Niciodată nu a fost mai ușor să evadezi din București. La doar o oră și jumătate de mers cu mașina, un loc de vis ți se va derula în fața ochilor. Mereu te-ai gândit că o vacanță este costisitoare și drumul poate fi năucitor, însă ai explorat vreodată împrejurimile?
Cum spuneam, la doar o oră și jumătate de București și tot o oră și jumătate distanță față de Brașov, unul dintre cele mai spectaculoase lacuri din România te așteaptă. În judeţul Prahova, pe marginea drumului judeţean care leagă Câmpina de comuna Valea Doftanei stă ascuns de pădure și de barajul din piatră înalt de peste o sută de metri, Lacul Paltinu sau Păltinoasa.
Lacul Paltinu este un lac de acumulare pentru apă potabilă, întins pe o lugime de 3 km, oferind o priveliște încântătoare. Ambele maluri oferă experiențe inedite ce îți pot confirma faptul că aici este zona perfectă pentru așezarea unor campinguri pitorești și case de vacanță. Barajul Paltinu este unul dintre cele mai frumoase din România are 108 metri înălțime, 460 de metri lungimea coronamentului. Lacul Paltinu sau Lacul Păltinoasa are 3 km lungime, ocupă o suprafață de 215 hectare și este situat la o altitudine de 650 m.
Luciul apei are o culoare aparte, este verde smarald. Culoarea se atenuează pe timpul sezonului rece, însă din luna aprilie și până la finalul lunii august te poți bucura de culoarea deosebită. Acest fenomen optic se explică cu ușurință. Valea în care s-a format Lacul Păltinoasa are oarecum forma unui cornet, iar pe margini, pe toată circumferinţa luciului apei se află pădure de brazi şi foioase. Spre fericirea turiștilor, în zilele însorite de vară, verdele crud al pădurii se reflectă ca într-o oglindă în apă.
O altă explicație, ce vine de la scafandri de această dată, spune că pereții lacului, până la o adâncime de 3,5 – 5 metri abundă în vegetație, care aproape că formează un covor verde. În adâncuri, pereții lacului sunt din sedimente de culoare gălbuie, acest aspect fiind un factor care contribuie la efectul de verde smarald al luciului apei.
Frumusețea apei este adesea înșelătoare. Adevărul este că pe cât de spectaculos este lacul. Pe atât de periculos s-a demonstrate a fi. Dacă nu ești un înotător experimentat, nici să nu-ți treacă prin gând să te avânți în apele înșelătoare ale lacului.
Acest îndemn nu trebuie ignorat, căci pericolul este real. Lacul cu apa de smarald are o particularitate pe care nu mulți o cunosc. Fiind un lac de acumulare, apa circulă în permanență. Conul, valea în care este format lacul, este alimentat constant de apele aduse de râul Doftana și de afluenții săi. Astfel, mișcarea apei în bazin devine circular, ca și când cineva ar fi amestecat în lac cu un polonic uriaș. Pericolul este cu atât mai mare în perioada cu precipitații.
Totuși, vizitat cu grijă și responsabilitate, întreg locul îți poate rămâne o amintire frumoasă, de neuitat.
Vârful Secăria aflat la 8 km de localitatea Teșila oferă mai multe puncte din care puteți vedea de la înălțime atât munții din zonă, cât și lacul și barajul Paltinu. Cheile Doftanei sunt situate în apropierea Lacului Paltinu. Lungimea acestora este de doar 300 de metri, dar prezintă un tablou carstic interesant cu pereți aproape verticali și tunele prin stâncă.
Cu siguranță nu o să te plictisești aici. În zona Valea Doftanei și pe munții din împrejurimi își desfășoară activitatea 25 de stâne (Steiasa Mare, Steisa Mică, Baiu Mare, Baiu Mic, Patru, Cota Prizlopului, Orjogoaia, Manole, Rusu, Parailii, Musita, Piciorul lui Tarca, Priscu, Urlățelul, Zănoaga, Valea Neagră, Piciorul Boului, Setu, Subțirica, Piciorul Cucioii, Cucioaia Mare, Cucioaia Mica, Radela, Radela Mare, Vf. Negrașului). Le poți vizita pentru a face cunoștință cu cele mai bune bucate tradiționale. Comună Valea Doftanei este renumită şi pentru caşcavea – un alt fel de caşcaval. Este atât de celebru produsul în zonă, încât are și un festival anual al caşcavelei. Ce mai aștepți? Hai în vacanță!
Recomandări de cazare în apropierea Lacului Păltinoasa
Booking.com