fbpx
542

Dacă sărbătoarea ta favorită este Halloween-ul și îți place să asculți povești de groază la lumina lămpii, cu siguranță acest articol este pentru tine.

Chiar dacă ai o pasiune  pentru  istorisirile cu fantome sau te fascinează extratereștrii, am găsit un loc în care toate acestea se întâlnesc la kilometrul 0 al fantasticului, în Pădurea Hoia Baciu din Cluj.

sursa: hoiabaciuforest.com

Pădurea Hoia Baciu este o pădure ca oricare alta la prima vedere, însă ascunde lucruri înfricoșătoare. Deși impresionează prin frumusețea ei, turiștii sunt atrași de alte lucruri existente în această pădure.

Pădurea despre care vorbim este considerată una dintre cele mai înfricoșătoare din lume și se întinde pe o suprafață de 300 de hectare.

Totul a început atunci când un păstor pe nume Horia Baciu a povestit despre faptul că i-a dispărut turma de 200 de oi la puțin timp după ce a intrat în pădure.

sursa: ghidvideotourist.com

Însă, locul straniu a intrat rapid în atenția presei internaționale atunci când Emil Barnea, un fost tehnician militar, a fotografiat un așa zis OZN.  Acest lucru se întâmpla în anul 1968. Militarul susținea că presupusul obiect, ce nu putea fi identificat, plutea chiar peste Poiana Rotundă.  Afându-ne atunci într-un regim comunist, aceste lucruri au fost înăbușite repede. Autoritățile, imediat după ce au auzit afirmațiile militarului, l-au scos din funcție și l-au acuzat de nebunie și sabotaj.

De atunci, locul a fost privit cu alți ochi. Oameni de pe toate meleagurile au poposit în România încercând să afle dacă poveștile, care nu sunt deloc puține, despre această pădure sunt adevărate.

sursa: mysteriousforest.ro

Această pădure este considerată ca fiind unul dintre cele mai intense locuri atunci când vine vorba de fenomene paranormale, OZN-uri, apariții de fantome.  Înfățișarea stranie a pădurii creează contextul perfect ca oamenii să-și imagineze diverse povești.

Triunghiul Bermudelor din Romania, așa cum le place oamenilor să-l numească, a fost luat în vizor chiar și de jurnaliștii britanici. După o noapte petrecută în acest loc, aceștia susțin că temutul Castel Bran, unde Dracula domină, este un loc prietenos pe lângă ce au văzut și simțit în această pădure.

Deși nu aș vrea să-ți dau spoilere despre acest loc mistic, trebuie să știi la ce să te aștepți dacă te încumeți să pornești la drum prin această pădure.

Acest loc sfidează investigațiile oamenilor de știință și atrage anual atât vrăjitoare, cât și șamani care încearcă să curețe pădurea de răul  sălbatic ce domină pretutindeni.

sursa: hoiabaciuforest.com

Multe  activități paranormale îngrozesc turiștii, dar cele mai înfiorătoare sunt concentrate într-o singură parte a pădurii, unde toată vegetația a murit.

Poiana Rotundă este considerat cel mai ciudat loc din pădure.  În jurul anilor 60, un biolog pe nume Alexandru Sift, a surprins și el ceea ce credea a fi un OZN. Din acel moment, zvonurile despre fenomenele stranii din pădure s-au înmulțit, ajungând astfel un principal interes pentru publicul larg. Un alt factor ieșit din comun legat de pădure este reprezentat de zonele întunecate, unde apar diverse fascicule de lumină.

Biologul a încercat să înțeleagă și să explice fenomenul, fără succes însă, spunând că știința este depășită. Acest lucru este foarte interesant, deoarece mai mulți oameni de știință nu au putut aduce dovezi pentru a explica într-un mod sau altul fenomenele diverse. Interesantă este și forma ciudată a copacilor din pădure. Oamenii locului susțin că sufletele celor ce și-au pierdut viața în pădure s-au preschimbat în copaci.

Astăzi, cei care se încumetă să intre în pădure raportează simptome ciudate, greață, anxietate, sentimentul de a fi urmărit.

În acest loc, dispozitivele electronice sunt inutile. Bateriile aparatelor se descarcă extrem de repede, acest lucru fiind inexplicabil. Dacă totuși ai noroc să rămâi cu baterie la telefon sau camera foto, vei rămâne înmărmurit de ceea ce vei vedea. Diferite forme morbide și fantome nu pot fi văzute cu ochiul liber, însă apar în fotografii, tăindu-ți respirația.

Nu-ți spun mai multe. O astfel de experiență trebuie trăită pe viu. Nu uita să-ți iei câțiva prieteni cu tine. Poate fi de-a dreptul terifiant să te plimbi singur prin pădure, mai ales noaptea, așa cum fac unii teribiliști. Există chiar și un ghid ce poate fi contactat pentru un tur în această locație legendară. Nu rata experiența!

sursa: descoperaromania.com

Like it? Share with your friends!

542
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?