Biserica Bucur este o biserică din Bucureşti, sectorul 4, a funcţionat înainte ca paraclis al mănăstirii Mircea Vodă. Biserica, clasată ca monument istoric în grupa A, nu are o datare exactă până în prezent. De-a lungul vremii istoricii şi cei care au cercetat originile construcţiei au oferit diferite datări şi variante de construcţie a edificiului. Astfel unii cercetători vorbesc de o construcţie într-un stil specific secolului XVIII, alţii, conform legendei, consideră că biserica este ctitoria ciobanului Bucur, de numele acestuia fiind legată şi etimologia numelui Bucureşti. Biserica este consemnată într-o hartă întocmită între anii 1844-1846 cu numele biserica Bucur.
În trecut biserica se afla pe acelaşi deal împreună cu mănăstirea Mircea Vodă. La mijlocul secolului XVIII dealul a fost împărţit în două datorită unor lucrări edilitare astfel că în prezent cele 2 lăcaşuri de cult se află pe două ridicături de pământ despărţite de o stradă.
Deşi biserica este pomenită în textele mai multor autori români şi străini ca fiind construită de întemeietorul Bucureştilor, ciobanul Bucur, unele cercetări ulterioare au concluzionat că edificiul este construit în secolul al XVII-lea, fiind refăcută în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Alte cercetări au stabilit că biserica a fost construită în prima jumătate a secolului XVII, pentru a folosi ca paraclis al mănăstirii Mircea Vodă. Există şi opinii ale cercetătorilor care susţin că biserica a fost zidită în anul 1416, de către Mircea cel Bătrân.
Biserica este renovată între anii 1909-1910 şi i se aduc unele modificări la exterior.
Controversa datării bisericii
În lucrarea Istoria fondarei oraşului Bucureşti – capitala Regatului Român – de la 1330 până la 1850 – culeasă după mai mulţi scriitori vechi, întocmită în 1891 de Dimitrie Papazoglu, sunt consemnate mai multe texte care confirmă varianta construirii bisericii de către Ciobanul Bucur. Papazoglu însuşi se îndoieşte de exactitatea acestor date, autorul fiind convins că în realitate biserica a fost ridicată în 1568 de Alexandru Vodă, zis Ciobanu, fiul lui Mircea Vodă pe locul cimitirului mănăstirii Mircea Vodă.
În 1938 Grigore Ionescu în ghidul Bucureştiului afirmă că în 1869 biserica a fost refăcută şi i s-a creat o nouă identitate mai veche cu 300 de ani decât în realitate.
Până în anul 1974 mulţi dintre cei care au studiat istoria bisericuţei au considerat că ctitorul edificiului nu poate fi ciobanul Bucur, aceştia apreciind relatările care susţin această variantă ca simple legende, apărute pentru prima dată într-o monografie a Principatelor, întocmită de consulul britanic William Wilkinson, publicată la Londra în 1820.
În 1835 această variantă este susţinută şi în Manualul de geografie, întocmit de Iosif Genilie, profesor la Colegiul „Sf. Sava”.
În urma unor cercetări recente a fost descoperit un manuscris al misionarului catolic Blasius Kleiner, scris la 1761, care confirmă spusele legendei. Kleiner nota în textul amintit următoarele: Se spune că acest oraş îşi trage numele de la un oarecare cioban sau, după cum spun alţii, haiduc vestit, care se chema Bucur. Acesta îşi păştea oile în acea câmpie de pe marginea râului Dâmboviţa şi poate că pe acolo îşi făcea şi haiduciile lui. În urmă a clădit o biserică (…) şi a început să construiască şi câteva case pentru el şi pentru alţii.
În prezent, profesorul Marcel Dumitru Ciuca, cel care a îngrijit republicarea lucrării lui Dimitrie Papazoglu, consideră că acesta a greşit datarea bisericii, prezentată în cartea din 1891. Marcel Dumitru Ciuca consideră că legenda despre ciobanul Bucur ar putea fi adevărată şi nu vede un inconvenient în acceptarea existenţei unui strămoş întemeietor al Bucureştiului cu numele de Bucur.
Descriere
Biserica, închinată sfinţilor Atanasie şi Chiril, are dimensiuni mai puţin impunătoare, dar bine proporţionate. Faţadele construcţiei sunt liniştite şi drepte, vopsite în alb.
Intrarea se face printr-un pridvor elegant asemănător cu prispele întâlnite la casele ţărăneşti din România. Pridvorul prezintă arcade polilobate susţinute de stâlpi din lemn. În partea superioară edificiul are o turlă simplă cu streaşină largă şi o cupolă în formă de ciupercă. Uşa şi ferestrele prezintă ancadramente din piatră sculptată aplicate la începutul secolului XX.
Sursa: enciclopediaromaniei.ro
