Păşind pe bulavardele Bucureştiului, se simte imediat pulsul unui oraş neastâmpărat, zgomotos, mustind de agitaţie. Cu străzi mirosind a viaţă, lăsând să curgă un şuvoi de oameni grăbiţi, pe chipul cărora se citeşte dorinţa de a scăpa din mulţime sau, dimpotrivă, de a se afunda şi a se pierde într-o mare de necunoscuţi.
Cu studenţi binedispuşi gustând din libertate şi plăcerile unei vieţi lipsite de griji. Tot acest frunicar ar putea părea descurajant la prima vedere, însă dacă ne desprindem din agitaţie şi o privim, e liniştitoare. E cumva ca un spectacol de dans, unde fiecare se mişcă în ritmul lui, dar în armonie cu restul oamenilor.
Bucureştiul e casă pentru unii, gazdă pentru alţii, loc de muncă bănos, vacă de muls, punctul de unde se dă ora exactă, subiect de lamentaţii în trafic şi multe altele pe care toţi le spunem cu furie, zilnic, despre oraşul ăsta mare, cenuşiu şi fără noimă, în care trăim de voie, de nevoie.
Pentru că spunem zilnic tot ce nu ne place la el, am ales ca măcar de ziua lui să-i forţăm pe oameni să-şi amintească motivele pentru care iubesc, totuşi, Bucureştiul. De vreme ce stau aici zi de zi şi chiar dacă se gândesc să plece, la supărare, n-o fac, înseamnă că… îl iubesc.
Adrian Păunescu, „Îndrăgostit de Bucureşti“ (1989):
„De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic
Mă simt golit şi-mi e deodată drag.L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
şi să-l găsesc întotdeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.”
Deşi sunt bine ascunse de privirile trecătorilor grăbiţi, clădirile pline de istorie sunt împodobite de statui şi ornamente, în mare parte necunoscute şi pentru bucureşteni, iar străzile discrete poartă cu ele poveşti vechi, dornice să fie din nou spuse. E nevoie doar să ne eliberăm puţin de prejudecăţi, să deschidem ochii mai bine şi să privim atent pentru a vedea frumuseţea din jurul nostru.
1. Castelul de pe Mămulari
În București nu există castele medievale: cea mai veche locuință, Casa Melik, datează abia din secolul al XVIII-lea și adăpostește în prezent Muzeul Theodor Pallady. În schimb, poți găsi în plimbările tale câteva „castele” moderniste – mici imobile Art Deco cu turnuri ce ascund casa scărilor, intrări unduitoare și creneluri decupate de unghiuri îndrăznețe.
O astfel de enclavă interbelică, plină de nostalgie, se află pe Intrarea Mămulari, la limita demolărilor ordonate și neterminate de Ceaușescu la sfârșitul anilor ’80. Te cuprinde tristețea când vezi tencuiala coșcovită și splendoarea ruinată a clădirii, dincolo de care se înalță un zid de construcții lipsite de personalitate. Cartierul evreiesc abundă în astfel de mici insule moderniste, așa că dacă te pasionează interbelicul, nu ezita să faci un tur pe străzile sale întortocheate.
2. Bătrâna marchiză ruginită
La intersecția străzilor Romulus și Logofăt Udriște vei zări, în spatele unui imobil modernist din anii ’30, o mică și cochetă casă de început de secol XX, construită în stil Belle Époque. Este una dintre acele clădiri ale vechiului oraș-grădină, astăzi aproape dispărut.
Deși curtea este în prezent la fel de abandonată ca locuința, nu e greu să îți închipui spațiul acesta plin de vegetație, cu câte o trăsură sau două trase la scară și domnișoare trecând grăbit sub marchiză, nu care cumva să le ude ploaia sau ninsoarea.
Așa bătrână cum este, cu marchiza ruginită și scheletică, cu pereții vopsiți parțial într-un alb spălăcit, clădirea își păstrează farmecul, căruia i se adaugă melancolia decrepitudinii. Romantismul s-ar putea naște din nou în Bucureștiul secolului XXI, în preajma atâtor case devenite ruine.
3. Pepite Art Nouveau
Ferestre delicate și originale găsești deseori prin București, trebuie doar să fii atent la detaliile clădirilor pe lângă care treci. Într-o zonă iarăși oropsită și parțial abandonată a orașului, la întâlnirea străzilor Negustori și Paleologu, se află una dintre puținele clădiri cu adevărat Art Nouveau din București. Realizată după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, casa Romulus Porescu surprinde prin ochiul circular cu care privește drept în inima intersecției.
Dincolo de structura ternară, fereastra deține și vitralii cu motive vegetale, pe care le poți admira mai ales la căderea nopții, când se aprind luminile în casă. Din păcate, recent clădirea a început să sufere câteva modificări în zona mansardei, ce nu țin cont nici de specificul clădirii, nici de cel al zonei și care ar trebui sancționate prin lege.
4. Ciuperca cu pălărie
Am vorbit despre turnuri, castele, așa că de ce nu am vorbi și despre… pălării ? Pe Intrarea Spătarului puteți găsi un fel de ciupercă cu pălărie, simpatică și elegantă, proiectată de prima femeie arhitect din România, Victoria Andreescu-Haret.
Cu două intrări simetrice și foarte apropiate, dar mai ales cu arcadele sale înalte, străjuite de coloane neo-românești, clădirea domină peisajul arhitectural din jur. La fel ca tot cartierul Armenesc, casa are o doză de intimitate și discreție. Cu clădiri mici, de doar câteva etaje, cu grădini pline de vegetație, este locul ideal pentru a te plimba după lăsarea nopții primăvara și vara, când caprifoiul sau socul își întind parfumurile ca pe niște capcane foarte dulci.
5. Orașul spectaculos
Dacă treci prin cartierul Armenesc și cel Evreiesc, două zone cu o coerență urbanistică uimitoare, pusă în pericol, după 1989, de indiferență, neglijență, dar și de mutilările unor renovatori neiscusiți, nu poți să ratezi și a treia zonă visătoare a capitalei, situată cumva între cele două: Mântuleasa.
Ia aminte, locul e cunoscut în literatură ca fiind prielnic pentru întoarceri și ieșiri din timp, așa că înarmează-te cu o doză serioasă de precauție când mergi la plimbare. Nu întâmplător Eliade a dezvoltat o formă avansată de nostalgie pentru această stradă și împrejurimile ei, dedicându-i o nuvelă fantastică – în special toamna, când totul e cuprins de focuri blânde, zidurile par mai pline de viață și de amintire.
Te sfătuiesc să te plimbi agale în lumina după-amiezei și să admiri grădinile cuprinse de somn, rămase parcă foarte singure în orașul acesta abandonat de locuitori.
Recomandări de cazare în București
Booking.com