fbpx
534

Nu e Toscana, e România.  Bine ai venit la Villa Vinci – I Giardini di Zoe, cu siguranță cel mai italienesc loc din întreaga Românie! Din pasiune pentru grădinărit, un om simplu ce îndrăgește România și-a împletit dragostea față de natură și față de nepoata sa în cea mai frumoasă operă de artă ilustrată prin copaci, flori și diverse plante deosebite.

Giardini di Zoe este un mic colț de Italia, creat de mâna unui om ce și-a manifestat cele mai mari pasiuni prin arta grădinăritului.

sursa: alexandracristian.ro

Când privești aceste imagini, gândul o să-ți zboare la îndepărtata regiune Toscana, însă locul splendid este chiar la noi, în România. Frumoasele grădini italienești se află în satul Banpotoc, la 18 km de Deva și 26 km de Hunedoara. Zona este superbă, cu un potențial turistic enorm. În proximitatea grădinilor se află și două castele impresionante, Castelul Maria și Castelul Lupilor.

sursa: alexandracristian.ro

Frumusețea neobișnuită a locului și senzația că te-ai teleportat în Italia sunt izbitoare. Imaginile vorbesc de la sine, însă povestea din spatele acestui monument natural este de-a dreptul copleșitoare.

sursa: alexandracristian.ro

Grădina a fost gândită și creată cu pasiune de Giovanni Salvatelli, un om de afaceri italian care și-a desfășurat activitatea în România și s-a îndrăgostit de țara noastră. A simțit că acest loc din Banpotoc are ceva deosebit și a hotărât să îl cumpere. De atunci, din 2003 a amenajat singur, pe bucățele, grădina renascentistă pe care o vezi în fotografii.

sursa: alexandracristian.ro

Gradinile aristocrate de la Banpotoc reprezintă munca de peste 15 ani a italianului îndrăgostit de România. Giovanni Savatelli a faurit Giardini di Zoe cu dragoste pentru nepoata sa, Zoe, pentru țara noastră dar și din pasiunea pentru grădinărit. Realizată într-un stil renascentist  împletit cu propria viziune, pe o suprafață de 3,5 de hectare (7 hectare împreună cu pepiniera), grădina de poveste cuprinde mii de specii de plante dar și decoruri și ornamente din piatră. Fântânile arteziene, băncile și cupolele din gard viu împreună cu aleile din piatră, labirinturile și grădina terasată, fac din acest loc o destinație de basm.

sursa: alexandracristiana.ro

După ce vizitează acest loc, mulți turiști doresc să păstreze o bucățică din mica Italie și merg la pepiniera din cadrul grădinii pentru a lua cu ei acasă plante deosebite pe care să le îngrijească cu dragoste chiar în propriile lor grădini.

sursa: alexandracristian.ro

În prezent locul este splendid, însă începutul a fost destul de anevoios căci România nu este Italia, iar clima se comportă diferit pe plaiurile noastre. Adevărata provocare a venit din cauza climei și a solului de aici, cu totul diferite față de Italia. Din acest motiv, cel care s-a ocupat cu propriile mâini de grădină a trebuit să se adapteze și să găsească diverse plante care să poată supraviețui aici, inclusiv peste iarnă, dar în același timp să arate la fel ca plantele ce decorează grădinile italienești.

Colțul de rai se încheie romantic cu o căsuță mica și discrete, în stil italian. Giovanni locuiește în vila cochetă din spate, numită Villa Vinci, pe care la un moment dat a oferit-o spre cazare, însă acum o ține pentru el. Ce poate fi mai plăcut decât să te trezești în aerul răcoros al dimineții și să-ți bei cafeaua pe terasă, privind grădinile superbe, ce emană romantism?

Așa cum propabil ți-ai dat seama, numele Giardini di Zoe vine de la nepoțica sa, pe care o iubește la nebunie. De-a lungul timpului, italianului i s-au propus tot felul de proiecte, pentru a oferi turiștilor mai multe oportunități în acest loc. Totuși, omul de afacere a insistat că nu vrea să încarce prea mult locația, din teama de a nu se pierde farmecul special și discret al grădinilor. Singurul lucru pe care îl prevede în viitor este o terasă micuță, ca să permită celor care sunt vrăjiți de grădini, să bea o cafea în această atmosferă liniștită și boemă. Momentan poți veni aici doar ca să te plimbi, să faci o mulțime de poze sau să citești o carte în tihnă.


Like it? Share with your friends!

534
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?