Cele mai frumoase mistere se află între stâncile din România, în inima munților tăcuți. Departe de ochii iscoditori ai turiștilor, mii de cascade urlă povești doar de ele știute, despre destine furate, iubiri destrămate și dor de ducă.
Ce este mai frumos decât atunci când, la finalul unei drumeții, dai peste o cascadă ce ți se împleticește la picioare ca spuma mării? Când ajungi într-un loc răcoros, cu mireasmă de izvor, concert de vrăbiuțe și covor de mușchi verde ca smaraldul? Deja ți-a trecut prin fața ochilor tot acest tablou și te întrebi unde-l poți admira pe viu?
Cascada Vălul Miresei este răspunsul la toate aceste întrebări. Impunătoarea cascadă se lasă descoperită de curioși, în județul Cluj, chiar în comuna Mărgău, în localitatea Răchițele. Mai exact, pe Valea Stanciului, superba cascadă își întinde tentaculele de la culmile de granit ale Vlădesei, până la poalele Stâncilor Lespezi.
Dacă vei ajunge vreodată prin părțile locului, și sunt convinsă că vei ajunge, trebuie să știi că această cascadă a împrumutat și numele comunei, fiind cunoscută și cu denumirea de Cascada Răchițele.
Probabil te întrebi ce are atât de special această cascadă și de ce ar trebui vizitată tocmai ea. Răspunsul o să-l găsești în rândurile ce urmează, fără prea multă strădanie. Această cascadă impresionează atât prin modul său de a se prăvăli cu furie la poalele stâncilor, cât și prin povestea care a facut-o celebră. O poveste pe care o s-o afli în curând și o să te cutremure. Vălul Miresei este o cascadă în două trepte, de o grandoare şi o sălbaticie aparte, fiind cea mai reprezentativă cascadă din Munţii Apuseni.
Dacă te pasionează să afli fenomenul cascadelor în detaliu, îți mai pot spune niște lucruri interesante. Cascada cu pricina se află la o altitudine de 1000 de metri și cele două trepte însumează o diferenţă de nivel de cca. 30 m. De-a dreptul impresionant! La baza treptei de sus există o marmită (scobitură) adâncă cu diametrul de 10 m, care asigură dispersia apei, creând astfel senzația unui voal fluturând.
Și acum am ajuns la partea cea mai interesantă. După cum v-am obișnuit, știti că fiecare loc inedit din România are în spate o poveste. Bineînțeles că povestea este cel puțin la fel de minunată ca peisajul pe care-l înfățișează.
Denumirea acestei cascade relatează, pe scurt, povestirea. În ziua nunții, o mireasă tânără și neprihănită cade între stânci și își găsește, subit, sfârșitul. În urma miresei, voalul de un alb imaculat a rămas agățat în una dintre stânci, fiind mângâiat de atunci doar de vânt. Strânși la poalele stâncilor, nuntașii încep să plângă cu lacrimi amare, izvorâte dintr-o tristețe profundă. Se spune că nuntașii au plâns atât de mult, încât lacrimile lor s-au prefăcut într-o cascadă imensă, ce pare că imită fidel voalul miresei prăpădite. Bătrânii locului povestesc această legendă cu atâta mâhnire în glas, încât te fac să-i regreți soarta bietei mirese.
Povestea devine și mai interesantă atunci când este relatată în limbajul de baștină, și anume “limba gomoțască sau gumuțască”. Fiind foarte renumiți pe vremuri, geamgii din sat au inventat o limbă care să nu poată fi înțeleasă de alții. Acum această limbă se știe că este unicul argou rural din România.
Pe măsură ce timpul trece, obiceiurile și meșteșugurile se pierd. Așa se pierde și meseria de geamgiu în Mărgău, odată cu ea pierind și limba.. În prezent mai sunt doar câteva familii care se pot mândri cu limba gumuțască.
Fie că este vară și vrei să te răcorești lângă cascadă în timp ce pregătești un picnic, fie că vrei să-ți impresionezi prietenii virtuali cu un shooting photo inedit, cascada te așteaptă să o cunoști. Chiar și iarna, când apa îngheață sub mânia gerului, cascada te va primi, cuminte, să o escaladezi și să-i afli misterele.