza de soare ce trece prin inel este cel ales să descopere comoara dacică ascunsă acolo unde raza atinge pământul.

Cheile Sohodolului este una din zonele care se poate făli cu o excepțională biodiversitate. Aici cuibăresc luturașul de stâncă și lăstunul de stâncă, două specii protejate și peste 300 de specii de plante. Aici vezi garofița de stâncă, sămânța soarelui, spânzul purpuriu, struțișor și castani seculari, dar și vipera cu corn și scorpionul carpatin.

Pe timpul verii, Cheile Sohodolului sunt împânzite de corturi, mai ales în weekend-uri. Apa curată a Sohodolului şi munţii care se înalţă semeţi sunt ingredientele principale care determină pe mulţi iubitori de natură să aleagă aceste locuri. Dacă ai noroc de vreme însorită, poţi fotografia peisaje impresionante.


Sursa: montaniarzi.ro


Like it? Share with your friends!

511
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?