Nici nu am trecut bine în Noul An, că m-a apucat un chef nebun de plecat în vacanță, dar nu una obișnuită, de sfârșit de săptămână, și nu într-un loc oarecare, căci nu îmi plac locațiile banale; așa m-am pus pe căutat. Voiam să merg undeva aproape de București – la o distanță de maximum 2 ore cu mașina, să fie într-o zonă deluroasă sau la munte, fără aglomerație – adică mai puțin cunoscută. Voiam să merg într-un loc cu mâncare bună, gătită pe îndelete, într-un loc în care să mă încarc cu energie pentru tot anul ăsta nou, un loc care să dea tonul pentru următoarea decadă, că tot urma să mă prindă aniversarea celor 30 de primăveri ierni acolo. Și-am găsit un loc despre care nu mi-am putut da seama dacă o să corespundă întru totul cerințelor mele, dar aveam un feeling că o să fie bine. Și-am plecat.
Cum ajungi la Ferma Dacilor?
Ușor. Foarte ușor. Cel mai ușor. Din București faci cel mult o oră și jumătate cu mașina (sunt doar 90 de kilometri) iar drumul este liber ca pasărea cerului. Traseul cel mai rapid și indicat e pe A3 până la ieșirea spre Gherghița (proaspăt inaugurată în decembrie 2015), apoi pe DJ 100B și 100C până la Mizil (prin Drăgănești și Fulga de Jos/Sus) și mai departe spre Tohani (DJ 100H prin Gura Vadului).
Ferma este la ieșirea din Tohani, vei vedea pe partea dreaptă a drumului un indicator meșterit din lemn, urmează-l și în 2 minute ai ajuns la destinație. Ultima porțiune, de câteva sute de metri, nu este asfaltată- ci pietruită, dar e cea mai frumoasă și misterioasă pentru că mai întâi treci printr-o lizieră de salcâmi, ca apoi să se deschidă priveliștea spre fermă și spre infinitatea de dealuri, unele cu pini, altele cu vii, ici-colo cocoțată câte o casă sau un conac/cramă. Ăsta-i lucrul pe care l-am remarcat de la început: nu mai e nimic în jur care să tulbure liniștea, când am coborât din mașină am avut senzația că sunt sus pe munte, doar acolo am mai găsit atâta liniște. Și-n același timp am avut straniul sentiment că sunt pe undeva prin Dobrogea, peisajul seamănă mult cu Munții Măcinului.
Ce este Ferma Dacilor?
Ferma Dacilor e cea mai recentă descoperire în materie de locuri mișto lângă București. Că este o fermă, asta-i cât se poate de clar, numai că aici sutele de animale care își duc fericite traiul între dealurile Tohaniului sunt doar o mică parte din poveste. Faptul că e o fermă în mijlocul naturii e cârligul care m-a atras pe mine să îmi iau familia și să plecăm, fix de ziua mea, doar cu o rezervare confirmată pe mail cu câteva săptămâni înainte, într-un loc despre care nu am găsit prea multe informații pe internet. Și pentru că-s pățită (am mai făcut rezervări telefonice sau pe mail și când am ajuns la fața locului, ce să vezi? – nu sunt camere libere), am mai trimis un mail în seara dinainte și am întrebat dacă au pătuț de bebe și de la ce oră putem să venim pentru check-in – am primit răspuns în câteva minute: „da, avem pătuț pentru bebe; puteți veni când doriți dumneavoastră, vă așteptăm cu drag!„
Ferma Dacilor e o locație nouă – are abia un an de când primește turiști – și nu e nici pe departe gata. Asta spun proprietarii, care au o mulțime de planuri năstrușnice (o tiroliană care să lege ferma de Crama LacertA – și care va fi una dintre cele mai lungi din Europa, căsuțe în copaci – cu podea din sticlă), dar din punctul meu de vedere locul e super-pregătit să primească oaspeți în număr cât mai mare.
Review pas cu pas
PRIMIREA. Am ajuns puțin după ora prânzului, înainte de ora la care se face în mod obișnuit check-in-ul la orice pensiune sau hotel. Intrarea principală este prin restaurant, nu există o recepție propriu-zisă, adică un birou cu calculator unde să stea vreo domnișoară plictisită care, după ce îți cere buletinul, îți înmânează cheia de la cameră. Ne-a luat imediat în primire o fată veselă, expansivă și prietenoasă care și-a cerut scuze că încă nu este gata camera (tocmai plecase un grup mare) și ne-a întrebat dacă ne e foame, ne-a descris fiecare fel de mâncare cu atâta entuziasm încât am înghițit în sec, apoi a plecat la bucătărie și în 10 minute am avut pe masă primul fel de mâncare.
CAMERA nu impresionează prin mărime sau micime, adică are dimensiunile obișnuite ale unei camere de hotel sau pensiune dar nu despre asta vreau să vorbesc. Camera e grozavă pentru că are un geam rotund și mare cât aproape tot peretele, prin care se văd dealurile, liziera de salcâmi, căsuțele din piatră din depărtare, și pentru că pereții au fost modelați cu degetele și au o textură pe care eu nu am mai văzută niciunde. Noptierele din lemn sunt fabricate la fermă de către proprietar, la fel și patul care e la pièce de résistance.
Este WiFi (gratuit) în cameră și merge brici.
BAIA. Mi-au plăcut mult etajera din lemn și detaliul de pe oglindă, faptul că nu există cabină de duș și că suportul pentru hârtia igienică este o potcoavă de cal.
MÂNCAREA. Aici e aici, s-ar putea să nu mă mai opresc din scris! Pentru mâncarea de la Ferma Dacilor m-aș putea trezi și la miezul nopții, aș îmbrăca repede copilul (soțul se îmbracă singur) și aș conduce până la Tohani (și mie nici măcar nu îmi place să conduc noaptea). Fără să stau prea mult pe gânduri aici e unul din locurile în care am mâncat cel mai bine în România. Top 3! Să vă spun:
Aproape tot ce ajunge în farfuria oaspeților e din ograda proprie, mai puțin făina, uleiul, mălaiul dar proprietarul mi-a spus că în viitor nici astea nu vor mai fi de la magazin (și nu cred că glumea deloc!). La Ferma Dacilor, căci de-aia-i zice fermă, cresc rațe, bibilici, găini, prepelițe, iepuri, vaci, porci, oi – toate spre bucuria copiilor dar mai ales a adulților. Pentru că mai devreme sau mai târziu fiecare se transformă în mâncăruri bune de tot, gătite pe îndelete, fără prafuri chimice, doar cu ierburi aromatice și condimente din cele mai diverse.
Am tras cu ochiul în bucătărie și am văzut zeci de borcane cu condimente despre care mulți bucătari nici nu au auzit – sumacul, de exemplu, pe care proprietara mi-a mărturisit că îl folosește tot timpul la humus. Am simțit în bunătățile care ne-au fost puse pe masă arome pe care nu le-am întâlnit decât foarte rar, în restaurante cu pretenții, de exemplu coriandru boabe.
Specialitatea fermei: dulceața de ardei iute și dulceața de mure cu vin roșu
Toate murăturile și gemurile sunt din cămara proprie, puse de astă-toamnă: gogoșari și conopidă, castraveți, dulcețuri de toate felurile, la fel și slănina care e pusă în saramură, cârnații de casă, ba și ghebe puse la murat. Ouăle de la micul dejun – de găină și de prepeliță – sunt din producția proprie iar mierea, cașul și brânza sunt de la câțiva producători locali de încredere.
Pentru mine ăsta e răsfățul culinar suprem atunci când merg în vacanță la țară, semnul că sunt în locul care trebuie: să am pe masă doar produse naturale, locale, căci de cele de la supermarket sunt sătulă.
Ca la toate casele de oaspeți- îmi place să cred despre Ferma Dacilor că e o casă de oaspeți, eu m-am simțit ca un musafir mult-așteptat și bine-primit aici- nu există un meniu à la carte; în fiecare zi se gătește altceva și, de regulă, poți să alegi între 2 feluri de ciorbă/supă, 1-2 feluri principale la care se adaugă un aperitiv sănătos și sățios și, uneori, și desert. N-o să înșir aici laude pentru cât de gustos a fost tot ce am mâncat pentru că oricât aș încerca nu aș reuși nici măcar să mă apropii de adevăr. Atâta doar, că dacă ești la dietă, sigur te lași de ea după ce guști din mâncarea de aici, mai ales că porțiile sunt pantagruelice.
Dacă ești vegetarian sau vegan, poate că nu e de tine aici.
Și pentru ca dezmățul culinar să fie complet și experiența cât mai locală cu putință, găsești în meniul de băuturi cele mai bune vinuri din zonă – eu am văzut de la LacertA și Budureasca.
LIVINGUL ȘI RESTAURANTUL sunt în aceeași notă de rustic-chic, care mie mi-a plăcut mult deși nu sunt mare fan al combinației de lemn natur cu piatră. Doar că aici arată foarte bine.
Restaurantul este mare și încăpător, are chiar și un spațiu pentru dans dacă se încing spiritele de la vin și peste tot sunt detalii și accesorii care sunt din poveste.
Nu se fumează nici în restaurant, nici în living, nicăieri. Doar afară!
La etaj e un spațiu pentru relaxare și entertainment (aici este și un televizor), cu o bibliotecă, câteva canapele, fotolii foarte confortabile și două mese unde poți să îți bei cafeaua sau un pahar de vin după ce ai terminat de mâncat.
Vizavi de restaurant este bucătăria veche, un loc minunat unde dacă mergi cu mai mulți prieteni puteți să vă retrageți acolo și să povestiți fără să fiți întrerupți de nimeni. Cred că e locul meu preferat din toată ferma.
CURTEA ȘI ÎMPREJURIMILE. Nu există o curte propriu-zisă, cu gard sau altă formă de împrejmuire și nici nu e nevoie. Cât te uiți în zare, de jur împrejur, e fie domeniul Fermei Dacilor fie dealurile patriei, pe care poți să te zbengui cât e ziua de lungă.
Pe dealul cel mai înalt, care se vede de la fereastra camerei, se ajunge pe jos în 15 minute (25 dacă ai un copil mic care vrea să meargă singur până sus) iar priveliștea de acolo e de milioane: de o parte de ferma și sălbăticia dealurilor care o înconjoară, de cealaltă parte e Tohani și dealurile cu vii și crame, de zici că ești în Toscana sau în nordul Italiei, la Valdobbiadene – acolo am văzut același tablou.
STAFF-UL (PERSONALUL) e ok, fetele care gătesc și pregătesc masa sunt prietenoase, vesele și proactive, se uitau tot timpul să vadă dacă ne lipsește ceva, dar într-un mod discret. Mi-a plăcut de ele.
Cu copiii în vacanță la Ferma Dacilor
Al doilea motiv pentru care eu o să mai merg la Ferma Dacilor, poate la fel de important ca primul (mâncarea delicioasă de acolo, e că-i minunat pentru copiii de toate vârstele).
La fermă, ca la fermă: multe animale – păsăret de toate neamurile, iepuri, căprioare, nou-veniții porci mistreți, vaci, ponei, sute de animale cu care cei mici pot să se joace, să le privească, să le vorbească. Sunt și câini de toate rasele și dimensiunile, și niște pisici grăsane și leneșe care se dau în vânt după mângâiat, pupat și smotocit. Pe ponei îi pot călări în manej sau, dacă știu bine cum stă treaba asta cu călăritul, pot merge împreună la o plimbare și în afara manejului.
Am văzut plantați mai mulți pomi fructiferi care când or să intre pe rod vor fi o minunată livadă de unde să-ți culegi singur fructele pe care vrei să le mănânci. Și, ca să fie și mai distractiv pentru copii (mă rog, și pentru noi, adulții, până la urmă), prin mijlocul livezii trece o tiroliană. N-am testat-o încă, data viitoare.
Au și pătuț pentru bebe (e suficient să menționezi în momentul în care faci rezervarea telefonică că vrei așa ceva în cameră), și scaun înalt pentru masă – astea două sunt dotările basic pe care o locație trebuie să le aibă ca să fie (oarecum) baby friendly.
Pe mine m-au câștigat de client fidel (știu, trebuie să merg de câteva ori ca să fiu fidelă dar n-am niciun dubiu că asta se va întâmpla de cel puțin 2-3 ori anul ăsta) când am văzut ce pun în farfuria copilului. Sunt deschisă la multe când vine vorba de unde dormim cu cel mic sau cum ajungem acolo, dar cu mâncarea poate fi uneori o problemă, mai ales că eu gătesc mult acasă și „miros” imediat când ceva e în neregulă – dacă supa de pui e făcută cap-coadă cu pui sau e doar o bază în care au fost aruncate câteva bucăți de piept ori dacă au adăugat prafuri magice (delikat) în mâncare. Aici dincolo de faptul ca rața aruncată în oala cu supă era din gospodăria proprie – cu tăiței de casă, legumele proaspete iar supa un deliciu (după ce s-a săturat copilul i-am terminat eu toată porția, cu toate că mâncasem înainte și ciorba mea – era prea bună, n-am putut să o las acolo).
La micul dejun am avut în fiecare zi ouă de prepeliță, miere de la un producător local, cașul și brânza tot de la cineva din sat. Dar pentru că am stat 3 nopți și nu am vrut să îi dau copilului să mănânce în fiecare zi ouă, am întrebat dacă au și iaurt și cereale – am avut noroc, au avut iaurt și cereale dar cu ciocolată. Dacă vă știți copilul/copiii sau chiar pe voi cu alt fel de obiceiuri culinare, spuneți asta fie în momentul rezervării, fie când ajungeți acolo. Oricum, sunt mai puțin de 10 kilometri până în Mizil, puteți oricând să mergeți să luați ceva dacă aveți nevoie.
Citește mai mult: travelgirls.ro
