fbpx
539

Către minunata zonă a Harghitei, undeva în frumoasa localitate Praid, vizitatorii și turiștii din toate colțurile lumii, se pot bucura de o deosebită locație. Un reper turistic ce a furat inimile tuturor călătorilor, prin originalitate și splendoare. Unele dintre cele mai gingașe și drăguțe ființe sunt fluturii, care uneori pot fi observați în sezonul cald, însă, mulți oameni mărturisesc că nu de bucură de prezenta acestora. Dacă drumul vă poartă spre Praid, județul Harghita, nu pierdeți ocazia unică de a vizita Casa Fluturilor.

Un tărâm magic
Natura este pur și simplu magică, impresionând cu ale sale capodopere. Odată ce veți ajunge la Casa Fluturilor, veți întâlni cu loc ce câțiva oameni au reușit să îl transforme pe deplin într-un paradis natural și original. Miresmele, sunetele și imaginile vă vor impresiona de-a dreptul, totul fiind parcă rupt din cel mai frumos și pur basm. Veți pași în interiorul “casei” și aveți certitudinea că toate grijile vor rămâne afară. Nici nu este posibil altfel, pentru că veți avea nevoie de timp și dedicare să puteți admira frumusețea magică a locului.

O alee către paradis
Atracția principală, așa cum ne spune și numele, este reprezentată de gingașii fluturi. În anul 2012 casa acestora a fost pusă la dispoziția călătorilor, pentru a se bucura de un tărâm cu totul și cu totul deosebit. În ciuda faptului că viața fluturilor nu este una îndelungată, aceștia trăind doar câteva săptămâni, gazdele au prioritatea de a le oferi constant turiștilor specii de fluturi. Astfel, casa va fi mereu plină de diverse tipuri de fluturi. Aceștia sunt aduși din fermele din America de Sud, cele mai atractive specii fiind: fluturele de Azur, fluturii zebră, bufnița-uriașă și fluturele zmeu de hârtie. Se prezintă sub forme și culori deosebite, fiecare având ceva aparte la forma și coloritul aripilor. Sunt o adevărată încântare.

Locul este amenajat astfel încât, să fie ideal pentru viața fluturilor. Plante și pomi din zonele exotice, păsări cântătoare și chiar o apă mică, ce completează atăt de frumos imaginea casei. Printre acestea se strecoară ușor o alee circulară, ce conduce vizitatorii de-a lungul casei. Casa este împărțită în două, fiecare zonă fiind absolut încântătoare. Cât despre comportamentul flirturilor, micile ființe firave sunt extrem de prietenoase. Veți observa ce zbor lin și gingaș pot avea, uneori jucăuș și rapid. Se împrietenesc ușor cu oamenii, unele specii așezându-se pe călători. Pozele într-un astfel de loc vor fi divine, nimeni nu va ghici că vă aflați într-un locșor din Harghita, cei mai mulți vor tinde să creadă că sunteți într-o vacanță exotică.

Puteți achiziționa diferite suveniruri, cu tematica locului, cum de altfel, veți fi informați cu privire la viața fluturilor. Costurile accesului sunt reduse, o vizită aici fiind extrem de ieftină, însă, experiența trăită este incomparabilă și ar merita toți banii. Liniște, pace, relaxare…toate într-un singur loc. Nu pierdeți ocazia de a ajunge aici și bifați pe lista locurilor ce trebuie vizitate anul acesta, Casa Fluturilor fiind o adevărată splendoare pentru turismul din România.


Like it? Share with your friends!

539
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?