Eu prefer sa-i spun Casa Aman, pentru ca asta a fost inainte de a deveni muzeu – locul in care a trait si a creat unul dintre marii nostri pictori. In Romania, a fost prima casa-atelier de artist si avem privilegiul de a ne bucura de ea asa cum a fost dintotdeauna, pentru ca este una din putinele resedinte asupra careia nu s-a adus nici o modificare de-a lungul timpului. Toata casa a fost conceputa si proiectata de Theodor Aman – de la planurile de constructie la decoratia exterioara si tot ce este in interior: pictura murala, vitraliile, picturile cu motive florale de pe usi, structura tavanelor, lambriurile din atelier, mobilierul din lemn sculptat, toate reflecta viziunea lui. Pare ca este un templu pe care el l-a inchinat artelor, nu doar picturii.
Stiam despre Theodor Aman doar ca a fost pictor si imi aminteam vag cateva dintre tablolurile care reprezentau scene istorice, peisaje, portrete sau natura statica. Am gasit, insa, in casa lui, urmele unui artist complex si complet. Aproape toate ramurile artei l-au pasionat: desen, acuarela, pictura in toate tehnicile ei – a fost primul pictor roman care a expus in lucrarile lui trupul nud al femeii in tabloul “Baia turceasca”; arhitectura, sculptura, decoratiunea ornamentala, vitraliul, gravura – fiind unul din primii gravori romani in apa tare sau “tehnica aquaforte” si, peste toate acestea, surprinzator a fost sa aflam ca era si muzician – canta la violoncel iar uneori sustinea mici concerte pentru cei apropiati acolo, in intimitatea casei lui.
Desi familia lui era originara din Craiova, Theodor Aman s-a nascut – in 1831 – la Campulung Muscel, loc in care se refugiasera parintii lui din cauza epidemiei de ciuma care pusese stapanire pe oras. Provine dintr-o familie de oameni instariti, tatal lui era un negustor cu dare de mana si cu un mic rang boieresc, fusese facut serdar – comandant de oaste – de catre Ioan Voda Caragea. Numele lui real era Dimitri Mihali Dimo iar Aman era doar o porecla. In turca inseamna “indurare, iertare” – era negustor, mai vindea si pe datorie, mai dadea si bani cu imprumut, iar cei care aveau nevoie de ajutor veneau la el rugandu-l “sa se indure” de ei si sa-i ajute. Dupa un timp, a hotarat sa-si schimbe numele si astfel toti urmasii lui s-au numit Aman.
Parintii lui au considerat ca este important pentru copiii lor sa aiba parte de educatie si le-au adus profesori de muzica si limbi straine de la Viena. Ulterior, Theodor a invatat la scoli din Craiova si Bucuresti si, din tot ce studia, a iesit in evidenta talentul lui la desen unde avea mereu calificativul “eminent”. Cum in Romania acelor vremuri viata artistica era foarte redusa si nu exista vreo scoala de arta, pentru a-si desavarsi talentul si a studia pictura a plecat la Paris in 1850, unde a ramas aproape 10 ani. A crescut si s-a educat intr-o perioada de mari transformari ale societatii romanesti si a fost contemporan cu reformatorii generatiei posoptiste care au determinat “desteptarea” Romaniei. El insusi participase la Revolutia de la 1848, elev de liceu fiind pe atunci si aderase la ideile progresiste ale vremii. La Paris l-a intalnit pe Nicolae Balcescu, pentru care avea o mare admiratie si a intrat in cercul lui de revolutionari in exil. Tanarul care parasise tara pentru studii revenea si era un artist matur, sigur de sine, al carui talent era recunoscut – prima lui lucrare importanta “Autoportret” fusese expusa cu mare succes la salonul parizian din 1853. Atelierul din Paris era vizitat de numerosi amatori de arta si foarte multe tablouri ajungeau in galeriile din America. Era plin de proiecte pentru ridicarea artistica a tarii, de vise, de ambitii, de patriotism si de speranta.
La revenirea lui definitiva in Principatele Romane, in 1858, a intalnit aceeasi indiferenta fata de arta si fata de artisti, dar asta nu l-a descurajat. Prejudecatile si ignoranta ingreunau calea dezvoltarii picturii. De fapt, pictura nici nu facea parte dintre arte, ci era considerata un mestesug iar cel care desena era numit “zugrav de subtire”, denumire care era data pictorilor muralisti si de icoane, spre a-i diferentia de “zidarii de zidarie” care executau lucrarile ce necesitau mai putina calificare in decorarea ansamblurilor monumentale. Nu existau decat pictura religioasa si portretele, care erau facute doar pentru conservarea fizionomiei, fara nici un scop estetic sau artistic. Toate celelalte categorii de pictura nu existau, practic. Desi fusesera infiintate cateva scoli, profesorii de desen de acolo nu putusera schimba ideile despre arta ale oamenilor. Theodor Aman a fost, atunci, omul potrivit la momentul potrivit: destul de bogat pentru a face arta de placere, fara speranta unui castig imediat; provenind dintr-o famiili buna pentru a fi luat in considerare; talentat, pentru ca lucrarile lui sa fie placute si traditionalist, pentru a nu scandaliza o societate conservatoare. Nu si-a renegat niciodata originile boieresti, titlul si averea, avea o mare constiinta patriotica si era convins ca arta trebuie sa slujeasca poporului, sa-l educe, sa-i prezinte eroismul si sa-i exprime idealurile.
Deja din 1859, impreuna cu Gh. Tattarescu, a inceput demersurile pentru infiintarea unei Scoli de Arte Frumoase in Bucuresti, care sa descopere si sa formeze tinerele talente. Nota intr-un caiet de insemnari dorinta lui: “Telul meu este sa aduc Tara Romaneasca la cunoasterea artelor.” Visul i s-a indeplinit cativa ani mai tarziu, in 1864, cand a avut loc reforma invatamantului si Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de infiintare a scolii, pe care Theodor Aman a condus-o pentru mai mult de un sfert de veac, pana in 1890. Multi dintre pictorii care s-au format in acea perioada i-au fost elevi, dintre ei ne sunt mai cunoscuti noua Andreescu, Grigorescu si Luchian. Tot atunci si dupa aceleasi principii de organizare s-a infiintat si Scoala de Arta din Iasi. In acea societate conservatoare, abia desprinsa de sub influentele orientale, Aman a facut o revolutie a artelor si a produs schimbarea in atitudinea intelectualitatii, a aristocratiei si a publicului, in general, fata de arta si fata de conditia si locul cuvenit artistului. Incepand din 1865 si pana in 1881 a organizat periodic expozitii colective, au fost primele saloane oficiale de arta – se numeau “Expozitia artistilor in viata”. Era unul dintre idealurile sale iluministe: “Cand un popor incepe a gusta si frumosul, face un pas important spre ridicarea nivelului sau moral” scria el.
In 1861, la balul organizat pentru sarbatorirea Micii Uniri de la 24 ianuarie, o cunoaste pe Ana Niculescu-Dorobantu, o femeie foarte frumoasa dar…. casatorita, care avea sa-si scandalizeze familia prin hotararea de a divorta si de a se casatori cu Aman. Desi provenea dintr-o familie de mici boieri, a fost “pedepsita” pentru alegerea ei si tot ceea ce a primit ca zestre a fost un teren pe str. Clementei din Bucuresti. Era un cartier unde aveau resedinte familii de vaza ale orasului: Cesianu, Barozzi, Costescu-Comanescu, Argetoianu, Catargi sau Cantacuzino si, la o aruncatura de bat, se afla chiar Palatul Regal. Este locul unde artistul Theodor Aman a construit, intre 1868-1869, caminul familiei sale – locuinta si atelier in acelasi timp, o casa care va deveni un salon la moda si unde se va reuni lumea buna a Bucurestiului de sfarsit de secol 19.
Arta lui Aman ne-a intampinat de cum am zarit casa: la nivelul etajului este decorata cu basoreliefuri de inspiratie romana, pe fata dinspre strada sunt doua medalioane-efigii ale lui Leonardo da Vinci si Michelangelo iar la nivelul parterului sunt doua statui de bronz realizate de sculptorul Karl Storck, cu care Theodor Aman a fost prieten. Se viziteaza doar parterul, la etaj erau incaperile personale ale familiei si am uitat sa intreb daca se intentioneaza ca, pe viitor, sa fie si ele deschise publicului. Holul de la intrare, lambrisat in partea de jos, este decorat cu fresce istorice reprezentand momente importante din istoria tarii. Cea mai mare sala a muzeului este atelierul de lucru al pictorului care era totodata si locul unde isi primea vizitatorii. Spre deosebire de celelalte camere, aceasta are cateva particularitati: este foarte inalta – are 6,5 m, este orientata catre nord iar ferestrele sunt foarte mari si asezate in partea de sus, astfel incat lumina sa fie constanta pe toata durata zilei si prielnica picturii.
Tot mobilierul din casa este din lemn de stejar si sculptat cu multa minutiozitate de catre Theodor Aman: un birou pe care sunt lucrate chipurile a noua voievozi din Muntenia si Moldova; un dulap pe usile caruia sunt doua basoreliefuri reprezentand Pictura si Sculptura, un altul unde sunt doua nuduri de femei sau al treilea unde sunt reprezentati zeul iubirii Eros si printesa Psyche; pe doua dintre usi sunt sculptati Titian, Rembrandt, Veronesse si Raphael.
In patrimoniul muzeului sunt aproximativ 165 de lucrari de pictura in ulei pe panza sau pe mici panouri de lemn care proveneau de la cutiile in care se vindea tutunul in acele timpuri. Gravura in aquaforte are si ea un loc important, pentru ca a fost o tehnica pe care Theodor Aman a aprofundat-o in anii lui de maturitate artistica. In prezent, din colectie fac parte 300 de lucrari si 43 dintre placile pe care se pregateau gravurile. Ustensilele de lucru: palete, pensule, daltite, ace de gravura si chiar presa pentru gravura pe care si-a adus-o de la Paris, diverse alte obiecte personale formeaza un tot unitar, conserva atmosfera de secol 19 si confera intregii case, dar in special atelierului, un aer atemporal. Este emotionant sa poti intra, chiar si pentru scurt timp, in spatiul in care a trait si creat primul pictor roman modern.
Theodor Aman a murit la 60 de ani si, prin testament, a lasat casa sotiei sale Ana. Dar, pentru ca dorinta lui fusese ca aceasta sa devina muzeu, Ana Aman a facut toate demersurile necesare pentru a-i indeplini dorinta. In anul 1904 cladirea si toata colectia de arta, mobilier, carti, instrumente de lucru si obiecte personale ale artistului intrau in posesia statului. Peste numai patru ani, in 1908, se deschidea oficial primul muzeu de arta bucurestean.
O personalitate uriasa, un pionier si un deschizator de drumuri. A impus societatii romanesti statutul de intelectual al artistului, a fondat prima scoala de arte din tara si ne-a daruit primul muzeu de arta. A lasat o mestenire artistica nepretuita: 3000 de lucrari – tablouri, desene, gravuri, sculpturi pentru a ne aminti de complexitatea talentului pe care l-a avut.
“Theodor Aman a fost artistul care ascundea in sufletul lui si oglindea in creatia sa gandurile, sentimentele si nazuintele poporului roman”. – Nicolae Tonitza
Va invit sa-l redescoperim pe omul si artistul Theodor Aman, sa-i admiram opera si sa pretuim mostenirea culturala pe care ne-a lasat-o. Daca v-am convins sa-i faceti o vizita, va recomand sa alegeti turul ghidat. Casa este plina de simboluri si semnificatii ascunse pe care nu le putem deslusi singuri, veti vedea cum mitologia, istoria, pictura, sculptura si arhitectura si-au dat intalnire in acel mic spatiu.
Unde? Pe strada C.A Rosetti nr. 8 din Bucuresti, in apropierea Palatului Cesianu-Racovita, a Ateneului Roman si a fostului Palat Regal. Ce companie selecta!
Program muzeu: de miercuri pana duminica, intre orele 10-18.
Sursa: sacalatorim.ro