fbpx
595

Printre forțele naturii, puține sunt cele care pot egala puterea apei. Nu există pe Terra o substanță care să poată rezista, atunci când apa și timpul își unesc puterile contra sa. Apa mută munții din loc. Sau îi modelează după planuri tainice, știute doar de Creator. Uneori rezultă minuni ale naturii. Și priveliști spectaculoase.

În Munții Apuseni se află, într-o coastă de munte, o adâncitură gigantică și neterminată, la care încă mai lucrează apa ce se scurge vijelioasă pe făgașele adânci. Deși groapa în cauză are o amețitoare adâncime și o lărgime demnă de gura unui vulcan, natura mai lucrează încă… la mărirea sa. Este vorba despre Groapa Ruginoasa, despre care se afirmă că este adâncă de 100 de metri. Atributul de „ruginoasă” i se trage, probabil, de la coloritul rocilor moi, pe care șuvoaiele furioase de apă le erodează la fiecare ploaie mai puternică.
Voluminoasa și prăpăstioasa cavitate ce se deschide în munte se află în județul Bihor. Martorii de secole ai acestei spectaculoase modificări a peisajului sunt Munții Bătrâna. Unii spun că este o ravenă, fenomenul de eroziune fiind cel care a creat peisajul de aici. Pereții prăpăstioși te trimit cu gândul la poveștile copilăriei, la văgăuna care constituia intrarea în Tărâmul Celălalt din povestea „Prâslea cel Voinic și merele de aur”. În opinia altora, ceea ce se vede la Groapa Ruginoasa seamănă cu o „avenă”. Este „ravenă”? Sau „avenă”? Să ne-o spună geologii!
Important este să vizităm obiectivul, atunci când se ivește prilejul. Deci, dacă te afli în zonă, pe la Arieșeni, fă un drum până la Groapa Ruginoasa. Ai ce vedea! Calea pe care o vei pracurge până la groapă necesită efort; ceva mai mult decât o plimbare duminicală prin parc. Dar important este că, după toată osteneala provocată de pantele abrupte, vei fi răsplătit cu priveliștea de vis, în care portocaliul, galbenul și roșiaticul hăurilor prăpăstioase se îmbină perfect cu verdele codrilor de brad și seninul cerului.
Pe traseul către Groapa Ruginoasa trebuie să ai grijă unde pui pasul, dar ajuns la destinație, pe buza prăpastiei, trebuie să-ți înzecești atenția. E  locul unde nu-ți permiți nici măcar un pas greșit. Simpla vedere a hăului imens ce se deschide privirilor îți va da frisoane. Dar frumusețea locurilor te va cuceri… pe loc!

Citește mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/viziteaza-groapa-ruginoasa-din-apuseni-vei-fi-impresionat-ti-se-ofera-o-priveliste-de-poveste-galerie-foto-si-video/


Like it? Share with your friends!

595
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?