fbpx
545

Când spui cetate, art nouveau, multi-confesionalism, învățământ, toleranță, spui Oradea.

Cunoscutul oraș se află în vestul României, pe râul Crișul Repede, în imediata apropiere a frontierei cu Ungaria. Să fie acesta elementul care a schimbat mersul lucrurilor în Oradea, transformând acest loc? Mulți spun că Oradea este orașul în care se trăiește ca în afară, România prinzând o altă culoare în ochii oamenilor din acest loc.

sursa : bloguluotrava.ro

La doar 490 de km de Viena, situată la granița de vest a României, Oradea a respirat influența occidentului în toate momentele din îndelungata sa istorie. Influențele secessionului austriac se pot observa pretutindeni, mai ales pe fațadele clădirilor din zona centrală, realizate după concepte Art Nouveau.

Nu doar stilul Secession conferă personalitate și culoare mixtului architectural orădean. Barocul și Eclectismul te transpun în alte vremuri, uitând pentru câteva momente că te afli chiar în România. Orașul Oradea are peste 900 de ani de atestare documentară din care peste 800 de ani a fost sub administrare: maghiară, transilvăneană, otomană si habsburgică. Doar 100 de ani sub administrare românească și aceasta cu o mică întrerupere.

Deasupra tuturor stă simbol, de secole, Cetatea Oradea ca amprentă incontestabilă a poziţiei fruntașe în ierarhia orașelor europene medievale. Încă de la începuturile sale, Cetatea Oradea a constituit nucleul polarizant al aşezărilor din spaţiul orădean, prin concentrarea între zidurile sale a funcţiilor politică, militară, administrativă, juridică şi religioasă ale zonei Municipiului Oradea.

sursa: bloguluotrava.ro

Dacă ajungi în Oradea, vei întâlni mulți oameni fericiți, mândri de locul în care trăiesc, dornici de muncă și distracție. Vei cunoaște un alt vibe al românilor. Oradea este orașul tinerilor, al sănătății și al relaxării trupești și psihice. Nu doar noi am observat asta, căci,  în topul Reader’s Digest, Oradea este pe primul loc în cee ace privește oamenii veseli, iar în mediul online a fost votată, în 2014, ca fiind „Cel mai frumos oraș din România.”

Elemente banale, dar atât de impresionante în acest oraș, fac viața orădenilor mult mai frumoasă și ușoară. Transportul aerian este bine pus la punct, fiind preferat de mulți oameni.  De asemenea, transportul rutier și cel feroviar sunt extrem de importante, creând legături benefice cu țările europene.

Deși este suficient să te plimbi pe străzile curate ale orașului pentru a te bucura de o experiență inedita, în Oradea poți întâlni și multe obiective turistice. Oradea a fost un oraș important pentru fiecare imperiu care l-a stăpânit: Habsburgic, Otoman sau Austro-Ungar. Un oraș cu o vechime considerabilă, care reușește să reunească viziuni arhitecturale unice, amplasate într-un orizont de timp vast și complex.

sursa: bloguluotrava.ro

Câteva din cele mai frumoase locuri pe care le poți vizita în Oradea sunt: Palatul Ullmann, Sinagoga Mare Ortodoxă, Sinagoga Mică Ortodoxă, Sas Chevra,  Palatul Moskovits Miksa, Palatul și Turnul Primăriei,  Muzeul Farmaciei, Complexul Episcopal Romano-Catolic, Palatul Episcopal Romano-Catolic, Catedrala Romano-Catolică, Muzeul Istoriei Evreilor, Cetatea, Palatul Vulturului Negru, Biserica cu Lună, Teatrul de Stat, Sinagoga Sion… și multe altele.

Oradea este pe primul loc in topul celor mai bune orase in ceea ce priveste costul general al vieţii – accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia şi zgomotul din mediul urban, spaţiile verzi, situaţia transportului public sau accesul la instituţiile educaţionale . De asemenea, este cel mai sigur oraș din țară,  toți oamenii vorbesc doar despre  liniste, buna intelegere si pace.


Like it? Share with your friends!

545
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?